×
Cugetari despre sufletul nemuritor - Carti.Crestinortodox.ro
Recenziile clientilor pentru

Cugetari despre sufletul nemuritor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
  • 23-03-2016
    5 din 5 stele
    Care este paguba pricinuită în suflet de păcatele mici?

    Aceste păcate sunt o continuă întinare a sufletului, iar Duhul Sfânt nu Se odihneşte într-un lăcaş necurat şi nu rămâne acolo. Despre aceasta Sfântul Apostol Pavel scrie: „Să nu întristaţi Duhul lui Dumnezeu”. Când aceste păcate mici rămân mult timp în suflet, atunci ele alungă curăţia virtuţii şi mireasma Harului dumnezeiesc şi împiedică mult sufletul în calea lui spre desăvârşire.

    Deoarece mintea nu ştie să ia aminte la gânduri, cine poate să socotească câte gânduri necurate au trecut de dimineaţa până seara prin sufletul său? Aceste gânduri sunt o urâciune înaintea Domnului, aşa cum se spune în Pilde: „Gândurile cele rele sunt o urâciune înaintea Domnului”. Gândurile pătimaşe ne despart de dragostea lui Dumnezeu: „într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu".

    Păcatele uşoare secătuiesc sufletul de puteri şi atunci acesta, cu urâţenia şi cu neputinţa lui, nu mai poate fi plăcut înaintea Domnului. Nu se mai poate înfăţişa înaintea Domnului fără întinăciune şi fără vreun cusur, ca o mireasă preafrumoasă, aşa cum spune dumnezeiescul Pavel: „neavând pată sau zbarcitură, ori altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără de prihană".

    Aceste păcate sunt ca nişte lipitori care sug toată puterea duhovnicească a sufletului. Este asemenea unei mici hemoragii pe care o pătimim zilnic şi care ne slăbănogeşte trupul. Tot astfel şi păcatele uşoare fără să ne dăm seama alungă din sufletul nostru evlavia. Alungă umilinţa şi pocăinţa şi duc la slăbire duhovnicească. Aşadar, după ce sunt slăbite obiceiurile cele bune ale sufletului, este firesc ca acesta să fie condus apoi la păcate de moarte cu uşurinţă.

    Cum anume poate un păcat mic să sfârşească într-un păcat de moarte ne arată Sfântul Nicodim: „Ţi separe un lucru de nimic să priveşti cu atenţie un chip frumos, dar socoteşte acum păcatele ce se nasc din aceasta, căci acea privire atentă de multe ori a dat naştere la atacul gândului, atacul a pricinuit însoţirea cu gândul, însoţirea a născut consimţirea, iar aceasta fapta. Fapta a născut obişnuinţa, obişnuinţa nevoia, nevoia deznădejdea, iar deznădejdea iadul".

    Sfântul Vasilie cel Mare în Regulele Mici întreabă: „Cum trebuie să ne purtăm cu cei care se păzesc de păcatele mari, dar le fac pe cele mici cu nepăsare?".

    Răspuns: Mai întâi trebuie să ştim că în Noul Testament nu găsim această diferenţă între păcate. Acolo toate păcatele sunt osândite la fel, căci Domnul a spus că „oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului".

    Chiar şi păcatele mici pricinuiesc iadul? Nu este corect, ci mai degrabă este o înşelare să credem că trebuie să ne păzim numai de păcatele de moarte, iar de cele mici să nu ne temem. Dar răul astfel vine. Deoarece nu luăm seama la păcatele mici, sufletul începe să se întineze. Atunci mintea îşi pierde lumina şi începe să se întunece. Şi astfel cade cu uşurinţă şi în păcate de moarte.

    Dar să avem şi aceasta în mintea noastră: păcatele mari şi de moarte ne osândesc la iad, dar tot la iad ne osândesc şi păcatele mici. Căci nu primesc toţi aceeaşi osândă în iad, ci există diferite pedepse, dar nenorocirea este că aceste păcate îi scot afară din împărăţia Cerurilor pe cei ce le săvârşesc.

    Pentru aceasta şi Apostolul Pavel a spus: „Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu".

    Atunci când punem într-o barcă mică pietre mari, aceasta se scufundă în mare. La fel se petrece şi atunci când barca se umple cu nisip. Tot astfel şi sufletul se osândeşte şi pentru păcate mari şi puţine, dar şi pentru cele mici şi multe.

    De multe ori păcatele cele mici sunt mai primejdioase decât cele de moarte, fiindcă atunci când cineva săvârşeşte un păcat de moarte, se întristează mult şi se pocăieşte, se mărturiseşte şi scapă de iad, însă atunci când face păcate mici, nu se îngrijeşte să se cureţe. Iar unul ca acesta este asemenea cu cel care are multe răni mici ce îi mănâncă în ascuns trupul, însă el nu se îngrijeşte să le vindece. De aceea îl şi conduc încet-încet la moarte.

    Toate acestea au următoarea tâlcuire: atunci când o întinăciune mare sau mică vatămă o putere a sufletului, îndată aceasta se transmite întregului suflet. Despre aceasta Sfântul Grigorie Palama scrie: „Sufletul are multe puteri. Aşadar, atunci când una dintre puteri va naşte înlăuntrul său răutate, se va întina tot sufletul, participând la întinarea unei puteri toate puterile, fiindcă sufletul este unitar".

    Sfântul Duh în chip alegoric ne porunceşte să prindem vulpile şi să le omoram, fiindcă ne strică via. „Prindeţi vulpile, prindeţi puii lor, ele ne strică viile, că via noastră acum e în floare". Nu a spus: „vânaţi porcul sălbatic care strică via lui Dumnezeu", ci duhurile viclene, puii de vulpe care strică roadele viei, adică florile vieţii virtuoase.

    Mici sunt păcatele uşoare, dar ele strică via bietului suflet şi mănâncă strugurii virtuţilor lui.

    Să ne îngrijim, aşadar, în fiecare zi cum să înfăţişăm sufletul nostru ca pe o mireasă preafrumoasă şi fără vreo meteahnă înaintea Mirelui său, Hristos, ca să audă de la Domnul acele cuvinte: „Toată eşti frumoasă cea de aproape a mea, şi întinăciune nu este întru tine".

    Foarte practic şi folositor este sfatul pe care l-a dat Sfântul Ioan Scărarul în Scara sa: „Am auzit pe unii care petrec în lume cu nepăsare, zicând către mine: «Cum putem noi, cei ce vieţuim împreună cu soţiile (sau cu soţii) noastre (noştri), să petrecem viaţă monahicească?» Şi le-am răspuns: «Toate lucrurile bune pe care le puteţi face, faceţi-le:pe nimeni să nu defăimaţi, să nu furaţi de la nimeni, nimănui să nu-i spuneţi minciuni, pe niciunul să nu-l dispreţuiţi, pe niciunul să nu-l urâţi. De adunările la slujbele Bisericii nu vă despărţiţi, pătimiţi împreună cu cei lipsiţi, pe nimeni să nu smintiţi. De lucru şi de femeie străină să nu vă apropiaţi, ci mulţumiţi-vă cu femeile voastre. Dacă astfel veţi face, nu veţi fi departe de împărăţia Cerurilor».

    Astfel, Sfântul Ioan, în acest răspuns al său, a cuprins şi păcatele uşoare, odihnindu-i în felul acesta pe închinători. Să avem binecuvântarea lui!