Despre pocainta si spovedanie
Începutul unei viețuiri noi, al unei reînnoiri care ne face prieteni cu Dumnezeu, este pocăința, în primul rând, și apoi spovedania. Atât Sfântul Nectarie, contemporanul nostru, cât și Sfântul Simeon ‒ cel cinstit cu numele Teologiei ‒ se întâlnesc în...
Descriere
Despre pocainta si spovedanie
Începutul unei viețuiri noi, al unei reînnoiri care ne face prieteni cu Dumnezeu, este pocăința, în primul rând, și apoi spovedania. Atât Sfântul Nectarie, contemporanul nostru, cât și Sfântul Simeon ‒ cel cinstit cu numele Teologiei ‒ se întâlnesc în grija lor paternă pentru noi, cei de azi, și ne descoperă profunzimile teologice ale acestei teme mereu actuale, care unește modernitatea cu tradiția autentică, altfel spus, timpul degrabă-trecător cu veșnicia, răscumpărând toate căutările și neliniștile sufletului omenesc.
***
Și toți cei asemenea lor, care au păzit până la moarte poruncile lui Dumnezeu și L-au urmat pe Hristos prin răbdarea în ispite, și-au pierdut sufletele în lume din iubire față de Dumnezeu, dar și le-au aflat întru viața veșnică; aflându-și sufletele, și le-au aflat în lumina cea mai presus de minte și în această lumină au văzut „lumina cea neapropiată”, pe Dumnezeu Însuși, după cum e scris: „Întru lumina Ta vom vedea lumină”.
Sfântul Simeon Noul Teolog
Tradus de pr. Gabriel Mândrilă
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9789731365169
- An aparitie: 09 Ianuarie 2016
- Numar pagini: 124
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 11 x 20 cm
O indrumare duhovniceasca de mare valoare, pentru fiecare crestin
Spovedania este o mărturisire sinceră şi de bunăvoie a păcatelor pe care le-am săvârşit, fără ruşine sau rezerve, ci cu osândire de sine, învinovăţire şi zdrobire, în faţa persoanei numită de Biserică pentru iertarea păcatelor.
Spovedania trebuie făcută fără jenă sau rezerve, ci cu curaj şi cu reproş faţă de sine/mustrare de conştiinţă, deoarece curajul este expresia părăsirii păcatului şi dispoziţia de a descoperi păcatul; ruşinea, sfiala denotă o lipsă de curaj.
Cel ce a păcătuit trebuie să-şi mărtirisească păcatele pentru a fi mântuit.
După cuvântul Sfântului Ioan Damaschin, pocăinţa este întoarcerea de la viaţa după fire la viaţa împotriva firii, de la diavol la Dumnezeu prin asceză şi nevoinţă.
Mai mult, ea este o întoarcere de bună voie de la păcate la virtuţile opuse acestora. Semnele pocăinţei sunt remuşcarea şi schimbarea minţii, în vreme ce însuşirile pocăinţei sunt zdrobirea inimii, lacrimile, respingerea păcatului şi iubirea virtuţilor. Este necesar ca pocăinţa să fie sinceră.
Adevărata pocăinţă este schimbarea minţii pentru propriile acţiuni, o schimbare a vieţii morale, o schimbare spre mai bine, o lepădare totală de viaţa anterioară şi de păcat, o dorinţă neclintită de practicare a virtuţilor, o unificare desăvârşită a propriilor voiri cu voia dumnezeiască. De aceea, pocăinţa este renaşterea morală a omului şi punctul de plecare pentru o viaţă nouă şi virtuoasă.