Cum sa intemeiem o familie ortodoxa. 250 de sfaturi intelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici
Cartea cum sa intemeiem o familie ortodoxa cuprinde 250 de sfaturi intelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici despre cum sa ne alegem mirele sau mireasa, cum trebuie sa se poarte sotul cu sotia, cum trebuie sa se poarte sotia cu...
Descriere
Cum sa intemeiem o familie ortodoxa. 250 de sfaturi intelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici
Drepturile si indatoririle sotilor
Cel necasatorit are drepturi si indatoriri. Dupa ce se casatoreste, are mai putine drepturi si mult mai multe indatoriri. Cand apar insa copiii, nu mai are deloc drepturi, ci numai indatoriri. (Staretul Epifanie)
Sunteti acum gospodar si gospodina, parinti ai unei noi generatii. Trebuie sa faceti in asa fel incat copiilor sa le ramana nu numai mostenire, ci trup sanatos si suflet plin de barbatie. (Sfantul Teofan Zavoratul)
Dupa incheierea casatoriei, primele si cele mai insemnate indatoriri ale sotului sunt fata de sotie, iar ale sotiei - fata de sot. Ei trebuie sa traiasca unul pentru celalalt, sa-si dea viata unul pentru celalalt. Casatoria este unire a doua jumatati intr-un intreg. Doua vieti sunt legate cu o legatura atat de stransa, incat nu mai sunt doua vieti, ci una. Atat sotul, cat si sotia poarta pana la sfarsitul vietii sfintita raspundere pentru fericirea si supremul bine al celuilalt. (Sfanta Mucenita Alexandra, imparateasa Rusiei)
Sotia sa nu astepte ca sotul ei sa-si arate primul virtutea ca sa i-o arate si ea pe a sa, pentru ca aceasta nu va fi mare isprava. Totodata, nici sotul sa nu astepte buna purtare de la sotie pentru a se ingriji de ea, fiindca aceasta nu va mai fi virtute din partea lui, ci, dupa cum am spus, fiecare sa-si indeplineasca indatoririle in ceea ce il priveste, fara sa astepte ca celalalt sa faca aceasta primul. (Sfantul Ioan Gura de Aur)
La treburile casei este dator sa ia parte fiecare membru al familiei, si cea mai deplina fericire familiala poate fi atinsa numai atunci cand toti isi indeplinesc cinstit indatoririle. (Sfanta Mucenita Alexandra, imparateasa Rusiei)
In Sfanta Scriptura, casatoria omeneasca se bucura de comparatia cea mai inalta: cea cu unirea dintre Hristos si Biserica. In lumina acestei imagini, devine clara deosebirea dintre chemarea casnica a barbatului si cea a femeii, care duce la armonia familiala. Sotul este capul duhovnicesc, intretinatorul si datatorul de bunatati, cel care apara de rautatea lumii exterioare; sotia este cea care pune randuiala in caminul domestic si educatoarea copiilor. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)
Ce inseamna femeia sa se teama de barba .(Efes. 5, 33)? Femeie! Daca vrei sa te supui sotului pentru Dumnezeu, nu-mi vorbi de indatoririle lui, ci implineste-le cu osardie pe cele puse asupra ta de Legiuitor. Supunerea fata de Dumnezeu sta tocmai in a nu calca legea nici macar cand suferi tu insati cele potrivnice. (Sfantul loan Gura de Aur)
Femeia poate gasi intelepciunea si puterea care ii trebuie pentru a-si implini sfintele sale indatoriri numai cerandu-le de la Dumnezeu. (Sfanta Mucenita Alexandra, imparateasa Rusiei)
Sfintiti-va viata. Cand gospodina, facand treburile casei, se roaga, totul se sfinteste:se sfinteste nu numai mancarea, ci si cei care o mananca. (Staretul Paisie Aghioritul)
Sotul trebuie sa cugete cum sa sadeasca in casa cucernicia prin fapte si prin cuvinte; si sotia sa vegheze asupra casei, insa pe langa asta trebuie sa aiba si o alta grija, mai de seama, si anume ca toata familia sa se osteneasca pentru imparatia cerurilor. (Sfantul Ioan Gura de Aur)
Cand amandoi sotii se raporteaza crestineste la indatoririle lor conjugale, aceasta ajuta la intarirea respectului reciproc si dragostei autentice dintre ei. (Episcopul Alexandru Mileant)
Daca fiecare din soti se va stradui sa-si indeplineasca indatoririle, amandoi vor dobandi in scurta vreme castig. Daca, de pilda, sotia este gata sa-si rabde sotul si cand e certaret, iar sotul nu-si va intarata sotia atunci cand e manioasa, intre ei se va instapani pacea desavarsita, si viata lor va fi asemenea unui liman neinviforat. (Sfantul Ioan Gura de Aur)
Cum sa intemeiem o familie ortodoxa - Cuprins
Cum sa ne alegem mirele sau mireasa
Despre curatia (castitatea) in casnicie
Taina Casatoriei: cununia
Drepturile si indatoririle sotilor
Cum trebuie sa se poarte sotul cu sotia
Cum trebuie sa se poarte sotia cu sotul
Despre dragostea dintre sot si sotie. Casatoria fericita
Cum sa pastram fericirea familiala
Cugetari despre frumusetea femeii
Despre greutatile vietii de familie
Conflictele familiale: cum sa le evitam?
Daca unul dintre soti e necredincios
Daca n-ai avut noroc de sotie buna
Daca sotul bea
Daca sotul isi bate sotia
Despre gelozie
Despre infidelitate
Despre divort
Mangaiere pentru sotia parasita
A doua casatorie
Caror Sfinti sa ne rugam in feluritele nevoiale familiei
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9789731362328
- An aparitie: 01 Ianuarie 2011
- Numar pagini: 184
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 13 x 20 cm
Frumos dar acolo cu drepturile mai puține nu sunt de acord. Creștinii nu pun femeia pe primul loc,Dumnezeu nu face diferențe ;crestinii de ce ar face-o. Femeia a fost cea care a adus moartea in asupra omului. Tatăl insa a iertat-o, femeia creștină sa fie supusa si iubita de bărbat.
In primul rând, trebuie să cereţi de la Domnul Dumnezeu, de la Maica Domnului şi de la toţi sfinţii, din toate simţirile sufletului şi inimii dumneavoastră, ca Domnul Dum-nezeu să vă arate mila şi voia Lui cea sfântă. In al doilea rând, trebuie să-i întrebaţi pe oamenii încercaţi: pe părinţii dumneavoastră şi pe alţii, care cunosc viaţa, faptele şi purtarea celui cu care doriţi să întemeiaţi o familie. După ce vă veţi fi încredinţat că e om cinstit, puteţi, cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi a părinţilor dumneavoastră, să săvârşiţi sfânta nuntă legiuită. Nu vă grăbiţi însă, ci luaţi-o cu prevedere şi chibzuinţă. Toate trebuie cercetate şi puse la încercare, nu lăsate la voia întâmplării, fiindcă nunta este sfântă şi căsnicia evlavioasă e viaţă sfântă. (Sfântul Iona de la Kiev)
Ceri de la mine, păcătosul, sfat şi binecuvântare pentru a te căsători legiuit cu mireasa pe care ţi-ai ales-o. Dacă tu eşti sănătos şi ea sănătoasă, dacă vă plăceţi unul pe celălalt şi mireasa e de nădejde, iar mama ei are un caracter bun şi nu anevoie de răbdat, poţi să te căsătoreşti cu ea. Dacă mama miresei este smerită, şi mireasa va fi, fără doar şi poate, smerită, căci, după vorba din bătrâni, aşchia nu sare departe de trunchi. (Sfântul Ambrozie de la Optina)
Nici o înţelepciune a duhovnicului nu anulează responsabilitatea tinerilor, care trebuie să-şi pună la încercare unul altuia calităţile sufleteşti, să lase timpul să confirme hotărârea lor de a-şi uni destinele. Intotdeauna rămâne, fără discuţie, loc pentru rugăciune şi pentru a cere de la Domnul să arate dacă plănuita căsătorie trebuie sau nu trebuie să se înfăptuiască. (Protoiereul Artemie Vladimirov)
Lasând deoparte toate celelalte, să căutăm în soţie sufletul bun, ca să găsim în ea şi iubire... Caută în fecioară însuşirile cele bune: smerenia, buna credinţă şi evlavia: acestea vor fi pentru tine mai de folos decât cele mai mari comori.
