Iisus Hristos  - Carti.Crestinortodox.ro

Iisus Hristos

Fii primul care adauga o recenzie!
30,00Lei
In stoc

Lucrarea intitulată sugestiv Iisus Hristos, scrisă de părintele Ion Bria, arată faptul că noi, în calitate de creștini, suntem chemați să fim în lume, dar nu ai lumii. Vocația de creștin nu este aceea de a conversa cu lumea, ci de a converti lumea. Vocați

Descriere

Iisus Hristos

Lucrarea intitulată sugestiv Iisus Hristos, scrisă de părintele Ion Bria, arată faptul că noi, în calitate de creștini, suntem chemați să fim în lume, dar nu ai lumii. Vocația de creștin nu este aceea de a conversa cu lumea, ci de a converti lumea. Vocația omului este chemarea lui Dumnezeu spre îndumnezeire, chemarea prin care Dumnezeu îndeamnă pe om spre a-și împlini destinul atât pe pământ, cât și în veșnicie. Până la urmă, a fi creștin înseamnă a coborî Absolutul în cotidian, iar în acest sens mucenicii și toți sfinții sunt creștini absoluți. Nădăjduim ca acest manual de hristologie, care aduce în probatoriu argumente biblice, doctrinare, pastorale, liturgice și morale, să ne ajute în trăirea vocației de creștini pe care o avem prin primirea Tainelor Bisericii, precum și să nască un duh misionar în inimile noastre, dat fiind faptul că Dumnezeu nu Se lasă cunoscut decât cu inima: „Dă-mi, fiule, Mie inima ta, și ochii tăi să simtă plăcere pentru căile Mele” (Pildele lui Solomon 23, 26). (diacon Răzvan Brudiu)

Specificaţii

  • Editor: Reintregirea
  • ISBN: 9786065094772
  • An aparitie: 13 Aprilie 2021
  • Numar pagini: 276
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 0 x 0 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie