Stareţul Siluan, călugăr rus din Muntele Athos, născut în l866, mort în l938 şi canonizat în 26 noiembrie l987, apare astăzi ca unul dintre cei mai mari sfinţi ortodocşi ai secolului XX.
El este autorul unor însemnări de o mare forţă duhovnicească, care conving pe dată şi se întipăresc pentru totdeauna în mintea şi sufletul celui care le citeşte.
Aceste însemnări sunt o mărturie directă a experienţei lăuntrice a Sfântului Siluan, vădind o familiaritate cu realităţile duhovniceşti cele mai înalte şi o adevărată intimitate cu Dumnezeu care, în anumite privinţe, pot să-i pară cu totul stranii omului „obişnuit", care n-a avut parte de asemenea trăiri.
Aproape lipsit de carte, Siluan se exprimă într-un limbaj foarte simplu, plin de repetiţii, cu totul lipsit de orice înfloritură literară, ca şi de orice abstracţiune.
Temându-se ca o asemenea simplitate să nu-l conducă pe cititor la nesocotirea celor scrise de el, sau să împiedice preţuirea la adevărata lor valoare a însemnărilor sale şi a experienţei transmise prin ele, ucenicul Sfântului Siluan, Arhimandritul Sofronie, cel care le-a publicat, a socotit necesar să le însoţească de un comentariu extins, scoţând la iveală întreaga lor profunzime.
O altă raţiune a comentariului său a fost situarea cuvintelor Sfântului Siluan în cadrul experienţei duhovniceşti a Bisericii Ortodoxe şi al tradiţiei ascetice a Părinţilor, căci scoase dintr-un asemenea context, ele pot fi greşit înţelese, banalizate sau alterate, putând chiar să ducă la unele devieri, aşa cum din păcate s-a şi întâmplat.
Sfântul Siluan dă mărturie de o viaţă duhovnicească cu adevărat împlinită, strălucind de marile virtuţi creştine ale smereniei şi iubirii desăvârşite; el ne vorbeşte de pe această culme la care a ajuns. Scrisul său este asemenea unui munte căruia nu i se pot vedea poalele larg întinse, ci numai vârful cel mai înalt care, de departe, pare uşor de atins, dar în realitate la el nu se poate ajunge decât fie bătând lungi cărări şerpuite, fie căţărându-te pe stânci abrupte. Asemenea operei de artă, care, o dată terminată, prin strălucirea ei aruncă în deplină uitare toată truda şi durerile creaţiei, caracterul spontan şi direct al însemnărilor Stareţului, firescul cu care harul undeşte din ele, ade-sea fac uitat faptul că aşezarea sa duhovnicească este rodul a patruzeci de ani de aspre lupte duhovniceşti - după cum, de altfel, el însuşi o spune -, de vieţuire din care n-au lipsit împlinirea statornică a poruncilor, o îndelungată şi metodică războire cu patimile şi o stăruitoare strădanie de dobândire a tuturor virtuţilor, roade ale conlucrării dintre nevoinţa omenească şi harul dumnezeiesc.
Pentru cititorul străin de realităţile profunde ale vieţii duhovniceşti există primejdia de a lua drept început ceea ce, în realitate, reprezintă capătul acesteia. Părinţii cei sporiţi obişnuiesc să sfătuiască, cu multă înţelepciune, pe fiii lor duhovniceşti să nu înceapă, prin a citi scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog. Am putea da acelaşi sfat şi în ceea ce priveşte scrisul Sfântului Siluan, care, după cum vom vedea, are multe lucruri comune cu al aceluia. Dacă experienţa pe care ne-o pune înainte Sfântul Siluan mărturiseşte cu tărie că este cu putinţă pentru om să ajungă la sfinţenie, să se mântuiască şi să fie îndumnezeit prin har, după făgăduinţa lui Hristos, dacă, deci, ea este cu adevărat un model sigur şi un ideal pentru fiecare creştin, de ea nu se poate îm-părtăşi pe dată oricine şi nu poate constitui dintru început, ea singură, aşa cum au crezut unii, o rânduială de viaţă duhovnicească din care pot lipsi cele despre care scrisul său nu spune nimic, dar pe care această viaţă le implică şi le presupune. Pentru a te apropia de această mărturie de viaţă duhovnicească, cu folos şi fără înşelare cât priveşte adevăratul ei înţeles, e trebuinţă de ucenicie şi îndrumare care s-o situeze în contextul mai larg al vieţii ascetice şi mistice a Bisericii Ortodoxe.
