Mircea Eliade. Mitul iubirii

de Ion Neagoş

Fii primul care adauga o recenzie!

Nu se afla in stoc

Descriere

Mircea Eliade. Mitul iubirii

Iar exegeza lui Ion Neagoş este în întregime o astfel de lectură care – urmând calea arătată de configuraţia ipostazelor imaginare – străpunge mereu literalul pentru a dezvălui sensul spiritual. Iată de ce, atât în intenţie cât şi în desfăşurarea sa, interpretarea propusă este una de tip hermeneutic (vederea semnelor şi descifrarea lor ca simboluri textuale), dar şi fenomenologic (în măsura în care pune în lumină sensul a ceea ce se revelează ca apariţie mărturisitoare). Înainte de toate însă, trebuie subliniată dimensiunea mistică a exerciţiului comprehensiv. Într-adevăr, înţelegerea nu e preocupată de planul pur estetic al creaţiei eliadeşti, ci îl depăşeşte constant înspre un orizont mistic în care se absorb magicul, miticul şi raţionalul însuşi. (…) Asistăm, în lumina acestor scurte notaţii de ordin teoretic, la subtile analize „ezoterice” ale textelor amintite, la fine sondări ale semnificaţiilor de profunzime, care merg uneori până la deplierea unor nuanţe al căror desen filigranat oferă neaşteptate revelaţii. (Dorin Ştefănescu) Ion Neagoş pare a-şi fi scris eseul după o transformare aproape carnală a „absorbţiei” şi mistuirii creaţiei eliadeşti atât prin spirit, cât şi prin „corpul” emoţional. Aşezarea lentă, decantarea perenului, precum şi a specificului, a unei grafici generale a gândirii şi „poeticităţii” lui Eliade, este – credem noi – efectul unui foarte îndelung travaliu de receptare, mistuire/ decantare afectivă şi apoi de cristalizare fără de ezitări a liniilor generale şi în acelaşi timp şi fin-esenţiale eliadeşti. (…) De fapt, Neagoş face ceea ce orice eseist/ filozof de marcă ar trebui să facă: el încearcă „să povestească” însoţit de lista citatelor-semnificative, pare a se adresa unui auditoriu, pe care vrea nu atât să-l „lumineze”, cât mai ales să-l călăuzească cu admirabilă răbdare şi claritate a expunerii prin labirinturile eliadeşti, lăsându-i apoi brusc mâna, spre a-i mijloci raportări potrivite subiectivităţii lui specifice. (Andrei Zanca)