Un coleg de breaslă mă întreba de ce Fidelitatea clasicismului şi nu Fidelitate clasicismului. Răspund cu gratitudinea cuvenită întrebării: pentru că aşa mi-a venit pe limbă.
Aceasta este ipostaza ingenuă a răspunsului. Dacă-l şcolim puţin, răspunsul, în afara oricărei preţiozităţi, va fi: pentru că, în formula secundă, dativul restrânge sfera de sens, orientând-o univoc spre posesiune. Plus timbrul apodictic, tonul declarativ, chiar insurgent. Dintre funcţiile limbii în procesul de textualizare, recognoscibilă acestui status quo ar fi funcţia de apel (Karl Bühler), specifică textelor incitative, orientate către efecte de natură extralingvistică. Şi atunci, de vreme ce funcţia expresivă „se joacă” aici, aliis verbis de vreme ce cuvinte de iubire se macină la moara clasicismului, de ce?
În forma dintâi, Fidelitatea clasicismului, autorul se dezice de orice retorică a indignării (contra cui?), încredinţându-se, cap plecat, genitivului cu funcţie dublă, de obiect, dar şi de subiect. Căci poate fi vorba de o fidelitate asumată de un împătimit al clasicismului, dar şi de clasicism ca agent al unei perpetue, nedezminţite fidelităţi. Paleta semantică se va îmbogăţi dacă genitivului (clasicismului) îi vom recunoaşte şi funcţia de genitivus originis, învestind lexemul cu privilegiul fidelităţii în spirit. Spunând astfel: fidelitatea purcede din clasicism, clasicismul va încorpora fastuos o îndelungă asceză a înnoirii ca formă de manifestare a fidelităţii.
Id est, a iubirii. (Petru Pistol)
* * *
Petru Pistol (23 iunie 1944, comuna Scundu, judeţul Vâlcea) este absolvent al Facultăţii de Limbi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia Limbi Clasice, promoţia 1967. Profesor de limba latină în Galaţi (1967-1974), Râmnicu Vâlcea (1974-1993), iar din 1993 cadru universitar al Universităţii din Piteşti. A obţinut doctoratul în Filologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza Umanismul în Instituţiile divine lactanţiene. Din 2006 este: membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru şi coordonator de doctorat în Şcoala Doctorală de Litere a Universităţii din Piteşti. Lucrări didactice: Limba elină, Editura Tempora, Piteşti, 2001; Civilizaţia romană şi limba latină ilustrată prin maxime (în colaborare), Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2002. Scrieri (monografie şi eseistică): Lucius Cae(ci)lius Firmianus Lactantius – scriitor creştin şi umanist paideic, Editura Almarom, Râmnicu Vâlcea, 2000; Etimologicon, Editura Dacia, Cluj-Napoca, colecţia „Universitaria”, seria „Philologica”, 2004; Contexte clasice, Editura Paralela 45, Piteşti, colecţia „Universitaria”, seria „Filologie”, 2005; Critice şi ipocritice, Editura Tiparg, Piteşti, colecţia „Sinteze”, 2011. Traduceri: Lactantius, Instituţiile divine, traducere şi note de Petru Pistol, precuvântare de Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, studiu introductiv de Claudiu T. Arieşan, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timişoarei, colecţia „Cum Patribus”, 2004; Lactantius, De ira Dei (Despre mânia lui Dumnezeu), traducere, studiu introductiv, note şi comentarii de Petru Pistol (text latin-român), Editura Învierea, Arhiepiscopia Timişoarei, colecţia „Cum Patribus”, 2006; Lactanţiu, Instituţiile divine. Epitoma (Epitome Institutionum divinarum), traducere şi note de prof. univ. dr. Petru Pistol (text latin-român), Editura Sofia, Bucureşti, 2019.