CrestinOrtodox 28-10-2014

Biserica este trupul lui Hristos, organismul Dumnezeului-Om, prin care harul lui Dumnezeu pă-trunde şi sfinţeşte întreaga fire omenească şi toate faptele ei. Fiecare membru al Bisericii este o părticică, o celulă, un organ al acestui trup, necesar pentru plinătatea întregului - aceasta este, în esenţă, conţinutul capitolului 12 din prima Epistolă către Corinteni a Apostolului Pavel. Ca părticică a trupului ei, noi putem trăi plinătatea harului lui Dumnezeu. In epoca secularizării vieţii şi a propagandei insistente - atât cu fapta cât şi cu cuvântul - anticreştine, şi, mai ales, antiortodoxe, e nevoie de tot mai multe eforturi şi de chemarea ajutorului lui Dumnezeu, pentru a putea intra şi a rămâne în acest Trup mistic: „Impărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea" (Mt. 11, 12).

Atât pentru cei căsătoriţi cât şi pentru cei ce încă mai locuiesc împreună cu părinţii, fundamentul principal al Bisericii Universale trebuie să îl constituie familia, care se prezintă ca o mică biserică de acasă. în ea se realizează lucrarea noastră în vederea dobândirii împărăţiei lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris în mai multe rânduri despre biserica de acasă (1 Cor. 16, 19; Col. 4, 15; Rl. 1, 2 etc).

Totuşi, literatura patristică din secolul al IV-lea, scrisă în cea mai mare parte de către călugări, aproape că nu pomeneşte problemele legate de familie şi de întemeiere a bisericii de acasă. Cărţile Filocaliei au fost stabilite de către călugării athoniţi, care, de altfel, nu se preocupau de probleme de acest gen, nu neapărat din cauza voturilor monahale, ci şi pentru că femeilor le este interzis ac-cesul pe Sfântul Munte.

Casa, familia percepute ca Biserică... în prezent, aceste noţiuni sunt atât de mult uitate de către conştiinţa clericală şi cea teologico-academică, încât s-a născut necesitatea de a răspândi şi de a fundamenta ecclesiologic această latură a vieţii omeneşti. Biserica din casă o formează două persoane, un bărbat şi o femeie, legaţi prin iubire, uniţi prin căsătorie şi care aspiră să ajungă la Hristos.

Unii tineri care încă nu şi-au format o imagine clară despre ce ar trebui să însemne o familie ortodoxă, despre importanţa ei pentru viaţa duhovnicească, îşi întemeiază relaţiile pe principii care nu sunt permise unui creştin. Ei percep moravurile şi obiceiurile acestei lumi fără de Dumnezeu ca norme de viaţă.

Există şi alte extremităţi: opinia potrivit căreia soţia şi familia ar fi o piedică în realizarea vieţii duhovniceşti. Acest lucru se arată uneori în faptele şi discursurile studenţilor şcolilor duhovniceşti, precum şi a tinerilor care intră în contact cu aceştia. De multe ori, seminariştii şi studenţii academiilor teologice se grăbesc să se căsătorească ca să devină cât mai repede preoţi. Totodată însă, idealul vieţii monahale, care rămâne pentru ei inaccesibil îi împiedică să întrezărească harul, care se descoperă în grijile cotidiene ale unei familii. Toate acestea, bineînţeles, nu contribuie nicidecum la crearea bisericii de acasă în familiile unor slujitori ai Bisericii.

Cât priveşte societatea contemporană, aceasta oscilează între teoria „iubirii libere a albinelor" şi răspândirea concubinajului, între educaţia sexuală individuală şi elogiul „căsătoriei în grup în cadrul colectivelor muncitoare".

In Epistola adresată creştinilor din Roma, oraşul des-frâului şi al puterii, Apostolul Pavel scria: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit" (Rom. 12, 1-2).

Pentru mulţi dintre cei care provin din familii ortodoxe, căsătoria cu o persoană necredincioasă a constituit unul din motivele părăsirii Bisericii şi a pierderii credinţei. Pentru alţii însă căsătoria cu o femeie credincioasă a devenit o cale pentru creşterea lor duhovnicească.

Problemele legate de familie şi căsătorie i-au preocupat dintotdeauna pe tineri şi pe părinţii lor. Cu ele se confruntă în permanenţă şi preoţii duhovnici.

Prin aceste eseuri autorul a încercat să expună semnificaţia căsătoriei, care îşi trage începutul încă din primele veacuri, şi să analizeze căile întemeierii bisericii de acasă din perspectiva diferitelor condiţii istorice, luând drept bază Sfânta Scriptură, scrierile Părinţilor şi scriitorilor bisericeşti şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice. Această carte nu este o monografie sau o teză; ea este alcătuită dintr-o serie de articole care pot fi citite separat. Această structurare face posibilă şi uneori chiar inevitabilă repetarea unor idei. Fiecare articol este scris într-o manieră mai mult sau mai puţin proprie şi se adresează unui anumit cerc de cititori: o parte, celor care au decis să se căsătorească, altele, celor care au copii, iar unele se adresează direct părinţilor ai căror copii au trecut de vârsta adolescenţei, precum şi preoţilor duhovnici. Articolul „Familia şi casa preotului" este destinat clericilor şi soţiilor lor.

Teologii academici pot studia şi critica concepţiile despre căsătorie ale fericitului Augustin, ale lui Toma d'Aquino, ale lui Luther şi ale ereticilor răsăriteni, le pot dedica teze. Insă pentru un membru de rând al Bisericii şi pentru un preot simplu acest studiu detaliat nu prezintă nicio însemnătate morală ori practică sau vreun interes. Inserarea unui astfel de material într-o asemenea carte ar fi însemnat mărirea volumului ei şi ar fi îngreunat lecturarea ei de către cea mai mare parte dintre cititori. De asemenea, ar fi îngreunat publicarea acestei cărţi. Dacă aceste pagini vor aduce un minim folos, cel puţin unei singure familii, putem considera că timpul pe care autorul L-a dedicat scrierii acestei cărţi nu a fost irosit în zadar.