×
Divortul: cum il prevenim, cum il depasim - Carti.Crestinortodox.ro
Recenziile clientilor pentru

Divortul: cum il prevenim, cum il depasim

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
  • 11-08-2016
    5 din 5 stele
    Cum să treci prin momentul de criză al divorţului

    Cum să treci prin momentul de criză al divorţului, cum să faci faţă atunci când ai un nod în gât şi sentimentul că te acoperă valuri imense de frică, de durere, de resentiment, şi te îneci? De unde să iei putere?

    - Intr-adevăr, aceasta este o durere îndelungată, intensă, uneori insuportabilă. Şi nici un fel de tehnici, nici un fel de autoliniştire nu dau rezultate. Acesta este genul de situaţie când trebuie să rabzi pentru a depăşi momentul greu, dar nu privind totul în mod pasiv, ci dându-ţi osteneala să te schimbi, reevaluându-ţi experienţa de viaţă, reinterpretându-ţi sistemul de valori. Dacă lucrul acesta va fi făcut în mod profund şi corect, vom ieşi din încercarea divorţului puternici, înţelepţi, căliţi, şi nu neapărat pe un morman de cenuşă, ca să zic aşa, ci uneori şi cu puteri de a clădi ceva nou.

    Adeseori oamenii vin la Dumnezeu tocmai trecând prin crize, şi în El află o resursă inepuizabilă de putere şi dragoste. în situaţiile dificile începem să înţelegem ce este iadul, începem să ne căutăm greşelile şi păcatele. Şi învăţăm să ne căim cu sinceritate de ele.

    Este important să priveşti în inima ta şi să înveţi să-ţi exprimi emoţiile: când doare, doare; când iubeşti, iubeşti. Or, pe fondul divorţului începe adeseori un anumit joc, o punere de măşti, este folosită manipularea, se face uz de mijloace necinstite. Acesta este un joc care duce la completă distrugere. Când situaţia reprezintă un rău, trebuie abordată cu binele, altfel răul va spori.

    Binele este o resursă enormă. A face bine altora, celor ce au nevoie, este în situaţia aceasta un bun mod de a te întrebuinţa.

    Acolo unde pare că nu mai este deja iubire trebuie să ne apropiem cu iubire, altfel neiubirea se va înmulţi. Şi iubirea este o resursă enormă.

    - Să treci printr-o despărţire, printr-un divorţ... Cum? Cu ce?

    - Cu dragoste. Faţă de ţine însuţi, faţă de cel ce te-a părăsit, faţă de copiii tăi. Să înţelegi că nimic nu se întâmplă în mod gratuit. Pe de o parte, aceasta este plata pentru greşeli, pe de alta, chiar dacă în momentul respectiv nu suntem în stare să înţelegem sensul celor întâmplate, sensul există.

    Stareţul Paisie Aghioritul dă următorul exemplu: dacă te uiţi la doctor, care pe unii dintre pacienţii săi îi trimite la staţiune, iar pe alţii la operaţie, poţi crede că pe unii îi iubeşte, iar pe ceilalţi îi urăşte. De fapt, doctorul ştie boala şi în funcţie de diagnostic hotărăşte metodele de tratament. El se îngrijeşte şi de unii, şi de ceilalţi, numai că mijloacele sunt diferite. Aşa procedează şi Dumnezeu. Unii înţeleg uşor, alţii au nevoie de încercări. Situaţiile dificile sunt ca nişte operaţii chirurgicale. Putem şi trebuie să le depăşim, să ne punem pe picioare.

    După ce va trece o vreme şi vom putea privi totul ca pe un fapt consumat, cu mai multă detaşare, distanţându-ne de subiectivism, vom putea da răspuns la întrebarea: „De ce ?" Toate evenimentele din viaţă sunt legate între ele şi fiecare situaţie cuprinde un anumit dar pentru noi. In punctul acesta însă nu vedem perspectivele, conştientizarea deplină vine după aceea; trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne dăm silinţa de a ne schimba.

    In cele mai grele clipe trebuie să fim recunoscători. Când sufletul te doare, când inima ţi se rupe, când lacrimile îţi curg şiroaie, iar capul îţi plesneşte, trebuie să spui: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!" Dacă există viitor pentru relaţia prezentă, el trebuie să se întemeieze pe iubire adevărată, pe sinceritate, pe iertare, iar dacă eşti nevoit să-l laşi pe celălalt să plece, fa-o cu inimă curată.

  • 03-04-2014
    5 din 5 stele
    Ofera solutii la diverse probleme

    Materialele incluse în cartea Divorţul:cum il prevenim,cum il depăşim a lui Dmitry Semenik ofera soluţii concrete şi acoperă foarte multe situaţii pentru cei care trec printr-un divorţ.