Ce a inteles Betsy. Taina unei copilarii implinite
Copiii sunt oglinda familiei în care se nasc, cresc și învață să trăiască. Dacă văd teamă, vor învăța să se teamă, dacă văd slăbiciune, vor fi slabi, iar dacă prima imagine pe care și-o formează despre lume este cea a unui loc plin de
Descriere
Ce a inteles Betsy. Taina unei copilarii implinite
ediția a doua
Copiii sunt oglinda familiei în care se nasc, cresc și învață să trăiască. Dacă văd teamă, vor învăța să se teamă, dacă văd slăbiciune, vor fi slabi, iar dacă prima imagine pe care și-o formează despre lume este cea a unui loc plin de primejdii, vor porni la drum cu pași nesiguri, neștiind să se bucure niciodată pe deplin de frumusețea și minunile vieții.
La vârsta de nouă ani, Elizabeth Ann, orfană de ambii părinți, are șansa unui nou început: o întâmplare la prima vedere nefericită o aduce în mijlocul unei familii foarte deosebite de mătușile care o crescuseră până atunci. Fetița locuiește acum la țară, unde oamenii au alt ritm de viață, alte responsabilități și alte principii călăuzitoare decât cei de la oraș. Merge la școala din sat, unde copii de toate vârstele învață laolaltă și unde nu notele și formalitățile contează, ci cunoștințele reale care îți vor folosi pe tot parcursul vieții. Betsy se deprinde, mai repede decât ar fi crezut, cu traiul în acest mediu nou și surprinzător pentru ea și află că, în viață, trebuie să învățăm să avem grijă nu doar de noi înșine, ci și de cei de lângă noi, de gospodărie, de animale și, într-un anumit sens, de întreaga lume în mijlocul căreia suntem așezați.
Deși este scrisă în 1916, în Statele Unite ale Americii, povestea lui Betsy, ca orice operă literară de calitate indisputabilă, nu aparține doar cadrului spațio-temporal în care a apărut, ci are valoare universală și permanentă. La mai bine de un secol de la apariția primei ediții, romanul lui Dorothy Canfield ne prezintă imaginea vie și neschimbătoare a copilului și a familiei, dintotdeauna și pentru totdeauna aceiași, prin esența și firea lor, cu aceleași manifestări, nevoi și dorințe. Pentru a crește sănătoși, fericiți și pregătiți pentru viață, copiii din toate timpurile și din toate locurile au nevoie de modele, de valori și de repere autentice precum și de un trai întemeiat pe principiile firești ale viețuirii omului.
O istorioară încântătoare și palpitantă pentru cei mici, și o lectură savuroasă și deosebit de folositoare pentru cei mari, povestea lui Betsy mângâie și destinde mintea și inima, ca o băutură caldă într-o zi de iarnă, îndulcește și împrospătează, ca un măr abia cules de pe ram la sfârșitul verii. Cititorii înțeleg și ei, alături de micuța eroină, încă o dată mai mult, cât de frumoasă, de surprinzătoare și de fericită poate fi viața, atunci când o trăiești cu o inimă curată, curajoasă și plină de dăruire!
Specificaţii
- Editor: Predania
- ISBN: 9786306563319
- An aparitie: 06 Iulie 2024
- Numar pagini: 244
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 0 x 0 cm