×
Cateheze. Scrieri II - Carti.Crestinortodox.ro
Recenziile clientilor pentru

Cateheze. Scrieri II

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
  • 26-11-2014
    5 din 5 stele
    Prefata Cateheze - Simeon Noul Teolog

    Detalii privitoare la viaţa neobişnuită, gândirea duhovnicească provocatoare şi destinul controversat al operei acestui veritabil „apostol mistic" din Bizanţ care a fost Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022), cititorul interesat le are la dispoziţie în studiile şi bibliografia publicate în primul volum al versiunii româneşti a Scrierilor sale cuprinzând Discursurile teologice şi etice. Principala operă teologică a Sfântului Simeon, Discursurile sunt adevărate tratate, operă de controversă ce reflectă polemicile care ocupă cea de-a doua parte a vieţii şi activităţii „Noului Teolog" în capitala bizantină. Catehezele sale, care fac conţinutul acestui al doilea volum de Scrieri simeoniene, cuprind cuvântări rostite de Sfântul Simeon în perioada dintre anii 980-1005 când, de la vârsta de treizeci şi unu de ani până la cincizeci şi şase de ani, a fost egumen al mănăstirii Sfântului Mamas din Constantinopol, mai exact în prima perioadă a egumenatului încheiată cu revolta monahilor din anii 997-998 la care pare a face aluzie Cateheza 34 (ultima). Astfel, Cateheza 1 pare a fi fost discursul inaugural rostit cu ocazia hirotoniei întru preot şi a înălţării în treapta de egumen a tânărului Simeon (în vârstă de doar treizeci şi unu de ani, şi cu doar trei ani de mănăstire), iar Cateheza 34 reflectă tensiunile dintre egumen şi comunitatea sa monahală de o intensitate care pare să fi precedat revolta acesteia, obligându-l pe Sfântul Simeon să se apere şi să-şi justifice orientarea duhovnicească. Un alt indiciu cronologic este oferit de Cateheza 21 rostită, pe cât se pare, înainte de moartea lui Simeon Evlaviosul, părintele duhovnicesc al Sfântului Simeon Noul Teolog, survenită în anii 986-987, şi de Cateheza 4 în care este menţionat ca „fericit" (decedat), Cateheza 10 părând să fie un elogiu adus lui Simeon Evlaviosul cu ocazia aniversării mutării sale la Domnul (celebrată cu fast de Sfântul Simeon, înaintea unei canonizări oficiale, fapt care a constituit ulterior unul din capetele de acuzare ale procesului său).

    Intr-o primă formă Catehezele Sfântului Simeon Noul Teolog au cunoscut - ca şi celelalte scrieri simeoniene - o anume circulaţie în mediile constantinopolitane încă din timpul vieţii Sfântului Simeon, în ciuda controverselor şi polemicilor din jurul autorului lor. O ediţie a Scrierilor simeoniene a întreprins după 1035, în urma unei viziuni, ucenicul Sfântului Simeon, cuviosul Nichita Stithatul, care în jurul ilor 1050-1052 a scris şi o Viaţă a Sfântului Simeon, pretind astfel readucerea moaştelor sale în capitala imperiului in 1052. După moartea lui Nichita (în jurul anului 1090), opera şi personalitatea Sfântului Simeon intră într-o lungă eclipsă istorică. Ea a fost redescoperită şi repusă în circulaţie manuscrisă în mediile monahale abia în timpul renaşterii spi-rituale isihaste din secolul XIV, fiind relansată în timpul revirimentului filocalic de la sfârşitul secolului XVIII. în Occident ea n-a fost publicată datorită reticenţelor erudiţilor catolici L. Allatius şi F. Combefis (secolul XVII) care, plecând de la judecăţile negative ale teologilor bizantini tomişti şi antipalamiţi din secolul XIV, l-au considerat pe Sfântul Simeon drept originea „rătăcirilor" dogmatice ale Sfântului Grigorie Palama. In Răsărit, ea a fost difuzată mai ales prin intermediul parafrazei neogreceşti a întregului corpus simeonian (cu omisiuni însă şi cu o organizare haotică) realizată de Dionysios Zagoraios sub îndrumarea Sfântului Nicodim Aghioritul şi publicată la Veneţia în 1790. Prima şi singura ediţie critică de până acum a operelor simeoniene a fost realizată şi publicată la Paris sub auspiciile Centrului Naţional de Cercetare Ştiinţifică al Franţei în nouă volume din prestigioasa colecţie „Sources Chretiennes" - nr. 51, 96, 104, 113, 122, 129, i56, 174, 196 -abia între anii 1957-1973.