Fă tot ce-ţi stă în putinţă ca să-ţi iei o soţie bună, cuviincioasă şi ascultătoare, ştiind că altfel se va întâmpla unul din următoarele două lucruri: fie îţi vei lua o soţie rea şi vei avea de îndurat răutatea ei, fie, dacă nu vei vrea să înduri şi o vei lepăda, te vei face vinovat de preacurvie. (Sfântul loan Gură de Aur)
Fii evlavios, devotat lui Dumnezeu, cu nădejdea în Care roagă-te ca El însuşi să-ţi trimită o jumătate plăcută Lui şi mântuitoare pentru tine;
- căutând unirea nunţii, nu urmări scopuri rele, sau satisfacerea patimilor, sau dobândirea de avuţii, sau slavă deşartă, ci numai întrajutorarea rânduită de Dumnezeu în viaţa vremelnică pentru cea veşnică, întru slava lui Dumnezeu şi spre binele celorlalţi;
- când ai aflat-o, primeşte-o ca pe un dar al lui Dumnezeu, cu recunoştinţă faţă de El, cu dragoste şi deopotrivă cu cinstire faţă de acest dar. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)
Dacă vrei să îţi iei femeie, nu alerga la oameni, ci aleargă la Dumnezeu. Spune-I: „Pe cine vrei Tu, pe aceea să mi-o şi rânduieşti cu Pronia Ta." Incredinţează-I lucrul acesta lui Dumnezeu, şi El te va răsplăti pentru că I-ai dat o cinstire atât de înaltă. (Sfântul loan Gură de Aur)
Un tânăr l-a întrebat pe stareţul Paisie Aghioritul:
- Părinte, oare o să-mi găsesc o fată bună, ca să mă însor şi să am mângâiere?
Stareţul i-a răspuns zâmbind:
- Dacă toţi o să-şi găsească fete bune, cu celelalte ce-o să facem? O să le punem la sare?
Viaţa de familie trebuie începută prin a te v ruga ca Domnul să ţi-l arate pe omul care îţi va fi sprijin şi ajutor. Bineînţeles, rugăciunea trebuie să premeargă acestei alegeri, dar dacă inima a ales deja trebuie să ne rugăm ca să fie după voia lui Dumnezeu. O oarecare femeie îmi povestea că atunci când era fată i-a plăcut un seminarist, şi atât de tare l-a îndrăgit, încât se ruga Domnului să aibă parte de el. Stătea în biserică, el stătea în faţă, ea îl vedea din spate, şi se ruga aşa: „Doamne, fie ce-o fi, numai să fie al meu." El a început să îi dea atenţie; au făcut cunoştinţă, au început să se întâlnească, el a cerut-o în căsătorie. S-au căsătorit, pe urmă el a devenit preot, au trăit împreună vreo doi-trei ani, au făcut doi copilaşi, totul mergea bine. Ei, şi s-a întâmplat o problemă cu instalaţia de gaz. El a zis: „Las' că o rezolv eu îndată." S-a otrăvit însă cu gaz şi a murit. Săraca plângea: „De ce am cerut aşa: fie ce-o fi, numai să fie al meu?" Domnul i-a îndeplinit cererea, şi iată că acum este văduvă. Iar după câţiva ani a murit şi ea pe neaşteptate, lăsând în urma sa doi copii. Iată ce se întâmplă câteodată. Da, trebuie să ne rugăm, însă trebuie neapărat, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, să lăsăm măcar puţin loc pentru voia lui Dumnezeu. „Nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu." Nu „fie ce-o fie", ci „Doamne, Tu ştii mai bine: eu vreau foarte tare, însă Tu ştii mai bine". (Protoiereul Valerian Krecetov)
Din cartea „Cum sa intemeiem o familie ortodoxa”
Minunatule Ziditor, Stăpâne Iubitorule de oameni, Multmilostive Doamne! Cu inimă înfrântă şi smerită Te rog acestea: nu Te îngreţoşa de ruga mea păcătoasă, nu lepăda lacrimile şi suspinurile mele; auzi-mă ca pe cananeeanca, nu mă trece cu vederea cum n-ai trecut-o pe desfrânată; arată şi asupra mea, a păcătosului, mare mila iubirii Tale de oameni; acoperă-mă, miluieşte-mă şi întăreşte-mă, ca să rabdcu recunoştinţă, întru nădejdea bunătăţilor celor veşnice, toate necazurile şi nevoile trimise de către Tine, iar mai ales prefă întristarea mea în bucurie, ca să nu cad în deznădejde şi să pier eu, ticălosul.
Că Tu eşti izvorul milei şi nădejdea cea neruşinată a mântuirii noastre, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm dimpreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.