Constantin Virgil Gheorghiu (9 septembrie 1916, Războieni, Neamţ – 22 iunie 1992, Paris) este, prin cele peste 40 de romane publicate, cel mai prolific scriitor româno‑francez din cea de‑a doua jumătate a veacului al XX‑lea, multe dintre cărțile sale...[...]
Constantin Cublesan
Constantin Cubleșan, poet, prozator, critic literar etc., s‑a născut pe 16 mai 1939 la Cluj‑Napoca. A fost secretar general de redacţie al revistei Tribuna, redactor‑şef la Editura Dacia, redactor‑şef adjunct la revista Steaua, director al Teatrului Naţional din Cluj‑Napoca, profesor asociat la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj, profesor universitar la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia – unde conduce mai multe doctorate având ca temă viața și opera scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1964.
Constantin Cubleșan încearcă să facă lumină în privința unor aspecte mai puțin cunoscute ale vieții și operei celebrului scriitor român, constituindu‑se totodată într‑un prețios omagiu, ce face cinste atât celui omagiat, la un veac de la naşterea sa, cât și autorului cărții.
Constantin Cublesan
25,00Lei
Constantin Virgil Gheorghiu - aventura unei vieti literare
25,00Lei
Categorie: Alte Carti
Publicat: Sophia
