CrestinOrtodox 05-05-2015

Imediat după 1990, pe agenda politicianului român s-a impus chestiunea liberalizării homosexualităţii. Mai întâi s-a cerut dez-incriminarea relaţiilor homosexuale petrecute în spaţiul privat. Ce ai cu omul, e treaba lui ce face la el acasă! Deşi legea nu era pusă în aplicare, organizaţiile internaţionale făceau o presiune din ce în ce mai mare. Astfel că, în 1996, sub guvernul Văcăroiu, relaţiile homosexuale desfăşurate în spaţiul privat au intrat în legalitate. Lucrurile nu s-au oprit aici.

Imediat au început să apară noile revendicări. Homosexualitatea a ajuns problema numărul 1 pe agenda Uniunii Europene în privinţa integrării României. Surprinderea era destul de mare: Acum ce mai vor?! Nici parlamentarii români şi nici altcineva din societatea românească nu se gândea la importanţa pe care ar fi avut-o liberalizarea completă a manifestărilor homosexualilor în spaţiul public pentru democratizarea României. Şi, pentru că această măsură era percepută ca fiind mult mai importantă decât oricare alt act de dreptate pe care lumea occidentală ar fi trebuit să-l facă poporului român după 45 de ani de dictatură comunistă, nu au întârziat să apară tot felul de rezoluţii şi sancţiuni din partea Comitetului pentru drepturile omului din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi a altor instituţii internaţionale. Românii, chiar dacă numai intoleranţi nu pot fi socotiţi, nu se aflau încă pregătiţi ca să primească această schimbare de optică privind homosexualitatea. O reţinere evidentă se manifesta, ca în faţa a ceva necunoscut şi ciudat.

Incă din acei ani, a început să intervină televiziunea, pentru a pregăti mentalităţile, dar nici aşa nu s-a putut înainta prea uşor, căci parlamentarii înşişi nu puteau accepta ca homosexualii să se manifeste ca homosexuali în mod public sau să facă marşuri în care apar semidezbrăcaţi sub ochii tuturor, mai ales ai copiilor, în cele din urmă, în vara anului 2001, homosexualitatea a fost liberalizată complet prin abrogarea articolului 200 din Codul Penal, care incrimina relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex săvârşite înpublic sau dacă auprodus scandal public, îndemnarea sau ademenirea unor persoane în vederea practicării de relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex, propaganda ori asocierea sau orice acte de prozelitism săvârşite în acest scop. Măsura s-aluat sub presiunile Consiliului Europei, care o cerea încă din 1997 printr-o rezoluţie a Adunării sale Parlamentare. Uniunea Europeană făcea şi ea mari presiuni, condiţionând aderarea României şi ameninţându-ne nu o dată că nu vom deveni stat membru atâta timp cât nu vom dezincrimina homosexualitatea. Aidoma cu ce se petrece în Republica Moldova în ultima vreme.

Au trecut anii şi, în România, nu numai că s-a dezincriminat homosexualitatea, dar, sub presiunile aceloraşi organisme multistatale, s-au legiferat toate manifestările homosexuale, inclusiv cele publice, cum ar fi paradele gay şi propaganda acestora în unităţile de învăţământ româneşti - şcoli, licee şi facultăţi.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Au apărut cablul, adică zecile de canale de televiziune, şi internetul. Informaţia a început să curgă din belşug, numai ochii şi urechile să fie deschise. Homosexualii au devenit tot mai prezenţi în viaţa mentală a oamenilor prin poveştile prezentate pe micul ecran. Insă, paradoxal, românii nu par a fi mai bine informaţi. Ba dimpotrivă. Şi, când spunem aceasta, nu ne referim la condamnarea şi ostracizarea homosexualilor, ci la înţelegerea cu discernământ a întregii drame prin care trec aceşti oameni, dar şi a pericolului pe care îl reprezintă răspândirea homosexualităţii în societatea românească astăzi.

De pildă, faptul care a jucat un rol hotărâtor în întocmirea acestui material a fost discuţia purtată de un prieten apropiat cu mătuşile sale. Deşi femei în vârstă, de peste 60 de ani, acestea susţineau foarte firesc faptul că este bine să le îngădui homosexualilor să înfieze copii, că, dacă şi-au întemeiat şi ei o familie din dragoste, de ce nu ar avea dreptul să crească copii înfiaţi?

Cum de au ajuns la o asemenea concluzie aceste bătrâne care până mai ieri se şi îngrozeau dacă le vorbeai despre homosexualitate? Explicaţia este că nu ele vorbesc, nu ele gândesc, ci naraţiunile cu homosexuali care abundă în filmele ultimelor două decenii. Mai întotdeauna, în filme, homosexualii trec printr-o poveste de dragoste gen Romeo şi Julieta, căci, neînţeleşi de lume, stigmatizaţi pentru dragostea pe care şi-o poartă, suferă şi luptă doar pentru ca să-şi sfârşească viaţa împreună, cu un happy end ca-n poveşti, de genul: Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

Astfel, nu poţi decât să le dai dreptate bunicuţelor a căror inimă s-a înduioşat nu o dată la urmărirea acestor moderne versiuni ale capodoperei shakespeariene. Ba chiar reacţia lor, în lumina acestor naraţiuni, pare destul de reţinută şi pasivă. Ai fi putut bunăoară să le vezi ieşind în stradă în urma unui astfel de film, la o manifestare spontană de simpatie şi solidaritate cu revendicările homosexualilor de a-şi putea întemeia legal o „familie" şi înfia copii. Probabil că spre asta tinde fabrica de iluzii de la Hollywood.

Desigur, drama homosexualilor este uriaşă, dar aceasta nu din cauză că ar fi stigmatizaţi de societate, ceea ce acum nici nu se mai poate spune că s-ar întâmpla, ci din pricina stilului de viaţă la care îi conduce comportamentul homosexual. Perspectiva ştiinţifică bazată pe sute de studii şi cercetări asupra vieţii homosexualilor este complet diferită de ceea ce se prezintă pe micile ecrane. Homosexualii din filme nu-şi schimbă partenerii în medie de douăzeci de ori pe an aşa cum se întâmplă în realitate, nici nu întreţin relaţii sexuale în locuri publice, nu sunt chinuiţi permanent de pulsiunea satisfacerii fantasmelor sexuale, nu sunt abuzaţi de partenerii lor şi nici nu sunt urmăriţi de ispita de a-i abuza ei pe alţii, ca în viaţa reală; nu mor înainte de vreme, fie de o boală cu transmitere sexuală, fie dintr-o crimă pasională sau prin sinucidere. Povestea de dragoste de pe micul ecran este atât de impresionantă încât, probabil, mulţi tineri care au de altfel un suflet mai mult decât generos pot fi atraşi şi ei să se jertfească pe altarul unei iubiri atât de romantice şi mistuitoare. Iar acesta este poate lucrul cel mai grav.

Filmografia şi mass-media în general nu fac altceva decât să pregătească mentalităţile pentru noile legi europene. Acum nu se mai cere doar dezincriminarea, ci - ceea ce în urmă cu douăzeci de ani nici cei mai permisivi români nu-şi puteau imagina - se solicită până şi legiferarea căsătoriilor între homosexuali şi a adopţiei de copii de către asemenea cupluri. Ba chiar Raportul Lunacek, votat în Parlamenul European, cere ca în şcolile din întreaga Uniune Europeană să fie introduse obiecte de studiu prin care copiii să fie învăţaţi (de fapt „condiţionaţi") că homosexualitatea este un lucru normal, iar ei, dacă stau mai bine să se gândească, chiar pot descoperi că sunt gay sau lesbiene. O astfel de materie se dorea introdusă în şcolile unor landuri din Germania din toamna aceasta. Deocamdată, măsura a fost amânată până „se va rezolva" cu protestul a peste patru sute de mii de părinţi.

Se pregătesc însă o serie de legi prin care cei care vor protesta, afirmând adevărul, să fie amendaţi şi arestaţi, lipsiţi de posibilitatea de a se apăra şi chiar de drepturile sociale. Există deja în majoritatea ţărilor europene, inclusiv în România, un organism guvernamental pentru combaterea discriminării care, în curând, chiar acest lucru îl va putea face, în baza puterilor sporite pe care le va primi din partea legilor europene şi româneşti. Acesta este şi motivul pentru care se doreşte modificarea Constituţiei României.

Ne îndreptăm, oare, către o nouă dictatură, bazată pe aşa-zisa discriminare sexuală? Ne întoarcem, oare, la o nouă formă de comunism? Se va ajunge, oare, la demascări publice, la oprimarea conştiinţei, la prigoană şi puşcărie pe motiv de incorectitudine politică şi discriminare? Dar nici măcar acesta nu este răul cel mai mare, căci, după cum, în anii de după război, comunismul ne-a fost impus de la Moscova prin puterea armelor, tot aşa, astăzi, doctrina homosexualităţii ne va putea fi impusă cu armele politice, economice şi juridice de la Bruxelles, New York sau Berlin. Mai grav, însă, decât aceste mişcări politice petrecute la nivel mondial, ne îngrijorează şi ne înspăimântă manipularea masivă prin mass-media a populaţiei, care nu va mai trebui forţată sau încarcerată pentru a primi noua ordine morală a lumii.

