Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Marius Munteanu14-05-2015
5 din 5 stele
CUVÂNTUL EDITORULUI la volumul DOAMNE STRIGAT-AM
Aducând în faţa cititorilor un caz real, de martiriu creştin, pe care l-a suferit în temniţele comuniste Aspazia Oţel-Petrescu, o legionară convinsă, această prezentare simultană a bestialităţii atee şi a suferinţei biruitoare în Hristos, nu are ca scop, aici, cum greşit sau tendenţios s-ar putea bănui, manipularea afectivă a cititorului, printr-o orientare tendenţioasă şi simplificatoare a perspectivei: pe de o parte, privind spre tot legionarul ca la un model de bunătate şi jertfă, iar pe de altă parte, prin contrast, satanizând în mod exclusiv şi exhaustiv comunismul.
Inflaţia de scrieri post-decembriste solid documentate care au fost dedicate exprimării opiniilor pro şi contra mişcării legionare face inutilă aici o nouă analiză în profunzime a acestui fenomen deosebit de complex, atât ca spiritualitate cât şi ca desfăşurare concretă în istorie, care a fost mişcarea legionară. Şi totuşi se cuvine să fie remarcată o deosebire fundamentală între legionarism şi comunism.
Se ştie că legionarii au descris ei înşişi Legiunea ca pe o mişcare specific creştină, monarhică şi anticomunistă, fără nicio legătură, spuneau ei, cu mişcările politice din acea vreme. Pe acestea le descriau ca fiind posibile victorii asupra oamenilor, în timp ce legionarii vizau cu prioritate victoria asupra diavolului în lupta creştinului cu el însuşi. Pentru aceasta legionarii asociau în speţă comunismul călăuzit de ura împotriva duşmanului de clasă cu dezumanizarea şi animalizarea.
Transformarea lăuntrică a omului şi preschimbarea aluatului lumii cu această pârgă socială înduhovnicită a fost, principial vorbind, traseul călăuzitor al gândirii legionare.
E adevărat, desfăşurat ca o luptă tragică a spiritului cu istoria, legionarismul s-a consumat în istorie ca o utopie spirituală cu sfârşit tragic, în plan social şi politic. însă, figurile legendare ale mişcării - ceea ce nimeni nu poate nega! - au adus cu sine ceva din tragismul eroilor de poveste de tip don quijotesc în lupta lor cu morile de vânt ale istoriei. De aceea imaginea mişcării legionare continuă să stârnească nostalgii indefinite şi chiar exaltări romantice în unele spirite, care nu sunt deloc puţine. Spre deosebire de legionarism, comunismul nu a trăit şi nu va trăi în istorie prin eroi, fie ei şi tragici. Antispiritual, antiindividual, antipersonal, în esenţă antiromanesc, comunismul cu sau fără faţă umană nu are poveşti de spus pentru viitor. Nu ne-a lăsat moştenire nicio nostalgie spirituală, nimic în afara arhivei de groază a faptelor inseriate în dosarele istoriei.
In anumite aspecte, legionarismul pare pe undeva mişcat de o inspiraţie înrudită cu cea a cavalerismului şi a unor ordine apusene. Personal nu cred în suprapunerea viziunii creştin-ortodoxe cu niciun fel de mişcare social-politică, fie ea şi de orientare creştină, toate încercările istorice în acest sens fiind, după părerea mea, inevitabil marcate de un anume grad de eşec.
Identificarea şi înfruntarea răului, o spun chiar unii dintre membrii mişcării legionare, cer în primul rând o confruntare duhovnicească cu cel din noi înşine. Intre tendinţele de identificare şi anihilare a răului şi întoarcerea lui spre bine prin dăruire şi jertfa de sine se manifestă în câmpul condiţiei istorice actuale o tensiune irezolvabilă. Depăşirea ei este o pregustare de ordinul tainei eshatologice, nefiind suficiente efervescenţa unei stări de spirit marcate de o anume ţinută morală şi râvna angajării sociale.
Tocmai, de aceea, dincolo de controversele legate de Mişcarea Legionară, prezentarea suferinţelor din gulagul comunist este extrem de relevantă pentru recuperarea sensului istoriei şi experienţa accederii la miezul trăirii creştine: mărturisirea crucii şi învierii lui Hristos. Memorialistica închisorilor comuniste arată finalitatea ascunsă a „raiului fără Dumnezeu" care îşi descoperă aici adevărata faţă: presiunile şi teroarea în direcţia dezumanizării omului.