Studiile care constituie prima parte a lucrării noastre -după o introducere care face aducere-aminte de marile trăsături ale vieţii, personalităţii şi scrisului Stareţului, pentru cei care nu le cunosc - sunt o modestă prelungire a demersului exegetic al Arhimandritului Sofronie. Analizând temele fundamentale ale scrisului Sfântului Siluan, în jurul cărora, practic, se organizează şi se face înţeleasă întreaga sa învăţătură, vedem că:
1) experienţa de care dă mărturie Sfântul Siluan şi învăţătura izvorâtă dintr-o asemenea experienţă se integrează deplin în tradiţia ascetică şi mistică a Bisericii Ortodoxe, continuând-o;
2) mai precis, această experienţă şi învăţătură corespund experienţei şi învăţăturii unor anumiţi Părinţi ai Bisericii, având o aceeaşi natură şi profunzime, şi că, prin urmare, Sfântul Siluan poate fi socotit pe drept cuvânt un Părinte ale Bisericii; 3) cu tot caracterul ei deplin tradiţional, învăţătura lui are totuşi o puternică originalitate, nu pentru că ar introduce vreo inovaţie, ci pentru că exprimă adesea sub o formă cu totul nouă adevărurile de totdeauna ale experienţei creştine, această nouă formă vădind o însuşire cu totul specială de a răspunde neliniştilor, aşteptărilor şi nevoilor omului acestui secol, după cum arată largul ecou pe care-l are în zilele noastre excepţionala sa scriere şi numeroasele mărturii ale celor care au fost ajutaţi în viaţa lor de cuvintele sale.
In partea a doua prezentăm unele texte ale Sfântului Siluan, diferite unele de altele prin raţiunea pentru care au fost scrise, prin scopul şi forma lor, dar în care, în ciuda acestor deosebiri, ca şi a distanţei în timp care le desparte, descoperim stilul său particular şi principalele sale teme duhovniceşti. Câteva scrisori prezintă interesul de a fi fost scrise în ultimele sale luni de viaţă pământească. Ultima dintre ele, adresată lui Chirii - viitorul arhimandrit Serghie - Şevici, este cel din urmă text scris de Sfântul Siluan. O putem privi, de aceea, drept o pecete a mărturiei şi învăţăturii sale.
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).
Stareţul Siluan, călugăr rus din Muntele Athos, născut în l866, mort în l938 şi canonizat în 26 noiembrie l987, apare astăzi ca unul dintre cei mai mari sfinţi ortodocşi ai secolului XX.
El este autorul unor însemnări de o mare forţă duhovnicească, care conving pe dată şi se întipăresc pentru totdeauna în mintea şi sufletul celui care le citeşte.
Aceste însemnări sunt o mărturie directă a experienţei lăuntrice a Sfântului Siluan, vădind o familiaritate cu realităţile duhovniceşti cele mai înalte şi o adevărată intimitate cu Dumnezeu care, în anumite privinţe, pot să-i pară cu totul stranii omului „obişnuit", care n-a avut parte de asemenea trăiri.
Aproape lipsit de carte, Siluan se exprimă într-un limbaj foarte simplu, plin de repetiţii, cu totul lipsit de orice înfloritură literară, ca şi de orice abstracţiune.
Temându-se ca o asemenea simplitate să nu-l conducă pe cititor la nesocotirea celor scrise de el, sau să împiedice preţuirea la adevărata lor valoare a însemnărilor sale şi a experienţei transmise prin ele, ucenicul Sfântului Siluan, Arhimandritul Sofronie, cel care le-a publicat, a socotit necesar să le însoţească de un comentariu extins, scoţând la iveală întreaga lor profunzime.
O altă raţiune a comentariului său a fost situarea cuvintelor Sfântului Siluan în cadrul experienţei duhovniceşti a Bisericii Ortodoxe şi al tradiţiei ascetice a Părinţilor, căci scoase dintr-un asemenea context, ele pot fi greşit înţelese, banalizate sau alterate, putând chiar să ducă la unele devieri, aşa cum din păcate s-a şi întâmplat.
