De ce scandalizeaza crestinismul - Carti.Crestinortodox.ro

De ce scandalizeaza crestinismul

Fii primul care adauga o recenzie!
26,90Lei
In stoc

Exista furie, eruditie, convingere si deopotriva multa credinta in acest eseu. Jean-Pierre Denis semneaza un manifest dens, cu o rezonanta aparte. Convins ca astazi crestinismul reprezinta o contracultura eficienta, el revendica pentru crestini...

Descriere

De ce scandalizeaza crestinismul

„Exista furie, eruditie, convingere si deopotriva multa credinta in acest eseu. Jean-Pierre Denis semneaza un manifest dens, cu o rezonanta aparte. Convins ca astazi crestinismul reprezinta o contracultura eficienta, el revendica pentru crestini dreptul de a vorbi cu glas tare.



Rand pe rand filosof, istoric, teolog, mistic, cu riscul unei oarecare confuzii pentru cititor, Jean-Pierre Denis expune lenta slabire a crestinismului, laicizarea inexorabila a societatilor occidentale si trecerea in postmodernitate. Insa tocmai in aceasta evolutie isi gaseste Jean-Pierre Denis sursa optimismului sau, delimitandu-se de acei credinciosi ingrijorati sa vada cum lumea «lor» se evapora si tentati sa se retraga in «traditie»“.

Le Monde



„Examinand domeniul artei, al modei, al familiei, al scolii, al dreptului, Jean-Pierre Denis zugraveste un tablou lipsit de complezenta al culturii postcrestine si al paradoxurilor ei, cultura care, dupa ce a respins credinta, a facut o pasiune pentru irational, are ca idoli consumul si distractia, apara mai prompt dreptul la moarte decat libertatea de a trai. Acest diagnostic sever constituie nu atat condamnarea unei societati „pe cale de a face implozie”, cat un apel adresat unei lumi care nu este constienta de propria prabusire, dar care poate inca sa se redreseze.



Pentru Jean-Pierre Denis, contracultura autentica este crestinismul. Si, in mod paradoxal, marginalizarea sa devine o sansa pentru credinta, cu conditia sa-si asume locul atribuit: la periferie. Trebuie sa consimta la aceasta „coborare”. Dezgolit, el nu mai are nimic de pierdut si poate sa revina la fundamentele sale si sa redescopere caracterul subversiv al credintei care a marcat primele secole ale Bisericii.



Crestinismul n-a murit, este convins Jean-Pierre Denis. Gratie resurselor oferite de traditie, dar fara a se transforma totusi in ideologie, crestinismul are inca un rol de jucat pentru ca lumea aceasta sa nu se naruie.“

La Croix



„Contracultura sustinuta de utopiile anilor ’60 a devenit norma. Placerea sexuala este conceputa ca scop suprem, institutiile patriarhale au fost demolate, scoala, autoritatea si politica sunt in ruina. Libertatea de a consuma si piata atotputernica au schimbat totul. Suntem prinsi in cleste intre doua forme de liberalism: pe de-o parte, un liberalism economic asa-zis de dreapta, ce preamareste eficienta, consumul si mondializarea, pe de alta parte, un liberalism de stanga, anarhist, care doreste sa inlature toate piedicile din calea placerii. Punctul de plecare si rezultatul acestor doua curente sunt aceleasi: suspendarea moralei, obtinerea unei fericiri lipsite de valori.“

Jean-Pierre Denis, interviu aparut in L’Express




"Jean-Pierre Denis, poet, intelectual angajat, eseist, director al revistei pariziene La vie, propune un eseu bogat si erudit, avand drept nucleu o convingere: noua contracultura este crestinismul ce inlocuieste vechea contracultura a secolului XX, cea a liberalismului libertar si permisiv. Eseul lui, o reala istorie a crestinismului in ipostaza de contracultura, este orientat, la toate nivelurile analizei, spre lumea contemporana; omul, cu toate chipurile sale, economic, politic, spiritual, istoric, este redefinit in termenii unei eruditii specifice intelectualului de inalt nivel. Cine este acest „crestin contracultural“? Cum se raporteaza el la societatea moderna? Care sunt imaginile moderne ale crestinismului ce se prezinta ca o schimbare de paradigma, in sensul unei contraculturalitati asumate? Jean-Pierre Denis, cu simtul detaliului si cu putere de convingere, reformuleaza cronica crestina a societatii contemporane."

Eduard Florin Tudor

Specificaţii

  • Editor: Nemira
  • ISBN:
  • Dimensiuni: 0 x 0 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie