Talcuirea Epistolelor catre Tesaloniceni, Timotei, Tit si Filimon
Evaluat la din 5 pe baza 1 recenzie
Nu se afla in stoc
Cînd omul îşi într-armează sufletul cu cuvîntul lui Dumnezeu, el se umple de acea înțelepciune care-l ajută să deosebească ce este bine şi ce este rău.
Descriere
Talcuirea Epistolelor catre Tesaloniceni, Timotei, Tit si Filimon
Rugăciunea necurmată este arma cea mai puternică în drumul desăvîrşirii sufleteşti. Sfînta rugăciune este aceea care coboară asupra omului darul Duhului Sfînt. Taina rugăciunii nu se îndeplineşte în anumite ore hotărîte, căci toată vremea ce rămîne în afara acestora este timp pierdut. Rugăciunea trebuie făcută deci neîncetat. Din citirea Sfintelor Scripturi vine lumina înțelegerii, care, după aceea, se schimbă cu dumnezeiască schimbare. Trebuie a ne instrui în aşa fel ca mintea să ajungă a pluti oarecum în Legea Domnului, după călăuzirea căreia se cuvine a ne întocmi şi viața. Cînd omul îşi într-armează sufletul cu cuvîntul lui Dumnezeu, el se umple de acea înțelepciune care-l ajută să deosebească ce este bine şi ce este rău. Citirea să se facă în singurătate şi toată luarea-aminte să fie adîncită în adevărurile Sfintei Scripturi, din care să primească într-însul acea căldură care porneşte izvorul lacrimilor, căci acestea încălzesc pe om în întregime şi-l umplu de daruri duhovniceşti care-i înviorează mintea şi inima mai mult decît orice cuvinte.
Ediția de față reproduce traducerea Mitropolitului Veniamin Costache din 1904, ediție îngrijită de Florin Stuparu
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9789731364407
- An aparitie: 13 Noiembrie 2014
- Numar pagini: 360
- Tip carte: Cartonată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 17 x 24.5 cm
Recenzii ale clientilor
Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
Scrie o recenzie
Pricina epistolei catre Filimon, după Hrisostom, Teodorii, Teofilact şi Icumenie
Stăpînul Hristos nu-l leapădă nici pe rob, nici pe stăpîn, cînd aceştia se apropie de Dînsul cu credinţă, căci El este unul şi singurul Stăpîn şi Domn al tuturor stăpînitorilor şi robilor, sau - mai bine zis - e tată al tuturor oamenilor, cum se vede din multe altele, iar mai ales din această trimitere. Căci întru aceasta se arată cum stăpînul Filimon şi robul Onisim s-au făcut amîndoi prieteni iubiţi ai lui Pavel, ca să nu zic că s-au făcut pentru acesta altceva mai mult şi mai apropiat. Deci Filimon era din început om minunat şi lăudat şi se trăgea din Frigia, fiind bun Creştin după socotinţă, ajutînd la nevoile sfinţilor Creştini şi făcînd milostenii. Iar Onisim fusese robul lui fugar, căci furase bani din casa lui Filimon. Mergînd la Roma, Onisim l-a auzit pe Apostolul Pavel propovăduind, şi, catehizîndu-se (adică învăţîndu-se credinţa în Hristos) şi botezîndu~se de către dînsul, cînd acesta se afla în legături, s-a făcut şi el minunat întru fapta bună. Iar Apostolul Pavel a judecat că nu era drept ca Filimon să se mîhnească pentru furtişagul şi fuga robului său Onisim şi, vrînd să cureţe rana inimii îui Filimon primită pentru acela, i-1 trimite înapoi pe Onisim, împreună cu scrisoarea aceasta. Unii zic însă că această epistolă nu trebuie a se număra împreună cu celelalte ale lui Pavel, fiindcă s-a făcut pentru lucru prost [„umil", „mic", n. m.]. Dar aceia nu judecă drept, căci vezi - o, cititorule! - cîte noime şi învăţături folositoare se pricinuiesc din trimiterea aceasta. Mai întîi, epistola de faţă ne învaţă să purtăm grijă şi de lucrurile ce par mici şi să nu-l defăimăm pe nici un frate, măcar de s-ar arăta foarte mic, căci zice Domnul: „Să nu defăimaţi pe vreunul dintre aceştia mici!" (Matei 18:10). Al doilea, epistola învaţă că - de vreme ce s-a pocăit şi s-a îndreptat robul Onisim, cel atît de împietrit şi furător, atunci nimeni, şi mai ales cel crescut slab, nu se cuvine să cadă în deznădejde că nu ar putea să se pocăiască şi să se mîntuiască. Al treilea, învaţă că nimeni, luînd ca pricină buna-cinstire de Dumnezeu, nu se cuvine să-i despartă pe robi de stăpînii lor dacă stăpînii nu vor. Al patrulea şi în sfîrşit, învaţă că nu se cuvine să-i defăimăm pe robi, nici să ne ruşinăm de dînşii pentru că ar fi robi, de vreme ce-l vedem pe marele Pavel numindu-I pe robul Onisim „fiu" al său. Deci, văzînd că epistola aceasta învaţă atîtea bunătăţi şi este plină de tot folosul, cine ar mai fi acela care să o judece nevrednică de a fi împreunată cu celelalte trimiteri ale lui Pavel? Nimeni!