CrestinOrtodox 20-05-2015

In parc. Din nou în parc.

Până să se nască fetiţa mea nu aveam timp de nimic. De când o am pe Nec-taria am timp de orice. De făcut mâncare, curăţenie, cumpărături şi de ieşit în parc. Niciodată nu m-aş fi gândit că printre mămici, bunici, bone şi mulţi copii gălăgioşi poţi trăi cele mai intense momente din viaţa ta.

Cel despre care vreau să vă vorbesc vine în parc, se aşează pe o bancă, se uită cu drag la copii, scrie ceva într-un caiet şi apoi pleacă. E mereu trist. E un om al străzilor. Aşa ca miile care trec zilnic pe lângă noi parcă apărând de nicăieri. Mereu când trec pe lângă el pune capul în pământ.

De câteva zile un băieţel, pe care îl cheamă Ionuţ, se duce la el. îi dă un caiet, iar bărbatul - nea Mihai, aşa cum aud că îl cheamă - îi dă altul.

Repede eu - marea războinică - intru la bănuieli. Oare ce face cu copilul?! Şi bineînţeles, în zece minute, am deja cele mai sumbre scenarii în minte.

Il las pe copil să se îndepărteze de el şi alerg să îl ajung din urmă nu înainte de a arunca o vorbă în vânt - aşa ca să nu tac - "Pe unii ca voi ar trebui să vă ia poliţia".

- Băiete! Stai puţin. Te rog să ai grijă cu astfel de oameni, sunt periculoşi!

- Cine tanti? Nea Mihai? Cum să fie periculos. Mă ajută la matematică. în fiecare zi îmi dă lecţii. Eu aduc un caiet cu lecţia de ieri, iar el îmi dă altul cu exerciţii noi, şi tot aşa. Părinţii mei nu au bani de meditaţii aşa că nea Mihai care a fost cândva profesor de matematică la facultate, mă ajută.

Doamne, ce-am făcut?

Il las pe copil şi fug iar. In sens invers acum. Nu e aşa de uşor cu un copil în braţe aşa că îl văd pe bărbat cum dispare după un colţ de stradă.

Zilele următoare nu au mai venit în parc. A venit apoi iarna. Mereu mă gândeam la ei.

Intr-una din zile la un magazin îl văd pe Ionuţ. Las totul baltă, o iau pe micuţa mea repede în braţe şi mă îndrept spre copil ca nu cumva să îl pierd.

- Săru' mâna tanti. Ce mare e fetiţa!

- Da! A crescut. Ce faci Ionuţ?

-Bine tanti. Am luat locul întâi la olimpiada de matematică pe oraş şi acum merg pe judeţ.

- Mă bucur atât de mult pentru tine.

- Noroc cu nea Mihai; fără el...

- Mă bucur să aud că e bine. Nu aţi mai venit prin parc.

- Da! Atunci când ne-am văzut ultima oară, o maşină a dat peste nea Mihai şi i-a rupt un picior. Am făcut lecţiile la mine în scara blocului că era mai cald.

- Ionuţ, peste câteva zile e ziua fetiţei mele şi aş vrea să te invit. Roagă-l pe nea Mihai să vină şi el.

- Bine tanti, vom veni!

- Pe fetiţa mea o chemă Nectaria!

- Ştiu tanti, ştiu de la nea Mihai; e tot ce mai aud, în timp ce copilul aleargă spre uşă.

Aştept cu nerăbdare ziua Nectariei. Ii aştept pe Ionuţ şi pe nea Mihai. Trebuie să îmi cer iertare. Eu cea mândră, care nu ştie să zică "iartă-mă", o voi face acum.

Sună soneria. Ei trebuie să fie. Alerg într-un suflet la uşă. Ionuţ e singur.

- Şi nea Mihai?

- Nu a mai apucat să vină! A murit de cinci zile.

Simt că cerul cade peste mine. Doamne, cum să-mi mai cer acum iertare?

Ionuţ îmi întinde un pachet frumos legat cu o panglică roşie.

- E de la nea Mihai. Pentru Nectaria. Il desfac în grabă. O culegere de matematică, semnată Mihai Ştefănescu. Il duc pe copil în cameră şi îi las pe toţi în grija soţului meu.

Trebuie să ajung în altă cameră. Un om al nimănui s-a gândit la fetiţa mea. Iar eu l-am ameninţat cu poliţia, pentru că în marea lui singurătate ajuta un copil...

Ionuţ a intrat nesimţit în cameră şi m-a luat de mână.

- Tanti, nu plângeţi. Nea Mihai e acum cu Măria, Sânziana şi Codrin ai lui.

Acum aflu că a avut familie. Părinţii lui au fost medici, iar el profesor universitar, în urmă cu trei ani, în timp ce se întorceau dintr-un concediu, o maşină a intrat în plin în ei şi au murit toţi. Doar el a scăpat. Nu a găsit puterea să meargă mai departe şi a ajuns pe străzi.

- Ştiţi tanti, nea Mihai a fost un om mare. Atunci când îmi explica cele mai grele exerciţii de matematică îmi spunea că îi aduc aminte de Codrin, iar Nectaria de Sânziana lui. Ne-a iubit mult pe amândoi. Eu ştiu că acum e în cer. I-am spus de Dumnezeu şi de Maica Domnului şi a vrut să îi cunoscă. Am fost la biserică şi a fost tare fericit. Acum câteva zile l-am visat.

Era pe o pajişte frumoasă, înconjurat de copii. Eu cred că e în cer. Dă lecţii de matematică copiilor săraci.

Iau copilul în braţe şi îl strâng tare, tare de tot.

Prin cine îţi arăţi tu Doamne, înţelepciunea şi puterea ta...

Iau copilul de mână şi ne întoarcem să o sărbătorim pe micuţa mea.