×
Inteligenta materiei - Carti.Crestinortodox.ro
Recenziile clientilor pentru

Inteligenta materiei

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
  • 19-05-2015
    5 din 5 stele
    POSIBILE RĂSPUNSURI DESPRE NOI

    Intrebari care nu au un raspuns
    Am plecat de la necesitatea de a ne cunoaşte pentru a şti ce avem de făcut. Ne-am întrebat dacă, mânaţi de o continuă sete de cunoaştere, ne este accesibil Adevărul ultim sau absolut.

    Am văzut că simţurile noastre ne „înşeală", că percepem o Realitate pe care o vedem diferit nu numai de la specie la specie, dar şi de la om la om.

    După un optimism naiv, în virtutea căruia „totul se ştie" sau „se poate şti", ştiinţele actuale, prin fizica Modernă, ne spun că suntem obligaţi să operăm doar cu aproximaţii, Realitatea „ultimă" sau mai exact „prima" fiindu-ne inaccesibilă. Am discutat, ca urmare, necesitatea de a accepta şi alte căi de cunoaştere decât cele impuse de gândirea raţională sau de ştiinţele exacte.

    La ce întrebări nu s-a răspuns încă prin ştiinţele exacte? Nu poate fi definită în termeni ştiinţifici sursa Universului, momentul Zero al Marelui început (teoria Big Bang-ului imaginează evenimentele petrecut ceva mai târziu), sursa vieţii şi a evoluţiei, misterul morţii, armonia universului (în ciuda teoriilor care se vor suficiente), mecanismele intime ale gândirii ciudata lume a psihicului ş.a.

    Toate aceste răspunsuri pot fi intuite, uneori revelate, după cum susţin religiile, ca şi alte surse implicate, dar niciodată demonstrate.

    Religiile însele pleacă de la admiterea existentei a ceva anterior, care nu poate fi explicat, de dimensiune infinită, pe care mintea noastră finită nu poate să-l cuprindă. Sunt taine, ca să folosim un termen consacrat, la care nu avem acces. O parte dintre acestea au fost descifrate pe căi empirice, altele prin gândirea intuitivă sau cu acces la alte niveluri de cunoaştere şi, în fine, latura lor fenomenologică a fost cunoscută în parte prin ştiinţe. Rezultă de aici că niciuna dintre căi nu poate fi negată în efortul de cunoaştere, fiecare descoperind o parte mai mare sau mai mică din Adevărul despre noi, dar niciuna în totalitate. Exclusivismul oricăreia dintre acestea nu poate să însemne decât lipsă de informare şi închistare dogmatică.

    Cele doua surse de cunoastere
    Există două surse esenţiale prm care accedem la Adevărul despre noi: una experienţala empiric sau ştiinţific şi o alta revelată.

    Există un Adevăr absolut care este inaccesibil omului din două motive: suntem fiinţe finite, expresie infinitului pe care îl conţinem, dar nu îl putem concepe; sunt apoi adevăruri intenţionat ascunse omului pentru că, pe de o parte, nu-i sunt utile, iar, pe de altă parte, pot fi periculoase pentru el. Este inutil sa argumentăm. Tot ceea ce a descoperit omul ca posibilitate a folosit nu numai pentru, ci şi împotriva semenilor. Una din informaţiile care ne sunt ascunse este momentul morţii naturale care, în mod cert, este înscris în genomul nostru. A-l cunoaşte dinainte, pentru cei mai mulţi dintre noi, care nu cunosc rostul vieţii în Univers, ar echivala cu o condamnare capitală, al cărei termen ar fi calculat prin numărătoare inversă. Când în patologia psihiatrică întâlnim oameni care sunt anxietăţi doar la ideea că ar putea avea o boală incurabilă, este uşor de înţeles ce ar însemna certitudinea unei astfel de sentinţe.

    In concluzie, sunt adevăruri la care avem acces pe o cale mediată empiric sau ştiinţific şi adevăruri la care nu vom accede niciodată. O mică parte este semnalată în condiţii speciale unor „aleşi" sau „iniţiaţi", grupaţi în antichitate în societăţi initiatice secrete. Nici religia Şi nici ştiinţa nu au acces la Adevărul absolut, fiecare însă din alte motive. Fiecare epocă îşi are adevărurile ei. Ele nu apar întâmplător, ci ca urmare a unei Necesităţi.

    Revelaţia nu implică obligatoriu trăiri de ordin fistic. Le-au avut, după cum am văzut, şi mulţi oameni de ştiinţă.

    Aşadar, pentru a respecta „regula jocului", nu vom reda decât ceea ce apreciem a nu fi nociv, tulburător pentru spiritul nostru şi aşa bântuit de prea multe angoase în acest sfârşit de mileniu.

    Cele două dimensiuni ale realităţii: vizibilă şi invizibilă

    Exista o singura Realitate, care are structuri vizibile si invizibile. Limita între „vizibil" şi „invizibil" este dată de raportul de frecvente ale câmpului de energie. Frecvenţele joase aparţin lumii concrete, cele înalte lumii invizibile.

    Deoarece totul se află în mişcare şi transformare, nu percepem niciodată realitatea concretă, ci doar aparenţa unui moment. Din această aparenţă fiecare percepe doar un fragment, pentru că avem un registru de percepţie şi de interpretare diferit de la individ la individ.

    Modul diferit de a percepe şi de a interpreta lumea constituie, alături de interesul individual, sursa tuturor neînţelegerilor dintre oameni. Cum nu se poate acţiona asupra modului de a percepe lumea, fiind condiţionat natural, rămâne de influenţat doar motivarea umană.

