După cum aflăm din Nota Editorială a lucrării, acatistele sunt rugăciuni de laudă, adresate lui Dumnezeu sau Sfinților Lui, alcătuite din 24 de strofe, după numărul literelor alfabetului grecesc, având la început un Condac ce rezumă conținutul imnului. Numele de acatist înseamnă, în limba greacă, o cântare în timpul căreia nu se șade, ci se stă în picioare sau în genunchi, această poziție a trupului exprimând sentimentul de recunoștință.

Cel mai vechi acatist cunoscut, care este și cel mai des folosit în cultul ortodox, este Acatistul Bunei Vestiri, atribuit mai multor imnografi, de la Sfântul Proclu († 446), până la Sfântul Fotie († 893), patriarhii Constantinopolului. Introducerea lui în cult s-a făcut drept mulțumire adusă Maicii Domnului pentru apărarea minunată a cetății imperiale de atacurile năvălitorilor păgâni. Imnul acatist al Bunei Vestiri rămâne una dintre creațiile imnografice cele mai alese și mai profunde din punct de vedere teologic. El este cântat solemn în fiecare an, în cadrul Deniei de vineri seară în săptămâna a cincea a Sfântului și Marelui Post, iar în mănăstirile cu tradiție athonită este rostit zilnic de către monahi. Se obișnuiește însă în mod deosebit a fi citit în fiecare zi de sâmbătă (sau vineri seara).

Al doilea acatist, ca vechime, este Acatistul Mântuitorului, în care se aduce laudă minunilor, Pătimirii și învierii Domnului. El se rostește de obicei duminica. A fost alcătuit în vremea înfloririi teologiei isihaste (secolul al XIV), refrenul său (Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!) fiind o variantă a rugăciunii minții. De aceea părinții duhovnicești recomandă acest acatist ca o pregătire pentru rostirea cu folos a rugăciunii lui Iisus.

Lunea, ziua închinată puterilor cerești fără de trupuri, se citește Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, alcătuit de Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul († 1809), în care sunt amintite arătările și minunile celor doi Voievozi netrupești, descrise în Sfânta Scriptură și în Tradiția Bisericii.

Ziua de marți este închinată Sfântului Ioan Botezătorul, „cel ce a fost înger în trup”, „plinirea prorocilor” și „pecetea celor două Testamente”. Acatistul lui, alcătuit de patriarhul isihast Isidor al Constantinopolului († 1350), îl prezintă pe Înaintemergătorul Domnului ca pildă de asceză și rugăciune neîncetată, dar și ca ocrotitor al tuturor celor nedreptățiți și aflați în necazuri.

Zilele de miercuri si vineri sunt închinate Pătimirilor Domnului. De aceea, credincioșii ortodocși obișnuiesc să citească Acatistul Sfintei Cruci, alcătuit în veacul al XVIII-lea de eruditul vlah Nicolae Velara, conducătorul cancelariei domnești din Țara Românească. Acest imn amintește Răstignirea lui Hristos, arătarea Crucii pe cer marelui împărat Constantin și aflarea lemnului Crucii de către Sfânta împărăteasă Elena.

Joia, credincioșii ortodocși cinstesc în mod deosebit pe slăviții Apostoli și pe Sfântul Ierarh Nicolae, care reprezintă ierarhia bisericească de succesiune apostolică. De aceea, în această zi se citesc alternativ: Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, alcătuit de Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul († 1809), și Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, creație românească din secolul al XIX-lea.

Toate aceste acatiste se citesc zilnic în mănăstiri și în casele creștinilor, dar fac parte, de obicei, și din pravila de rugăciune a celor ce se pregătesc, cu binecuvântarea duhovnicului, să primească Sfânta Împărtășanie.

De aceea, din inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aceste texte liturgice au fost diortosite, folosindu-se originalele grecești și traducerile românești mai vechi, și au fost astfel grupate pentru a fi la îndemâna tuturor creștinilor ortodocși români, dornici de sporire duhovnicească.