Cuvinte ziditoare

Să cinstim ziua Domnului

Creştinii au datoria de a cinsti ziua Domnului, Duminica, aceasta fiind pentru noi „ziua luminii şi a vieţii, a nemuririi şi a tot binele”, precum afirmă Eusebiu de Cezareea. Din păcate, sunt atâţia care aduc tot felul de scuze că nu o pot cinsti. Unul zice: „Eu locuiesc prea departe de biserică şi mi-e greu să merg la Sfânta Liturghie”. Însă a participa la serviciul liturgic nu depinde de depărtarea la care te afli de biserică, ci de apropierea ta de Dumnezeu, prin vieţuirea sfântă întru El. Când există iubire, nu se mai ţine seamă de obstacole, nu se calculează preţul efortului.

O altă scuză este că noi putem să-L adorăm pe Dumnezeu tot atât de bine pe terenul de sport sau lângă un lac. Jocul sportiv şi pescuitul sunt bune, dar nu aceasta înseamnă adevăratul week-end sau sfârşit de săptămână. Noi, oamenii, suntem făpturi fizice, dar suntem cu mult mai mult decât atât. Avem un vid în noi săpat de către Dumnezeu, şi lumea aceasta nu poate furniza destule distracţii, noutăţi şi amuzamente spre a umple acel gol. Rămânând nesatisfăcut, omul continuă să strige: „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel viu!” (Ps. 41, 2).

Dumnezeu Însuşi, numai El, poate să ocupe tainicul nostru abis, care poartă amprenta Sa şi care ne face umani, în mod deplin şi minunat. Noi suntem mai mult decât oase şi păr, mai mult decât carnet de cecuri şi confort, mai mult decât agitaţie şi năzuinţă. Noi suntem făcuţi pentru comuniunea cu Dumnezeu, fără de care fiecare Duminică este o Duminică pierdută. Nerespectând ziua Domnului ajungem ca Hristos, Dumnezeul nostru, să nu mai reprezinte nimic pentru noi. Or, „viaţa fără Hristos nu este viaţă”, precum afirmă Bătrânul Porfirie din Attica (†1991).

Mai sunt creştini care se scuză că nu participă la slujbele bisericeşti, fiindcă privesc programe religioase la televiziune şi ascultă emisiuni creştine la radio. Pentru ei acesta este un mod de a-şi îndeplini obligaţiile lor cu privire la cultul duminical. Dar să ne fie clar că în biserică se celebrează Misterul pascal, se reactualizează Jertfa ispăşitoare de pe Golgota. Deci, numai frecventând Dumnezeiasca Liturghie, în biserică, putem primi Sfânta Euharistie, prin care, precum zice Sfântul Nicolae Cabasila, „ajungem să ne întâlnim cu Dumnezeu, Care Se uneşte cu noi în cea mai înaltă unire”.

O altă categorie de creştini ţin să afirme: „Liturghia este plictisitoare, obositoare”. Dar, oare, în vieţuirea umană nu ar putea exista atâtea lucruri obositoare, dificile, incomode? De pildă: educaţia, cercetarea ştiinţifică, câştigarea existenţei, învăţarea unor arte şi meserii şi chiar a mânca de trei ori pe zi. Toate acestea, uneori, pot lua mult timp sau pot fi plicticoase. Iubirea adevărată este mai mult decât un zâmbet sau un compliment sau o scrisoare de dragoste. Ea cere jertfă, ea „rabdă îndelung, se dăruieşte, nu caută pe ale sale, pe toate le suferă, pe toate le rabdă” (I Cor. 13, 4-7).

O altă scuză de a nu participa la cultul duminical, pe care o auzim adesea, este că oamenii, pur şi simplu, nu mai au timp. Voi relata o povestire despre o persoană care a folosit această scuză. Vizitând pe un bătrân de 75 de ani, aflat pe patul morţii, un preot l-a întrebat despre credinţa sa în Hristos şi despre modul în care şi-a onorat statutul său de membru al Bisericii. Bătrânul a oftat şi a zis: „Ei, părinte, eu n-am avut mult timp pentru acele lucruri. Eu am fost atât de ocupat în toată viaţa mea”. Auzind acest răspuns, ne amintim de cuvintele Avvei Isaia Pustnicul: „Când te vei despărţi de trup, o să-ţi pară rău că ai avut atâta grijă de ceea ce nu-ţi aduce niciun folos”.

Dacă ne gândim bine, Dumnezeu i-a dat acestui om, în timpul întregii sale vieţi, 3900 de duminici, 3900 de oportunităţi spre a ajunge să-L cunoască pe Mântuitorul Hristos, să petreacă timp cu El, să-şi hrănească sufletul, să fie curăţat, să se pregătească pentru eternitate. Ceea ce i-au lipsit vieţii acestui om erau echilibru şi înţelepciunea. El a avut tot timpul din lume pentru munca sa, dar n-a avut timp pentru Dumnezeu. Acest fel de a trăi nu numai că fură vieţii pământeşti sensul ei cel mai profund, dar şi cauzează pierderea de către noi a vieţii veşnice. Convinşi de bogăţia darurilor şi binecuvântărilor pe care le primim de la Părintele ceresc în fiecare Duminică, să ascultăm porunca Sa: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca s-o sfinţeşti” (Ieş. 20, 8).