Captivi in Internet
Se spune în mod curent că inventarea noilor media a provocat în societatea noastră o revoluţie comparabilă cu cea produsă de electricitate sau de noile mijloace de locomoţie. Există însă o mare diferenţă între noile media şi celelalte invenţii care au...
Descriere
Captivi in Internet
Se spune în mod curent că inventarea noilor media a provocat în societatea noastră o revoluţie comparabilă cu cea produsă de electricitate sau de noile mijloace de locomoţie. Există însă o mare diferenţă între noile media şi celelalte invenţii care au schimbat în mod profund viaţa omului modern. Nici o altă tehnologie nu a pătruns în activitatea noastră zilnică pentru un timp atât de îndelungat, nu a solicitat atenţia şi intervenţia noastră atât de constant, nu a invadat atât de mult viaţa noastră privată, familială şi personală, nu a pătruns atât de profund înlăuntrul vieţii noastre sufleteşti. Nici o altă tehnologie nu a transformat atât de mult raporturile noastre cu spaţiul şi timpul, felul nostru de a vedea lumea, relaţiile noastre cu ceilalţi, reprezentarea pe care o avem despre noi, natura şi ritmul activităţilor noastre de la serviciu şi din timpul liber, forma noastră de comunicare, ca şi natura, structura şi forma vieţii noastre psihice şi intelectuale. Şi nici o altă tehnică, prin influenţa exercitată asupra modului nostru de a fi, care constituie textura existenţei noastre, nu a avut un impact atât de important asupra vieţii noastre spirituale.
Scopul studiului nostru […] este acela de a invita la o reflecţie critică asupra folosirii acestor noi mijloace de comunicare […]. Pornind de la o mai bună cunoaştere a deviaţiilor provocate de noile media şi a efectelor patologice reale şi potenţiale, să învăţăm să le controlăm şi să reducem utilizarea lor în zona în care produc efecte nedorite.
Numai conştientizând gravitatea acestei adevărate maladii care afectează civilizaţia noastră se va putea organiza rezistenţa faţă de ele […] şi numai aşa ne vom putea gândi la o schimbare în societate care să poată reda comunicării dimensiunea cu adevărat umană şi spirituală ce s-a pierdut.
Jean‑Claude Larchet
Tradus de Marinela Bojin
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9789731366241
- An aparitie: 22 Ianuarie 2018
- Numar pagini: 336
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 13 x 20 cm