    Cea mai dificilă sarcină s-a dovedit a fi editarea Catehezelor simeoniene (SC nr. 96, 104, 113, Paris, 1963, 1964, 1965) şi ea a fost dusă la bun sfârşit - la capătul a peste două decenii de travaliu filologic minuţios şi precis - de către ieromonahul athonit de origine rusă Vasili Krivoşein. Ediţia Krivoşein reprezintă un monument de erudiţie filologică, singurul de acest gen produs de un monah-savant ortodox în secolul nostru. Editorul a fost confruntat cu probleme extrem de spinoase, puse de o tradiţie manuscrisă nu doar vastă, dar şi foarte complicată - cu trei colecţii diferite, circulând atât compact, cât mai ales în grupări aleatorii, şi cu două tipuri de text -, probleme pe care le-a rezolvat însă strălucit (mărturie fiind eruditul studiu filologic de 150 de pagini tipărit ca „introducere" la primul volum, o capodoperă în felul său), oferind la capătul unor eforturi laborioase şi minuţioase o încercare de reconstituire a istoriei textului Catehezelor şi un text critic al lor în sfârşit asigurat din punct de vedere filologic şi istoric, „cât mai aproape de cel ce a fost scris de Simeon însuşi". Rămânea problema ridicată de existenţa pe lângă blocul celor 36 de Cateheze a două alte colecţii de cuvântări atribuite de tradiţia manuscrisă Sfântului Simeon: grupul celor 33 de Cuvântări (Orationes) şi, respectiv, al altor 24 de Cuvinte alfabetice (Alphabeticae), ambele inedite încă. Monahul-editor a întreprins o minuţioasă comparaţie a textului acestor colecţii cu cel al Catehezelor, ale cărei rezultate sunt concentrate în preţioasele concordanţe din finalul studiului său critic. Aceste colecţii reproduc fără schimbare doar câteva cateheze (şapte numai în cele 33 de Orationes şi doar una în cele 24 de Alphabeticae) eliminând apoi aproape o treime din textul Catehezelor, de la scurte fraze până la cateheze întregi; omise sunt aproape întotdeauna pasajele mistice cu caracter autobiografic, expresiile şi pasajele cu caracter specific monahal şi alte detalii concrete şi circumstanţiale. Textul menţinut este însă decupat în mici pasaje regrupate apoi asemenea pieselor unui puzzle într-o ordine total diferită. Acest travaliu de transformare e mai intens în Orationes decât în Alphabeticae, unde textul e decupat în pasaje destul de lungi sudate cu minimum de transformări. Pe lângă aceste regrupări de pasaje decupate, ambele colecţii adaugă material nou (cea 40% în Orationes; aproape 50% în Alphabeticae). Rezultatul final e transformarea Catehezelor din „alocuţiuni intime ale unui povăţuitor duhovnicesc către monahii săi, cu toate elementele lor personale, vii şi mistice, în tratate cu caracter abstract şi teoretic, lipsite de orice ar putea părea insolit, şi destinate unui cerc de cititori mai larg şi mai puţin preocupat de lucrurile monahale. Astfel de culegeri nu pot fi considerate opere ale lui Simeon, deşi sunt compuse în mare parte din extrase din scrierile sale".
    Savantul monah şi editor se înşeală însă atunci când presupune că redactorul acestor două colecţii este tot Nichita Stithatul care - presupune el - le-ar fi alcătuit pentru a face scrierile lui Simeon mai accesibile unui cerc mai larg de cititori.
    Pr. Ioan Ica jr