    Capacitatea de percepţie nu este expresia evoluţiei biologice, cum s-ar părea, ci a finalităţii speciei. După cum am discutat, sunt specii care în unele privinţe au o capacitate de percepţie mult mai bună decât omul.

    Percepem doar ceea ce am fost programaţi. Am fost programaţi să percepem doar ceea ce ne este util

    Este util doar ceea ce serveşte funcţionalităţii unei specii, pentru că în natură nimic nu este întâmplător.

    Prin cele cinci simţuri, omul a fost programat sa perceapă tridimensional o realitate văzută secvenţial disparat. De aici derivă lipsa de adaptare adecvată la realitate. Spiritului i-a fost destinată sarcina de a reconstitui realitatea în unitatea sa fundamentală. Cultivarea spiritului a fost însă dependentă de propria sa opţiune, de efortul de a o face, de lupta sa cu comoditatea şi limitările naturii sale.

    Vorbind la figurat, istoria Universului este o istorie a culiselor. Ceea ce se vede este doar efectul. Percepem o lume ca efect al unei cauze care este dincolo de raţiunea noastră.

    Dimensionarea vizibilă a Realităţii este intrinsecă materiei şi devine cognoscibilă prin senzorii biologici sau prin instrumentele ştiinţei. Dimensiunea sa invizibilă este extrinsecă, transcendentă şi o parte a sa devine cognoscibilă doar Spiritului, cum spune Platon, unor iniţiaţi sau în împrejurări excepţionale.

    Jung şi Pauli, după cum am văzut, consideră această realitate ca fiind transcendentă experienţei comune, dar accesibilă psihismului nostru inconştient. Este o lume unitară, Unus Mundus, acauzală, în afara Timpului şi Spaţiului. Conţine în sine arhetipurile lumii perceptibile şi o cunoaştere absolută - Savoir absolu.

    Există deci o ordine arhetipală aflată în conexiune cu ordinea fizică materială redată prin simţuri şi raţiune. In alţi termeni, ordinea psihică arhetipală ar conţine în sine inteligenţa creatoare a ordinii cauzale. Când Jung vorbeşte de o ordine acauzală, involuntar îmi vin în minte cuvintele: „Cel ce este fără cauza..."

    Realitatea invizibilă, nerespectând principiul separabilităţii şi al succesiunii care ne apar în condiţionarea sa tridimensională, nu poate fi înţeleasă prin logica formală bazată pe principiul tertiului exclus. Aici funcţionează o gândire bazată pe concepte intuitive. Este aidoma universului subatomic, pentru care compatriotul nostru Stephane Lupasco propune o logică ternară sau polivalentă, exprimabilă doar matematic.

    Realitatea concretă a făcut, după cum spuneam mai sus, obiectul cunoaşterii empirice şi ştiinţifice. Realitatea transcendentă a constituit iniţial obiectul unei cunoaşteri ezoterice, obţinută prin iniţierea în interiorul unor societăţi cu caracter închis.

    Lumea modernă este confruntată din nou cu acest tip de cunoaştere, dar nu la modul ezoteric, ci exoteric. Ceea ce a fost interzis cândva pentru mulţime începe să devină accesibil tuturor. Este singura soluţie pentru ieşirea din criza morală a omului actual. Doar adevărul despre sine îl mai poate salva pe om. Constrângerea, forţa, războiul nu s-au dovedit utile.

    Campul fundamental sau realitatea ultima
    Există, aşadar, o Realitate aparentă, accesibila simţurilor noastre şi o alta invizibilă, inaccesibilă lumii noastre sensibile, postulată atât de spiritualitatea antică orientală, cât şi de ştiinţele moderne. Acestei dimensiuni a existenţei i s-au atribuit o multitudine de denumiri. Spiritualitatea antică orientală o defineşte ca Realitate esenţială, Realitate ultimă/ Realitate supremă, Realitate absolută, Tao. Religiile ii spun Brahma, Dumnezeu, Spirit Suprem.

    Ştiinţele moderne utilizează noţiunile de Câmp fundamental, Câmp unificat, Câmp informaţional universal, Câmpul Punctului Zero. Am comentat, de asemenea, includerea la acest nivel a conceptelor de Conştiinţă Cosmică, Mind of Universe, Savoir Absolu, Inteligenţă ordonatoare de univers etc.

    Realitatea ultimă, invizibilă este esenţială pentru că este sursa realităţii vizibile, aparente. Este deci primordială şi eternă. La nivelul său sunt situate ceea ce Platon a numit Idei - arhetipurile, pattem-urile - modele morfogenetice ale lumii concrete. Prima este nemanifestă, cealaltă este manifestă, aparentă, vizibilă şi efemeră. Din lumea nemanifestă se naşte materia, care nu este decât energie venită din câmpul fundamental. Prin condensare trece în substanţă, după care se întoarce din nou la Sursă. Se fac o mulţime de speculaţii asupra intrărilor şi ieşirilor materiei la nivelul „găurilor negre" şi al „găurilor albe" („black holes" şi „white holes"). Materia vine deci din infinit, ia forme finite circumscrise cauzal şi spaţio-temporal după modele informaţionale înscrise în dimensiunea invizibilă şi se întoarce din nou în infinit, după o evoluţie supusă implacabil multiplelor ritmuri interne Şi marilor cicluri cosmice.
    DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN