Să merg la mănăstire nu am destul curaj, însă să rămân în lume mi se pare imposibil
Cuviosul Antonie cel Mare şi-a petrecut câteva decenii din viaţă în pustie. Intr-o zi, întrebându-se dacă mai există cineva care să fi ajuns la măsura sa duhovnicească, a auzit o voce: „Mergi în Alexandria şi caută un anume cizmar, întreabă-l despre nevoinţele sale şi vei vedea că duhovniceşte este cu mult mai presus decât tine". S-a mirat Antonie, dar mai apoi s-a pregătit de drum şi a plecat spre cetate. L-a găsit pe acel om şi a început să-l întrebe cum trăieşte, la care acela i-a răspuns:
- Eu sunt un simplu credincios şi duc o viaţă simplă. Trezindu-mă de dimineaţă, zic: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!" Ziua, muncind, îi mulţumesc lui Dumnezeu. O parte din venit o dau săracilor, încerc să trăiesc în pace cu toţi. Evit scandalurile. Ii mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate, iar despre mine gândesc astfel: „Toţi oamenii din jurul meu sunt mai curaţi decât mine. Toţi se vor mântui, eu singur mă voi pierde".
Trăia odată un anahoret într-un loc pustiu de mai bine de 40 de ani. Şi s-a mândrit, începând să creadă despre sine: „Eu am ajuns deja pe culmile duhovni-ciei!" Nu mai găsea pe nimeni care să fie deopotrivă cu el. Atunci a hotărât: „Voi merge într-o mănăstire de călugări şi le voi sluji drept exemplu". Ajungând acolo, a rămas să trăiască în obşte. La un moment dat s-a certat cu un frate, a doua oară cu altul, apoi cu al treilea. Era iritat, îşi ieşise din fire. S-a revoltat şi n-a mai vorbit cu nimeni. însă peste o bucată de timp şi-a revenit şi a zis: „Pentru ce-am venit eu aici? Să le slujesc drept exemplu. Dar cum am ajuns? Inseamnă că eu sunt cel netrebnic. Am petrecut 40 de ani în pustie, însă totul a fost în zadar, fiindcă nu mi-am omorât patimile, ci doar le-am înăbuşit".
Astfel, viaţa în obşte i-a arătat că nu era desăvârşit.
Desăvârşit este doar acel om care, trăind în lume printre cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi printre ispite, rămâne mereu curat. Fiind înconjurat de ispite şi patimi, el duce o viaţă sfântă şi curată.
Iată un exemplu simplu. Gândiţi-vă la stratul de asfalt de pe drum. Maşinile trec peste el cu viteză, însă printr-o crăpătură o floricică încearcă să iasă la suprafaţă. Creşte şi se bucură de viaţă. Florile care cresc pe câmp, pe lângă râu, n-au o asemenea valoare ca aceasta, care a crescut fără apă, printre roţile maşinilor şi printre gunoaie. Dar ea înfloreşte în ciuda a toate. Ea are o valoare nepreţuită. Dumnezeu nu-l va lăsa niciodată pe omul credincios, care trăieşte printre ispitele acestei lumi.
Pentru a merge la mănăstire e nevoie de mare putere, de voinţă, căci nu este o hotărâre uşoară. Dacă există o dorinţă lăuntrică, puteţi merge, căci probabil că nu în zadar aveţi astfel de gânduri. Dumnezeu vi le şopteşte. Iar dacă nu veţi asculta de vocea Lui, s-ar putea ca mai târziu să regretaţi.
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).
Cuviosul Antonie cel Mare şi-a petrecut câteva decenii din viaţă în pustie. Intr-o zi, întrebându-se dacă mai există cineva care să fi ajuns la măsura sa duhovnicească, a auzit o voce: „Mergi în Alexandria şi caută un anume cizmar, întreabă-l despre nevoinţele sale şi vei vedea că duhovniceşte este cu mult mai presus decât tine". S-a mirat Antonie, dar mai apoi s-a pregătit de drum şi a plecat spre cetate. L-a găsit pe acel om şi a început să-l întrebe cum trăieşte, la care acela i-a răspuns:
- Eu sunt un simplu credincios şi duc o viaţă simplă. Trezindu-mă de dimineaţă, zic: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!" Ziua, muncind, îi mulţumesc lui Dumnezeu. O parte din venit o dau săracilor, încerc să trăiesc în pace cu toţi. Evit scandalurile. Ii mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate, iar despre mine gândesc astfel: „Toţi oamenii din jurul meu sunt mai curaţi decât mine. Toţi se vor mântui, eu singur mă voi pierde".
Trăia odată un anahoret într-un loc pustiu de mai bine de 40 de ani. Şi s-a mândrit, începând să creadă despre sine: „Eu am ajuns deja pe culmile duhovni-ciei!" Nu mai găsea pe nimeni care să fie deopotrivă cu el. Atunci a hotărât: „Voi merge într-o mănăstire de călugări şi le voi sluji drept exemplu". Ajungând acolo, a rămas să trăiască în obşte. La un moment dat s-a certat cu un frate, a doua oară cu altul, apoi cu al treilea. Era iritat, îşi ieşise din fire. S-a revoltat şi n-a mai vorbit cu nimeni. însă peste o bucată de timp şi-a revenit şi a zis: „Pentru ce-am venit eu aici? Să le slujesc drept exemplu. Dar cum am ajuns? Inseamnă că eu sunt cel netrebnic. Am petrecut 40 de ani în pustie, însă totul a fost în zadar, fiindcă nu mi-am omorât patimile, ci doar le-am înăbuşit".
Astfel, viaţa în obşte i-a arătat că nu era desăvârşit.
Desăvârşit este doar acel om care, trăind în lume printre cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi printre ispite, rămâne mereu curat. Fiind înconjurat de ispite şi patimi, el duce o viaţă sfântă şi curată.
Iată un exemplu simplu. Gândiţi-vă la stratul de asfalt de pe drum. Maşinile trec peste el cu viteză, însă printr-o crăpătură o floricică încearcă să iasă la suprafaţă. Creşte şi se bucură de viaţă. Florile care cresc pe câmp, pe lângă râu, n-au o asemenea valoare ca aceasta, care a crescut fără apă, printre roţile maşinilor şi printre gunoaie. Dar ea înfloreşte în ciuda a toate. Ea are o valoare nepreţuită. Dumnezeu nu-l va lăsa niciodată pe omul credincios, care trăieşte printre ispitele acestei lumi.
Pentru a merge la mănăstire e nevoie de mare putere, de voinţă, căci nu este o hotărâre uşoară. Dacă există o dorinţă lăuntrică, puteţi merge, căci probabil că nu în zadar aveţi astfel de gânduri. Dumnezeu vi le şopteşte. Iar dacă nu veţi asculta de vocea Lui, s-ar putea ca mai târziu să regretaţi.