Rugăciunea este împărăteasa tuturor virtuţilor, este scara nevăzută, pe care sufletul se suie la Dumnezeu; rugăciunea seamănă în suflet acele seminţe, din care înfloresc în veşnicie florile raiului. Dacă nu există rugăciune, duhul omului este paralizat, viaţa lui duhovnicească încremeneşte.
Dar cum învăţăm să ne rugăm? Cum înrădăcinăm în suflet duhul rugăciunii? Cum dobândim dispoziţia pentru rugăciune? Cum trebuie să săvârşim rugăciunea? Cum ne deprindem să ne concentrăm atenţia asupra cuvintelor rugăciunii? Cum să ne rugăm în marea aglomeraţie de treburi? Care este în rugăciune principalul, fără de care ea nu ar fi rugăciune? Ce împiedică săvârşirea corectă a rugăciunii? Ce este rugăciunea lui Iisus şi dacă tuturor le este cu putinţă să se apuce de ea? Ce este înşelarea duhovnicească şi cum să nu cădem în ea? La acestea şi la alte întrebări găsim răspunsuri în corespondenţa Sfântului Teofan Zăvorâtul, care a răspuns în decursul a mai mult de douăzeci de ani din chilia lui retrasă la mulţimea scrisorilor ce i le trimiteau din abundenţă oamenii iubitori de Dumnezeu din diferite colţuri ale ţării cu rugămintea de a le rezolva problemele ce li se iveau. Şi dintre situaţiile complicate ale vieţii duhovniceşti a tuturor acestor oameni nu a existat niciuna, pe care el să nu o fi putut rezolva.
Sfântul Teofan Zăvorâtul a fost o personalitate unică. El a săvârşit o mare nevoinţă cu traducerea în limba rusă a moştenirii duhovniceşti lăsate de mulţimea Sfinţilor Părinţi din vechime, a marilor asceţi, a lucrătorilor desăvârşiţi ai rugăciunii minţii. Prin aceasta el ne-a descoperit nepreţuitele comori ale experienţei lor duhovniceşti, ale experienţei oamenilor a căror viaţă a fost o continuă nevoinţă în a-I face lui Dumnezeu pe plac, a oamenilor care s-au ridicat la înălţimea curăţiei şi sfinţeniei îngereşti, care au avut o asemenea putere de rugăciune încât Dumnezeu pentru ea săvârşea minuni. Cunoscând şi însuşindu-şi cu desăvârşire de la cei din vechime această înaltă ştiinţă a rugăciunii ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor, Sfântul Teofan şi astăzi rămâne cel mai bun îndrumător pentru toţi cei ce au nevoie de ajutor duhovnicesc şi tânjesc după mântuirea sufletului lor.
Cartea conţine sfaturile Sfântului Teofan Zăvorâtul, care ne arată cum să învăţăm să ne rugăm, care este principalul în rugăciune şi care sunt greşelile în săvârşirea rugăciunii lui Hsus. Sfaturile sunt extrase din scrisorile Sfântului Teofan adresate diferitelor persoane.
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).
Rugăciunea este împărăteasa tuturor virtuţilor, este scara nevăzută, pe care sufletul se suie la Dumnezeu; rugăciunea seamănă în suflet acele seminţe, din care înfloresc în veşnicie florile raiului. Dacă nu există rugăciune, duhul omului este paralizat, viaţa lui duhovnicească încremeneşte.
Dar cum învăţăm să ne rugăm? Cum înrădăcinăm în suflet duhul rugăciunii? Cum dobândim dispoziţia pentru rugăciune? Cum trebuie să săvârşim rugăciunea? Cum ne deprindem să ne concentrăm atenţia asupra cuvintelor rugăciunii? Cum să ne rugăm în marea aglomeraţie de treburi? Care este în rugăciune principalul, fără de care ea nu ar fi rugăciune? Ce împiedică săvârşirea corectă a rugăciunii? Ce este rugăciunea lui Iisus şi dacă tuturor le este cu putinţă să se apuce de ea? Ce este înşelarea duhovnicească şi cum să nu cădem în ea? La acestea şi la alte întrebări găsim răspunsuri în corespondenţa Sfântului Teofan Zăvorâtul, care a răspuns în decursul a mai mult de douăzeci de ani din chilia lui retrasă la mulţimea scrisorilor ce i le trimiteau din abundenţă oamenii iubitori de Dumnezeu din diferite colţuri ale ţării cu rugămintea de a le rezolva problemele ce li se iveau. Şi dintre situaţiile complicate ale vieţii duhovniceşti a tuturor acestor oameni nu a existat niciuna, pe care el să nu o fi putut rezolva.
Sfântul Teofan Zăvorâtul a fost o personalitate unică. El a săvârşit o mare nevoinţă cu traducerea în limba rusă a moştenirii duhovniceşti lăsate de mulţimea Sfinţilor Părinţi din vechime, a marilor asceţi, a lucrătorilor desăvârşiţi ai rugăciunii minţii. Prin aceasta el ne-a descoperit nepreţuitele comori ale experienţei lor duhovniceşti, ale experienţei oamenilor a căror viaţă a fost o continuă nevoinţă în a-I face lui Dumnezeu pe plac, a oamenilor care s-au ridicat la înălţimea curăţiei şi sfinţeniei îngereşti, care au avut o asemenea putere de rugăciune încât Dumnezeu pentru ea săvârşea minuni. Cunoscând şi însuşindu-şi cu desăvârşire de la cei din vechime această înaltă ştiinţă a rugăciunii ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor, Sfântul Teofan şi astăzi rămâne cel mai bun îndrumător pentru toţi cei ce au nevoie de ajutor duhovnicesc şi tânjesc după mântuirea sufletului lor.
Cartea conţine sfaturile Sfântului Teofan Zăvorâtul, care ne arată cum să învăţăm să ne rugăm, care este principalul în rugăciune şi care sunt greşelile în săvârşirea rugăciunii lui Hsus. Sfaturile sunt extrase din scrisorile Sfântului Teofan adresate diferitelor persoane.