Familia crestina la Sfantul Ioan Gura de Aur - Carti.Crestinortodox.ro

Familia crestina la Sfantul Ioan Gura de Aur

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Nu se afla in stoc

Aceasta carte, care apare in anul dedicat de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel Tainei Sfantului Botez si Sfintei Cununii, este una dintre primele lucrari la noi despre pedagogia crestina si educatia copiilor la Sfantul Ioan Gura de Aur.

Descriere

Familia crestina la Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfantul Ioan Gura de Aur e dascalul Ortodoxiei, pastorul si pedagogul Bisericii. Cuprins de o iubire jertfitoare pentru toti credinciosii, si-a indreptat grija sa parinteasca spre tineri si copii ca nimeni altul intre Parintii Bisericii. Profet al iubirii, s-a preocupat de educarea copiilor inca de cand era numai diacon.

Din aceasta perioada dateaza si prima sa scriere pedagogica Impotriva celor care se opun vietii monahale, unde ii indeamna pe parinti sa-i aduca pe copii pentru educare crestina in manastiri, datorita vietii pagane din orase sau incapacitatii scolilor de a forma copiii in virtutea crestina.

Implicatia sa pastorala din Antiohia, ravna sa sfanta pentru marturisirea cuvantului Evangheliei, grija sa parinteasca fata de cei lipsiti, ce va face ca peste veacuri sa fie considerat apostolul saracilor, ingrijorarea sa fata de imoralitatea vremii, chemarea la pocainta si la o viata vrednica de Evanghelia lui Iisus Hristos l-au facut sa-si indrepte conceptia sa pastorala si cuvantul sau harismatic spre intregul Trup al Bisericii. Prin aceasta, el este modelul de pastor si ierarh care poarta grija pastorala pentru intregul Trup al Bisericii si nu pentru un oarecare segment separat sau izolat al lui.

Din aceasta viziune teologica inaltatoare nu va lipsi preocuparea pedagogica pentru educarea copiilor si a tineretului. In aceasta perioada scrie cunoscutul sau tratat pedagogic Despre slava desarta si cum ii vede pe parinti sa-si creasca copiii. In acest fascinant tratat pedagogic Sfantul Ioan Gura de Aur isi dezvolta conceptia sa pedagogic crestina in relatie cu familia. E de fapt unicul si cel mai insemnat tratat al unui Parinte al Bisericii despre educatia crestina a copiilor in familie. Sfantul Pedagog va face in acest tratat observatii educative realmente originale, impresionante, fundamentate mereu pe duhul si invatatura Sfintei Evanghelii. O neliniste luminata de har pentru educarea treptata a copilului duce la o conceptie pedagogica integrala.

Aceasta carte, care apare in anul dedicat de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel Tainei Sfantului Botez si Sfintei Cununii, este una dintre primele lucrari la noi despre pedagogia crestina si educatia copiilor la Sfantul Ioan Gura de Aur. Subiectul abordat este incadrat in viziunea sa unitara despre familie, viata in Hristos si vocatia cereasca a crestinismului.

Specificaţii

  • Editor: Pro Universitaria
  • ISBN: 9786066476027
  • An aparitie: 20 Aprilie 2013
  • Numar pagini: 222
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 14.8 x 21 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • Popescu Vlad 16-04-2015
    5 din 5 stele
    Prefata cartii Familia crestina

    Sfântul Ioan Gură de Aur e dascălul Ortodoxiei, păstorul şi pedagogul Bisericii. Cuprins de o iubire jertfitoare pentru toţi credincioşii, şi-a îndreptat grija sa părintească spre tineri şi copii ca nimeni altul între Părinţii Bisericii. Profet al iubirii, s-a preocupat de educarea copiilor încă de când era numai diacon. Din această perioadă datează şi prima sa scriere pedagogică împotriva celor care se opun vieţii monahale, unde îi îndeamnă pe părinţi să-i aducă pe copii pentru educare creştină în mănăstiri, datorită vieţii păgâne din oraşe' sau incapacităţii şcolilor de a forma copiii în virtutea creştină.

    Implicaţia sa pastorală din Antiohia, râvna sa sfântă pentru mărturisirea cuvântului Evangheliei, grija sa părintească faţă de cei lipsiţi, ce va face ca peste veacuri să fie considerat apostolul săracilor, îngrijorarea sa faţă de imoralitatea vremii, chemarea la pocăinţă şi la o viaţă vrednică de Evanghelia lui Iisus Hristos l-au făcut să-şi îndrepte concepţia sa pastorală şi cuvântul său harismatic spre întregul Trup al Bisericii. Prin aceasta, el este modelul de păstor şi ierarh care poarta grijă pastorală pentru întregul Trup al Bisericii şi nu pentru un oarecare segment separat sau izolat al lui.

    Din această viziune teologică înălţătoare nu va lipsi preocuparea pedagogică pentru educarea copiilor şi a tineretului. în această perioadă scrie cunoscutul său tratat pedagogic Despre slava deşartă şi cum îi vede pe părinţi să-şi crească copiii. în acest fascinant tratat pedagogic Sfântul Ioan Gură de Aur îşi dezvoltă concepţia sa pedagogic creştină în relaţie cu familia. E de fapt unicul şi cel mai însemnat tratat al unui Părinte al Bisericii despre educaţia creştină a copiilor în familie. Sfântul Pedagog va face în acest tratat observaţii educative realmente originale, impresionante, fundamentatemereu pe duhul şi învăţătura Sfintei Evanghelii. O nelinişte luminată de har pentru educarea treptată a copilului duce la o concepţie pedagogică integrală.

    Viziunea sa pedagogică este întregită şi de alte scrieri scurte cu caracter pedagogic ce datează şi din perioada sa ca patriarh al Constantinopolului, care vor fi prezentate în această carte. Astfel, pentru a înţelege concepţia sa pedagogică e necesar nu numai a prezenta toate scrierile sale cu caracter pedagogic, ci a încadra concepţia sa pedagogică în viziunea sa teologică de ansamblu. De aceea metodologia sa pedagogică e o exprimare a Adevărului lui Hristos, izvorăşte şi este oferită de conţinutul Adevărului, care se identifică cu Persoana lui Hristos. Scopul pedagogiei creştine nu poate fi altul decât recrearea personală a omului în Hristos, iar ştiinţa pastorală nu poate avea decât un caracter existenţial. Pedagogia Sfântului Ioan Gură de Aur nu e altceva decât dimensiunea personală şi existenţială a „învăţăturii şi certării Domnului", cunoscuta sentinţă paulină din Epistola către Efeseni despre educarea copiilor. De fapt Sfântul Ioan e unicul Părinte din perioada patristică ce şi-a îndreptat atenţia asupra acestui text paulin despre educaţia copiilor.

    E evidentă în gândirea sfântului Ioan o atenţie insistentă asupra tinerilor, necunoscută la alţi Părinţi ai Bisericii. Inima sa e cuprinsă de dorul pastoraţiei tinerilor, reflectată prin mesajele lui analoge capacităţii lor de receptare, ceea ce constituie un exemplu pentru societatea de astăzi. Din preocuparea părintească a Sfântului Ioan pentru tineri ar trebui să realizăm că viitorul unei biserici locale depinde de tineri şi de o pastoraţie centrată pe persoană. Sunt mulţi factori care contribuie la succesul unei pastorale a tinerilor, pe care cititorii acestei cărţi pot să îi desprindă din viziunea pedagogică a lui Ioan Gură de Aur.

    Această carte, care apare în anul dedicat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Tainei Sfântului Botez şi Sfintei Cununii, este una dintre primele lucrări la noi despre pedagogia creştină şi educaţia copiilor la Sfântul Ioan Gură de Aur. Subiectul abordat este încadrat în viziunea sa unitară despre familie, viaţa în Hristos şi vocaţia cerească a creştinismului.
    Autorul

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor