Autorul celei de-a patra Evanghelii, cunoscut sub numele de sfântul Ioan, îşi încheie lucrarea cu o hiperbolă: pământul întreg nu este de ajuns ca să cuprindă cărţile care ar trebui scrise pentru a aduna tot ceea ce a făcut şi a spus Isus (cf. In 21,25). La apariţia acestei abundenţe de cărţi despre Isus a avut o contribuţie importantă şi Evanghelia după Ioan, care apare ca o „carte” sau ca un document demn de luat în seamă despre unele dintre multele „semne” înfăptuite de Isus în prezenţa discipolilor săi. În acest ultim secol, literatura despre cea de-a patra Evanghelie a sporit într-un ritm impresionant: numai în ultimii douăzeci de ani s-au tipărit peste şase mii de titluri, comentarii şi studii despre această Evanghelie. Şi în contextul italian, în afară de traducerea comentariilor prestigioaselor ediţii biblice străine, s-au pregătit anumite studii la diferite niveluri, fie ştiinţifice, fie de popularizare spirituală şi pastorală. De ce atunci o nouă carte de comentarii la Evanghelia după sfântul Ioan?

În primul rând, trebuie să menţionez că studiul sistematic al celei de-a patra Evanghelii răspunde unei necesităţi personale. După cercetarea primelor trei Evanghelii sinoptice şi a altor scrieri ale Noului Testament, mai ales a celor pauline, simt nevoia de a mă aventura în tradiţia sfântului Ioan. Întâlnirea cu Isus Cristos, „Cuvântul” întrupat şi Fiul lui Dumnezeu unul-născut, reprezintă o provocare şi o aventură spirituală irezistibilă. Mai mult, de câţiva ani simt necesitatea de a extinde şi verifica metoda hermeneutică în lectura textelor biblice. Metoda istorico-critică, în ciuda numeroaselor şi riguroaselor sale aplicaţii – critică literară şi istorie –, riscă să uniformizeze lectura biblică, privând-o de dimensiunea hermeneutică deschisă confruntării cu necesităţile vitale ale cititorului de astăzi. Pe de altă parte, nici noile încercări de lectură sincronică a textului biblic în toate subdiviziunile şi formele sale – lectură spirituală, narativă, sociologică şi psihologică – nu îl deschid automat către un dialog productiv cu universul cultural şi vital al cititorului din prezent.

În urma acestor constatări s-a născut proiectul unei lecturi a textului biblic care să îmbine necesităţile metodei istorico-critice cu cele ale hermeneuticii teologice. Textul celei de-a patra Evanghelii trebuie citit folosind această metodologie generală şi integrată, pentru că se situează într-un proces hermeneutic care porneşte de la istoria lui Isus şi merge până la interpretarea teologică. Este vorba despre continuarea acestui traseu, integrându-ne în lungul şir de cititori care, din secolul al doilea până în zilele noastre, au rescris Evanghelia sfântului Ioan despre Isus. De aceea, organizarea prezentului comentariu la Evanghelia după sfântul Ioan se supune următoarelor criterii: reconstrucţia textului în tonalitatea sa originară şi înţelegerea structurii sale pe baza particularităţilor sale lexicale, stilistice, literare şi tematice; analiza textului din punct de vedere exegetic, iar la final, interpretarea sa în contextul religios şi cultural din zilele noastre. Însă între analiza exegetică a textului şi actualitate stă „istoria interpretării”. Cu ajutorul unei selecţii sistematice a comentariilor făcute de părinţii Bisericii şi scriitori greci şi latini, al unor comentarii medievale şi moderne, catolice şi reformate, am încercat să acopăr golul care s-a creat între textul sfântului Ioan şi exegeza din perioada contemporană.

Istoria interpretării Evangheliei după Ioan oferă o secţiune paradigmatică a impactului pe care aceasta l-a avut în diferitele situaţii religioase şi culturale ale istoriei creştine. În fiecare epocă, comentatorii, episcopi şi teologi, călugări şi predicatori, au simţit nevoia să interpreteze textul evanghelic ţinând cont de necesităţile vitale ale Bisericii sau ale creştinilor. Acest şir lung de cititori ai celei de-a patra Evanghelii m-a încurajat şi sprijinit în această aventură spirituală care a început cu primul grup de martori ai tradiţiei sfântului Ioan: noi am contemplat gloria Unicului născut din Tatăl, plin de har şi adevăr (cf. In 1,14).

Rinaldo Fabris