Constiinta tragica eminesciana

Fii primul care adauga o recenzie!

Nu se mai produce

Demitizare, negare vs. re-lectură, reinterpretare sunt, probabil, tentaţiile pe care le-a resimţit critica de azi, și nu doar critica, în cazul lui Eminescu, poetul acceptat, vreme de mai mult de o sută de ani, drept poetul cel mai valoros al...

Descriere

Constiinta tragica eminesciana

„Demitizare, negare vs. re-lectură, reinterpretare sunt, probabil, „tentaţiile” pe care le-a resimţit critica de azi, și nu doar critica, în cazul lui Eminescu, poetul acceptat, vreme de mai mult de o sută de ani, drept poetul cel mai valoros al românilor. Pe de o parte, „responsabilitatea” fiecărui român este să-l fi citit. Să-l fi cuprins, vorba lui Noica. Desigur, e o utopie aceasta. Pe de altă parte, nici nu ar trebui lăsat la discreția tuturor minților. Fiind un criteriu, precum Miorița sau Monastirea Argeșului, a-l pune la îndoială este a te exclude dintr-o moștenire spirituală – nu doar românească. Unii vor spune: „nici Miorița nu mai înseamnă mare lucru”… Desigur, de aici începe altă discuție, care nu ne privește în acest loc. Dar un poet reprezentativ pentru spiritul neamului său (cel puțin), trebuie asumat și analizat nu la sintagmă, la un vers imperfect, ci în Cerul marilor idei și în regimul criteriilor estetice. Pentru evoluția literaturii române, Eminescu e totuși poetul referențial, la el sunt raportați, încă, antecesorii ca artiști ce îl prefigurează, iar succesorii ca eventuali imaginativi excepționali sau poeți metafizici sau creatori de limbă. De aceea, nu poate fi indiferentă clasarea lui, în inerţie, ca (poet) pesimist, întunecat – argument pentru istovirea și „toxicitatea” discursului său, chiar și din perspectiva contemporaneităţii.” (Bianca Osnaga)