Sfântul Siluan dă mărturie de o viaţă duhovnicească cu adevărat împlinită, strălucind de marile virtuţi creştine ale smereniei şi iubirii desăvârşite; el ne vorbeşte de pe această culme la care a ajuns. Scrisul său este asemenea unui munte căruia nu i se pot vedea poalele larg întinse, ci numai vârful cel mai înalt care, de departe, pare uşor de atins, dar în realitate la el nu se poate ajunge decât fie bătând lungi cărări şerpuite, fie căţărându-te pe stânci abrupte. Asemenea operei de artă, care, o dată terminată, prin strălucirea ei aruncă în deplină uitare toată truda şi durerile creaţiei, caracterul spontan şi direct al însemnărilor Stareţului, firescul cu care harul undeşte din ele, ade-sea fac uitat faptul că aşezarea sa duhovnicească este rodul a patruzeci de ani de aspre lupte duhovniceşti - după cum, de altfel, el însuşi o spune -, de vieţuire din care n-au lipsit împlinirea statornică a poruncilor, o îndelungată şi metodică războire cu patimile şi o stăruitoare strădanie de dobândire a tuturor virtuţilor, roade ale conlucrării dintre nevoinţa omenească şi harul dumnezeiesc.
Pentru cititorul străin de realităţile profunde ale vieţii duhovniceşti există primejdia de a lua drept început ceea ce, în realitate, reprezintă capătul acesteia. Părinţii cei sporiţi obişnuiesc să sfătuiască, cu multă înţelepciune, pe fiii lor duhovniceşti să nu înceapă, prin a citi scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog. Am putea da acelaşi sfat şi în ceea ce priveşte scrisul Sfântului Siluan, care, după cum vom vedea, are multe lucruri comune cu al aceluia. Dacă experienţa pe care ne-o pune înainte Sfântul Siluan mărturiseşte cu tărie că este cu putinţă pentru om să ajungă la sfinţenie, să se mântuiască şi să fie îndumnezeit prin har, după făgăduinţa lui Hristos, dacă, deci, ea este cu adevărat un model sigur şi un ideal pentru fiecare creştin, de ea nu se poate îm-părtăşi pe dată oricine şi nu poate constitui dintru început, ea singură, aşa cum au crezut unii, o rânduială de viaţă duhovnicească din care pot lipsi cele despre care scrisul său nu spune nimic, dar pe care această viaţă le implică şi le presupune. Pentru a te apropia de această mărturie de viaţă duhovnicească, cu folos şi fără înşelare cât priveşte adevăratul ei înţeles, e trebuinţă de ucenicie şi îndrumare care s-o situeze în contextul mai larg al vieţii ascetice şi mistice a Bisericii Ortodoxe.
Studiile care constituie prima parte a lucrării noastre -după o introducere care face aducere-aminte de marile trăsături ale vieţii, personalităţii şi scrisului Stareţului, pentru cei care nu le cunosc - sunt o modestă prelungire a demersului exegetic al Arhimandritului Sofronie. Analizând temele fundamentale ale scrisului Sfântului Siluan, în jurul cărora, practic, se organizează şi se face înţeleasă întreaga sa învăţătură, vedem că:
1) experienţa de care dă mărturie Sfântul Siluan şi învăţătura izvorâtă dintr-o asemenea experienţă se integrează deplin în tradiţia ascetică şi mistică a Bisericii Ortodoxe, continuând-o;
2) mai precis, această experienţă şi învăţătură corespund experienţei şi învăţăturii unor anumiţi Părinţi ai Bisericii, având o aceeaşi natură şi profunzime, şi că, prin urmare, Sfântul Siluan poate fi socotit pe drept cuvânt un Părinte ale Bisericii; 3) cu tot caracterul ei deplin tradiţional, învăţătura lui are totuşi o puternică originalitate, nu pentru că ar introduce vreo inovaţie, ci pentru că exprimă adesea sub o formă cu totul nouă adevărurile de totdeauna ale experienţei creştine, această nouă formă vădind o însuşire cu totul specială de a răspunde neliniştilor, aşteptărilor şi nevoilor omului acestui secol, după cum arată largul ecou pe care-l are în zilele noastre excepţionala sa scriere şi numeroasele mărturii ale celor care au fost ajutaţi în viaţa lor de cuvintele sale.
In partea a doua prezentăm unele texte ale Sfântului Siluan, diferite unele de altele prin raţiunea pentru care au fost scrise, prin scopul şi forma lor, dar în care, în ciuda acestor deosebiri, ca şi a distanţei în timp care le desparte, descoperim stilul său particular şi principalele sale teme duhovniceşti. Câteva scrisori prezintă interesul de a fi fost scrise în ultimele sale luni de viaţă pământească. Ultima dintre ele, adresată lui Chirii - viitorul arhimandrit Serghie - Şevici, este cel din urmă text scris de Sfântul Siluan. O putem privi, de aceea, drept o pecete a mărturiei şi învăţăturii sale.