×
Arseniana. Sfinti purtatori ai numelui Arsenie - Carti.Crestinortodox.ro
Recenziile clientilor pentru

Arseniana. Sfinti purtatori ai numelui Arsenie

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
  • 28-03-2016
    5 din 5 stele
    SFÂNTUL ARSENIE DE IKALTOI

    A cest sfânt cu numele Arsenie s-a născut în satul Ikaltoi din regiunea Kakheti, în cea mai estică provincie a Georgiei (Gruzia).

    El provine dintr-o familie de nobili, din neamul domnesc al familiei Vachnadze. Părinţii săi au fost dreptcredincioşi şi s-au îngrijit de educaţia moral - religioasă a copilului. Astfel ca viitorul strălucit călugăr s-a distins încă din copilărie prin dragostea pentru rugăciune şi pentru sfintele slujbe ale Bisericii. Acesta şi-a consolidat educaţia la Academia din Constantinopol.

    Pe lângă studiile teologice, Arsenie era preocupat de ştiinţele naturale, dar şi de limba greacă. După încheierea studiilor, acesta a ales calea monahismului şi s-a închinoviat într-una din mănăstirile gruzine situate pe Dealul Negru (în apropiere de Antiohia). El a primit sfaturi şi îndemnuri de la părintele său duhovnicesc - Sfântul Efrem Mtsira.

    Activitatea Sfântului Arsenie din Ikaltoi s-a legat în special de traducerea unor importante lucrări teologice, el apărând ortodoxia şi analizând în principal cauzele desprinderii din Biserica Ortodoxă a non -calcedonieinilor. Cuviosul Arsenie a tradus în limba georgiană lucrări ale Sfântului Fotie, Patriarh al Ierusalimului şi ale Sfântului Ioan Damaschin. Lucrările sale cu caracter dogmatic au fost adunate în colecţia „Dogmaticon" şi se remarcă prin comentariile pline de Duhul Sfânt îndreptate împotriva învăţăturilor eretice.

    Pentru o vreme, Cuviosul Arsenie a revenit în Constantinopol pentru studii. Era cunoscut şi recunoscut ca savant şi erudit pentru cunoştinţele sale de teologie, filozofie, fizică, anatomie şi literatură. La invitaţia împăratului David al III-lea „Restauratorul", Arsenie se întoarce în Gruzia în anul 1114 şi primeşte un post de profesor la Academia din Gerat (vestul Georgiei).

    Intre 1114 -1120, acesta se ocupă de înfiinţarea unei academii în localitatea sa natală - Ikaltoi. Tot aici se va înfiinţa o mănăstire închinată icoanelor nepictate de mână omenească ale Mântuitorului. La Academia din Ikaltoi, prin tradiţie, s-a format poetul şi marele învăţat georgian Shota Rustaveli.

    Cuviosul Arsenie a fost unul dintre iniţiatorii şi participanţii activi la Consiliul bisericesc din oraşul armean Ailo. Aici el a avut o influenţă hotărâtoare asupra unor episcopi armeni monofiziţi care au acceptat pe deplin învăţătura de credinţă ortodoxă. A fost un adevărat luminător al bisericilor ortodoxe din Georgia, iar pentru inteligenţa sa, pentru înţelepciunea sa, pentru puritatea şi dreptatea vieţii sale, acesta a primit cununa de sfânt.

    El este prăznuit astfel în Biserica Ortodoxă a Georgiei în data de 6 februarie, în ziua când a trecut la cele veşnice.

    Cuviosul Arsenie de Ikaltoi a fost un strălucit interpret şi traducător al textelor religioase, un bun cunoscător al limbilor greacă şi georgiană. La moartea luminatului rege David, numit „Restauratorul", cuviosul i-a compus epitaful:

    „Şapte regi eu am hrănit cu sănătatea mea,
    Pe perşi, pe turci şi pe arabi nu i-am primit în ţara mea!
    Chiar şi cu peştii m-am luptat,
    Când dintr-un râu într-altul i-am mutat.
    Şi după ce am strâns acestea, ca pe o comoară,
    Mi-am pus mâinile pe inimă, lăsând-o ca să moară".

    Rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Arsenie se găsesc în localitatea de care şi-a legat numele, el fiind înhumat lângă Sfântul Zenon, considerat fondatorul Mănăstirii din Ikaltoi.