Pricina epistolei catre Filimon, după Hrisostom, Teodorii, Teofilact şi Icumenie
Stăpînul Hristos nu-l leapădă nici pe rob, nici pe stăpîn, cînd aceştia se apropie de Dînsul cu credinţă, căci El este unul şi singurul Stăpîn şi Domn al tuturor stăpînitorilor şi robilor, sau - mai bine zis - e tată al tuturor oamenilor, cum se vede din multe altele, iar mai ales din această trimitere. Căci întru aceasta se arată cum stăpînul Filimon şi robul Onisim s-au făcut amîndoi prieteni iubiţi ai lui Pavel, ca să nu zic că s-au făcut pentru acesta altceva mai mult şi mai apropiat. Deci Filimon era din început om minunat şi lăudat şi se trăgea din Frigia, fiind bun Creştin după socotinţă, ajutînd la nevoile sfinţilor Creştini şi făcînd milostenii. Iar Onisim fusese robul lui fugar, căci furase bani din casa lui Filimon. Mergînd la Roma, Onisim l-a auzit pe Apostolul Pavel propovăduind, şi, catehizîndu-se (adică învăţîndu-se credinţa în Hristos) şi botezîndu~se de către dînsul, cînd acesta se afla în legături, s-a făcut şi el minunat întru fapta bună. Iar Apostolul Pavel a judecat că nu era drept ca Filimon să se mîhnească pentru furtişagul şi fuga robului său Onisim şi, vrînd să cureţe rana inimii îui Filimon primită pentru acela, i-1 trimite înapoi pe Onisim, împreună cu scrisoarea aceasta. Unii zic însă că această epistolă nu trebuie a se număra împreună cu celelalte ale lui Pavel, fiindcă s-a făcut pentru lucru prost [„umil", „mic", n. m.]. Dar aceia nu judecă drept, căci vezi - o, cititorule! - cîte noime şi învăţături folositoare se pricinuiesc din trimiterea aceasta. Mai întîi, epistola de faţă ne învaţă să purtăm grijă şi de lucrurile ce par mici şi să nu-l defăimăm pe nici un frate, măcar de s-ar arăta foarte mic, căci zice Domnul: „Să nu defăimaţi pe vreunul dintre aceştia mici!" (Matei 18:10). Al doilea, epistola învaţă că - de vreme ce s-a pocăit şi s-a îndreptat robul Onisim, cel atît de împietrit şi furător, atunci nimeni, şi mai ales cel crescut slab, nu se cuvine să cadă în deznădejde că nu ar putea să se pocăiască şi să se mîntuiască. Al treilea, învaţă că nimeni, luînd ca pricină buna-cinstire de Dumnezeu, nu se cuvine să-i despartă pe robi de stăpînii lor dacă stăpînii nu vor. Al patrulea şi în sfîrşit, învaţă că nu se cuvine să-i defăimăm pe robi, nici să ne ruşinăm de dînşii pentru că ar fi robi, de vreme ce-l vedem pe marele Pavel numindu-I pe robul Onisim „fiu" al său. Deci, văzînd că epistola aceasta învaţă atîtea bunătăţi şi este plină de tot folosul, cine ar mai fi acela care să o judece nevrednică de a fi împreunată cu celelalte trimiteri ale lui Pavel? Nimeni!
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).
Pricina epistolei catre Filimon, după Hrisostom, Teodorii, Teofilact şi Icumenie
Stăpînul Hristos nu-l leapădă nici pe rob, nici pe stăpîn, cînd aceştia se apropie de Dînsul cu credinţă, căci El este unul şi singurul Stăpîn şi Domn al tuturor stăpînitorilor şi robilor, sau - mai bine zis - e tată al tuturor oamenilor, cum se vede din multe altele, iar mai ales din această trimitere. Căci întru aceasta se arată cum stăpînul Filimon şi robul Onisim s-au făcut amîndoi prieteni iubiţi ai lui Pavel, ca să nu zic că s-au făcut pentru acesta altceva mai mult şi mai apropiat. Deci Filimon era din început om minunat şi lăudat şi se trăgea din Frigia, fiind bun Creştin după socotinţă, ajutînd la nevoile sfinţilor Creştini şi făcînd milostenii. Iar Onisim fusese robul lui fugar, căci furase bani din casa lui Filimon. Mergînd la Roma, Onisim l-a auzit pe Apostolul Pavel propovăduind, şi, catehizîndu-se (adică învăţîndu-se credinţa în Hristos) şi botezîndu~se de către dînsul, cînd acesta se afla în legături, s-a făcut şi el minunat întru fapta bună. Iar Apostolul Pavel a judecat că nu era drept ca Filimon să se mîhnească pentru furtişagul şi fuga robului său Onisim şi, vrînd să cureţe rana inimii îui Filimon primită pentru acela, i-1 trimite înapoi pe Onisim, împreună cu scrisoarea aceasta. Unii zic însă că această epistolă nu trebuie a se număra împreună cu celelalte ale lui Pavel, fiindcă s-a făcut pentru lucru prost [„umil", „mic", n. m.]. Dar aceia nu judecă drept, căci vezi - o, cititorule! - cîte noime şi învăţături folositoare se pricinuiesc din trimiterea aceasta. Mai întîi, epistola de faţă ne învaţă să purtăm grijă şi de lucrurile ce par mici şi să nu-l defăimăm pe nici un frate, măcar de s-ar arăta foarte mic, căci zice Domnul: „Să nu defăimaţi pe vreunul dintre aceştia mici!" (Matei 18:10). Al doilea, epistola învaţă că - de vreme ce s-a pocăit şi s-a îndreptat robul Onisim, cel atît de împietrit şi furător, atunci nimeni, şi mai ales cel crescut slab, nu se cuvine să cadă în deznădejde că nu ar putea să se pocăiască şi să se mîntuiască. Al treilea, învaţă că nimeni, luînd ca pricină buna-cinstire de Dumnezeu, nu se cuvine să-i despartă pe robi de stăpînii lor dacă stăpînii nu vor. Al patrulea şi în sfîrşit, învaţă că nu se cuvine să-i defăimăm pe robi, nici să ne ruşinăm de dînşii pentru că ar fi robi, de vreme ce-l vedem pe marele Pavel numindu-I pe robul Onisim „fiu" al său. Deci, văzînd că epistola aceasta învaţă atîtea bunătăţi şi este plină de tot folosul, cine ar mai fi acela care să o judece nevrednică de a fi împreunată cu celelalte trimiteri ale lui Pavel? Nimeni!