Ce lucru poate fi mai îngrozitor decât ca omul de lângă tine, frate sau soră, mamă sau tată, copil, prieten sau vecin sate toarne la stăpânire că nu gândeşti corect politic? Am ajuns, oare, să trăim ceea ce Orwell anticipa în anti-utopia sa, 1984, iar comunismul a experimentat timp de peste jumătate de veac? Dar poate că cel mai grav lucru nu este nici măcar acesta. Ceea ne-a determinat cu adevărat să ne aplecăm asupra acestei teme a fost sporirea fără precedent în istorie a riscului ca orice copil, chiar şi copilul nostru, să ajungă homosexual. Aceasta nu pentru că s-ar fi născut homosexual, cum se pretinde în mass-media, ci pentru că societatea şi educaţia copiilor de astăzi conduc la acest comportament. Creşterea departe de părinţii lor, lipsa modelului identitar masculin şi feminin, mediile tot mai artificiale de viaţă, consumul de pornografie, autoerotismul cu debut timpuriu şi, mai mult decât toate, riscul crescut de abuz homosexual în copilărie şi adolescenţă sporesc numărul copiilor şi tinerilor care intră în viaţă cu această tară. Aceasta într-o lume în care pornografia a devenit omniprezentă, iar homosexualitatea este un model de succes.

Intr-una din conferinţele ţinute, o mamă disperată, profesoară, a venit să-mi ceară ajutorul, căci băiatul ei de 17 ani debutase deja o relaţie homosexuală. Băiatul fusese întrucâtva chiar credincios, iar etiologia comportamentului homosexual rămăsese pentru mama sa o adevărată enigmă. Insă, din cele câteva cuvinte schimbate, am aflat că tatăl lui divorţase când copilul era mic, iar mama avea un comportament dominant şi foarte puţin feminin. Cu alte cuvinte, băiatul putea fi o victimă a unei tulburări de identitate de gen peste care se grefase unul dintre ceilalţi factori trataţi în paginile următoare.

Profunda compătimire faţă de aceşti copii, care nu ştiu că viaţa lor va fi eminamente un chin în momentul în care vor păşi pe calea homosexualităţii, precum şi mila şi durerea pe care o resimţim văzând sau cunoscând tot mai mulţi adolescenţi care sunt asupriţi deja de duhul homosexualităţii au constituit, de fapt, mobilul principal care ne-a dat forţa şi energia să parcurgem sute de articole şi cărţi privind stilul de viaţă homosexual.

Disperarea înfricoşătoare la care ajung tinerii care au alunecat în homosexualitate, întunericul cutremurător în care se scufundă mintea şi viaţa lor, suferinţa fără termen de comparaţie în care îi aruncă o pasiune iraţională, mistuitoare, şi lipsa de sens a relaţiei homosexuale nu ne pot lăsa indiferenţi. Trebuie să-i ajutăm pe tineri să înţeleagă adevărul. în primul rând, să conştientizeze riscurile şi ce înseamnă cu adevărat asumarea destinului unui homosexual, iar în al doilea rând, nu mai puţin important, să-i facem pe cei asupriţi de devoratoarea pasiune homosexuală să realizeze că există întoarcere la normalitate. Şi, cu cât vor face acest pas mai repede, cu atât le va fi mai uşor.

A lupta pentru a spune adevărul privind homosexualitatea este una dintre cele mai importante datorii de conştiinţă în lumea modernă. Dar, pentru a-l putea mărturisi, trebuie mai întâi să-l cunoaştem, lucru care nu este posibil prin filme sau alte materiale de popularizare a homosexualităţii. In acest sens, ne-am străduit să adunăm în cartea de faţă câteva dintre cele mai valoroase studii privind aspectele esenţiale ale homosexualităţii.

A sosit vremea ca adevărul să nu mai fie tratat după ureche, sub presiunea talk-show-urilor comandate politic, a stereotipurilor lansate mediatic, de genul: Dacă aşa s-au născut! sau: Şi ei se iubesc! Este timpul ca însăşi ştiinţa, în numele căreia se face toată propaganda homosexualităţii, să fie lăsată să-şi spună cuvântul. Depinde însă de noi dacă vom lăsa ca acest cuvânt să ajungă la mintea şi la inimile noastre sau dacă vom prefera să ne supunem obedienţi comandamentelor ideologice, (neo) marxismului, care urmăreşte să cucerească din nou lumea, de data aceasta nu numai prin negarea lui Dumnezeu şi a ordinii sociale, ci şi prin negarea manifestărilor fireşti ale omului, a familiei, a naşterii şi a creşterii de copii într-un climat de normalitate - a vieţii în ansamblul ei.

Propaganda homosexuală constituie cea mai puternică ofensivă împotriva fiinţei umane din întreaga istorie. Depinde foarte mult de fiecare dintre noi dacă aceasta va birui, îngenunchind lumea, sau dacă vom depăşi această ispită ideologică a veacului al XXI-lea fără ca aceasta să lase zeci de milioane de victime, aşa cum a făcut, chiar dacă mai brutal, comunismul în secolul trecut.

Nu a sosit, oare, vremea să ne trezim?