Ayako, Ilinca şi prinţul fermecos - Carti.Crestinortodox.ro

Ayako, Ilinca şi prinţul fermecos

Fii primul care adauga o recenzie!
26,00Lei
In stoc

În aceeași zi în care mama m-a certat zdravăn că nu mă spăl pe dinți, buna mea prietenă Ayako m-a întrebat dacă nu vreau să facem rost de un prinț fermecos. Citise într-o carte veche, cu copertele rupte și cu pete de cacao cu lapte, cum putem găsi o...

Descriere

Ayako, Ilinca şi prinţul fermecos

În aceeaşi zi în care mama m-a certat zdravăn că nu mă spăl pe dinţi, buna mea prietenă Ayako m-a întrebat dacă nu vreau să facem rost de un prinţ fermecos. Citise într-o carte veche, cu copertele rupte şi cu pete de cacao cu lapte, cum putem găsi o asemenea făptură. Ayako nu e poreclă, e un nume. Aşa cum pe mine mă strigă toată lumea Ilinca, ei îi spun Ayako, pentru că părinţii săi sunt japonezi.
S-ar putea ca pe limba lor „Ayako” să însemne chiar „Ilinca” şi de asta noi să ne înţelegem aşa bine...

– Şi dacă prindem un prinţ fermecos, ce facem cu el? am întrebat-o eu.
– Nu ştiu... îl punem într-o cutie şi ne uităm...
– Da' cu ce-l hrănim?
– Păăăi, dacă-i mic, îi dăm lăptic, a zis ea.
– Şi dacă-i mare,-i dăm sarmale, am completat-o eu.
– Ce-i aia sarmale? s-a mirat Ayako.broscoiul
– Ufff, chiar nu ştii? Gogoloaiele alea de orez, cu carne tocată, pe care ne obligă să le...
– Aaa, da, da! a sărit Ayako. Ştiu! Un fel de sushi românesc, de porc...

După aceea ne-am cam certat. Eu aş fi vrut ca, dacă tot e fermecos, să-l punem la făcut temele pentru şcoală, iar Ayako era de părere că mai bine îl ţinem în cutie până ne facem mari şi ne mărităm cu el.

La o adică, zicea ea, puteam prinde doi, câte  unul  pentru  fiecare.  Şi,  dacă  erau pereche, nici nu s-ar fi plictisit cât îi lăsam singuri, se puteau juca de-a samuraii.

Uitasem toată discuţia asta, însă aseară s-a întâmplat ceva ciudat.
Mă băgasem sub pătură, stinsesem lumina şi priveam luna şi stelele fosforescente lipite pe tavanul camerei mele.

Pe cele adevărate le pot zări pe fereastră, în nopţile senine, căci locuiesc la etajul opt. Însă aseară era înnorat, geamurile păreau date cu păcură. Deodată am auzit un ciocănit în fereastră. În primul moment, am crezut că e o creangă purtată de vânt sau vreun liliac rătăcit care tocmai se alesese cu un nou cucui. Dar bătăile s-au repetat şi inima a început să-mi ţopăie în piept. Mi-am tras capul sub pătură, cu speranţa că nu mai aud nimic. O cam băgasem pe mânecă. Trebuie să recunoaşteţi că nu e nici o ruşine să tremuri din pricina unui vizitator necunoscut, în plină noapte, la etajul opt. Puţin a lipsit să nu urlu către părinţii care se aflau în camera alăturată, cu uşa deschisă. Aşa aş fi făcut dacă nu aş fi avut curiozitatea să pândesc, cu un ochi, numai cu unul, de sub pătură.
În dreptul ferestrei, o pată de lumină aruncată de o lanternă scotea la iveală un chip de copil, cu o gură care spunea ceva, însă eu nu auzeam nimic. Privind mai atentă, mi-am dat seama ca nu era altcineva decât Ayako. Sau, mă rog, cineva care semăna perfect cu ea. Mi-am făcut curaj şi m-am apropiat, iar făptura îmi făcea semne disperate să deschid.

Cu părul răvăşit şi ochii oblici, parcă pândind, putea să fie un demon malefic care luase înfăţişarea prietenei mele. Totuşi, după cum părea să-i turuie gura, se putea să fie chiar ea. Nu, nu-mi dădeam deloc seama  dacă  e  cu  adevărat  ea  sau  nu.  Cu  inima  cât  un  purice  ţinut flămând o săptămână, am întredeschis fereastra.

– Tu eşti, Ayako? am şoptit eu.
– Că doar n-oi fi împăratul Japoniei! Dă drumul odată, că fac pipi
pe mine!
– Şi dacă eşti un spirit malefic?
– Dacă era aşa, te haleam de cinşpe ori până acuma... „Dacă-i mare,-i dăm sarmale”, e bună parola?

I-am împrumutat pijamalele mele, căci suntem de aceeaşi statură, şi a şters-o la toaletă. În caz că se întâlnea cu cineva de-al casei, să nu bată la ochi. Mi-a lăsat mie în grijă balonul vrăjit, cu care se putea călători doar noaptea. Cică, somnoros, tata a certat-o că bea prea mult ceai seara.
Când s-a întors, m-am îmbrăcat, ne-am agăţat împreună de balon şi am pornit în căutarea prinţului fermecos.

Ilustrații de Gabriel Poenaru

Specificaţii

  • Editor: Doxologia
  • ISBN: 9786066665971
  • An aparitie: 01 Octombrie 2016
  • Numar pagini: 16
  • Tip carte: Cartonată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 21 x 25 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie