Evocari bisericesti
Există la Dan Chiachir, cunoscut îndeosebi prin articolele şi eseurile sale cu tematică religioasă, o latură de moralist care îl făcea pe criticul literar Mircea Platon să-l considere unul dintre marii observatori şi evocatori ai supravieţuirii...
Descriere
Evocari bisericesti
Există la Dan Chiachir, cunoscut îndeosebi prin articolele şi eseurile sale cu tematică religioasă, o latură de moralist care îl făcea pe criticul literar Mircea Platon să-l considere "unul dintre marii observatori şi evocatori ai supravieţuirii României precomuniste (burgheze, ţărăneşti, de mahala, de mânăstire) în România comunistă."
Dan Ciachir a avut şansa întâlnirii unor personalităţi precum Părintele Stăniloae, Petre Ţuţea, Alexandru Paleologu , care au lăsat o urmă în formarea sa. Dar figurile care domină cartea sunt cele monahale. De altfel, cel mai întisn capitol din acest volum de rememorări este consacrat unor mânăstiri, nu puţin ela număr, care îşi îndeplineau din plin menirea în ultimul deceniu de regim totalitar ateu.
Există, de asemenea, în paginile acestei cărţi şi o suită de evocări postcomuniste, precum Învierea prăznuită de Regele Mihai I la Mânăstirea Putna în anul 1992 - un moment cu adevărat istoric.
Specificaţii
- Editor: Lumea Credintei
- ISBN: 9786068756233
- An aparitie: 19 Februarie 2018
- Numar pagini: 176
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 13 x 20 cm