Constituind o operă de o vastă respirație, numeroasele scrieri ale Fericitului Augustin reprezintă mărturia devoţiunii sale religioase, dar şi a dorinţei de a împărtăşi semenilor o serie de valori pe care le consideră fundamentale în viaţa unui creştin. Dintre lucrările autorului, poate că cele care, de-a lungul timpul, s-au bucurat de cea mai mare atenţie şi de o analiză aprofundată sunt Despre cetatea lui Dumnezeu, Confesiuni şi Solilocvii. Dar geniul creator al autorului se descoperă şi în alte scrieri, de întinderi mai mici, a căror tematică ţinteşte probleme de ordin moral şi social, valabile până astăzi. Despre sfânta feciorie şi Despre binele văduviei reprezintă două astfel de exemple. Elogiind două tipuri de conduită creştină îmbrăţişate de un număr restrâns de credincioși, ele îşi caută permanent un punct de sprijin în Sfintele Scripturi. Adaptarea textului biblic la cerinţele discursului teologic se realizează cel mai adesea prin propunerea şi reluarea aceloraşi pasaje în scopul clarificării semnificaţiei lor. În spatele acestei strategii stă grija ca o anumită idee să nu fie înţeleasă greşit sau răstălmăcită, cum se întâmplă în cazul ereticilor.

Despre sfânta feciorie este o invitaţie la o existenţă ascetică, aleasă de bunăvoie, dar care, odată aleasă, va trebui respectată până la sfârşitul vieţii. Asumarea unei asemenea responsabilităţi atrage după sine cultivarea neîncetată a virtuţilor, un proces lung şi ostenitor, dar demn de cinste, aici şi în ceruri. Fecioria reprezintă un dar de la Dumnezeu, aşa cum este şi căsătoria. Chiar dacă autorul le aşază adesea faţă în faţă, nu face niciodată acest lucru cu scopul de a minimaliza importanţa pe care fiecare o are, în felul ei, în viaţa omului. Cu atât mai mult cu cât harul divin lucrează în om atât în vederea respectării jurământului de celibat, în cazul fecioriei, cât și a jurământului conjugal, în cazul căsătoriei.

Despre binele văduviei abordează problema căsătoriei care se încheie în mod tragic cu moartea bărbatului. Legitimitatea încheierii unei noi căsătorii este tratată cu obiectivitate, lăsând suficient spaţiu pledoariei pentru acceptarea jurământului de castitate. Fericitul Augustin creionează profilul moral al văduvelor prin modelele biblice pe care le vehiculează. Plasarea accentului asupra trăsăturilor de caracter care trebuie modelate şi a normelor de conduită aplicabile în comunitate constituie centrul de greutate al lucrării. Nu în ultimul rând, critica la adresa pelagienilor, care neagă puterea harului lui Dumnezeu în binefacerile pe care le dăruieşte omului, oferă prilejul unei discuţii pe marginea liberului arbitru.

Prin subiectele la care fac referire, Despre sfânta feciorie şi Despre binele văduviei se intersectează cu alte opere ale autorului, Despre folosul căsătoriei sau Despre căsătorie şi pofta păcătoasă. Toate condamnă traiul desfrânat şi practicarea adulterului, promovând o existenţă în acord cu învăţătura divină. Dintre toate virtuţile pe care o astfel de existenţă le pretinde, cea mai lăudabilă este de departe smerenia, adică recunoaşterea limitelor, a fragilităţii şi vremelniciei omului.

Tradus de Anca Meiroșu