Carte de rugaciuni spre intarire si binecuvantare neincetata. Rugaciuni filocalice 3
Continuăm seria tezaurului de Rugăciuni Filocalice cu cel de‑al treilea volum, ce cuprinde rugăciuni închinate Sfintei Treimi și Sfinților mai importanți de peste an, tălmăcite acum, cu foarte puține excepții, pentru prima dată în limba română.
Descriere

***
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Carele ai binevoit să alegi cele slabe ale lumii spre a birui desăvârșit pe cele tari, arătând că puterea Ta se desăvârșește în slăbiciune, Carele cu preadulcea săgeată a dumnezeieștii iubiri ai rănit inima slugilor ce Te caută, adăpându‑le cu șuvoiul gingășiei Tale, primește, ca un Îndurat, cererile și rugile noastre fierbinți, pe care în chip smerit Ți le aducem Ție deopotrivă, zi de zi, ceas de ceas, spre întărire și binecuvântare neîncetată...
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9786303460451
- An aparitie: 15 Ianuarie 2025
- Numar pagini: 192
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 0 x 0 cm