Strigătul către Dumnezeu surprins de doamna Aspazia Oţel-Petrescu într-o asemenea pogorâre la iad este semnul deschiderii profunde faţă de dragostea Lui lucrătoare şi transformatoare.
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).
Aducând în faţa cititorilor un caz real, de martiriu creştin, pe care l-a suferit în temniţele comuniste Aspazia Oţel-Petrescu, o legionară convinsă, această prezentare simultană a bestialităţii atee şi a suferinţei biruitoare în Hristos, nu are ca scop, aici, cum greşit sau tendenţios s-ar putea bănui, manipularea afectivă a cititorului, printr-o orientare tendenţioasă şi simplificatoare a perspectivei: pe de o parte, privind spre tot legionarul ca la un model de bunătate şi jertfă, iar pe de altă parte, prin contrast, satanizând în mod exclusiv şi exhaustiv comunismul.
Inflaţia de scrieri post-decembriste solid documentate care au fost dedicate exprimării opiniilor pro şi contra mişcării legionare face inutilă aici o nouă analiză în profunzime a acestui fenomen deosebit de complex, atât ca spiritualitate cât şi ca desfăşurare concretă în istorie, care a fost mişcarea legionară. Şi totuşi se cuvine să fie remarcată o deosebire fundamentală între legionarism şi comunism.
Se ştie că legionarii au descris ei înşişi Legiunea ca pe o mişcare specific creştină, monarhică şi anticomunistă, fără nicio legătură, spuneau ei, cu mişcările politice din acea vreme. Pe acestea le descriau ca fiind posibile victorii asupra oamenilor, în timp ce legionarii vizau cu prioritate victoria asupra diavolului în lupta creştinului cu el însuşi. Pentru aceasta legionarii asociau în speţă comunismul călăuzit de ura împotriva duşmanului de clasă cu dezumanizarea şi animalizarea.
Transformarea lăuntrică a omului şi preschimbarea aluatului lumii cu această pârgă socială înduhovnicită a fost, principial vorbind, traseul călăuzitor al gândirii legionare.
E adevărat, desfăşurat ca o luptă tragică a spiritului cu istoria, legionarismul s-a consumat în istorie ca o utopie spirituală cu sfârşit tragic, în plan social şi politic. însă, figurile legendare ale mişcării - ceea ce nimeni nu poate nega! - au adus cu sine ceva din tragismul eroilor de poveste de tip don quijotesc în lupta lor cu morile de vânt ale istoriei. De aceea imaginea mişcării legionare continuă să stârnească nostalgii indefinite şi chiar exaltări romantice în unele spirite, care nu sunt deloc puţine. Spre deosebire de legionarism, comunismul nu a trăit şi nu va trăi în istorie prin eroi, fie ei şi tragici. Antispiritual, antiindividual, antipersonal, în esenţă antiromanesc, comunismul cu sau fără faţă umană nu are poveşti de spus pentru viitor. Nu ne-a lăsat moştenire nicio nostalgie spirituală, nimic în afara arhivei de groază a faptelor inseriate în dosarele istoriei.
In anumite aspecte, legionarismul pare pe undeva mişcat de o inspiraţie înrudită cu cea a cavalerismului şi a unor ordine apusene. Personal nu cred în suprapunerea viziunii creştin-ortodoxe cu niciun fel de mişcare social-politică, fie ea şi de orientare creştină, toate încercările istorice în acest sens fiind, după părerea mea, inevitabil marcate de un anume grad de eşec.
Identificarea şi înfruntarea răului, o spun chiar unii dintre membrii mişcării legionare, cer în primul rând o confruntare duhovnicească cu cel din noi înşine. Intre tendinţele de identificare şi anihilare a răului şi întoarcerea lui spre bine prin dăruire şi jertfa de sine se manifestă în câmpul condiţiei istorice actuale o tensiune irezolvabilă. Depăşirea ei este o pregustare de ordinul tainei eshatologice, nefiind suficiente efervescenţa unei stări de spirit marcate de o anume ţinută morală şi râvna angajării sociale.
Tocmai, de aceea, dincolo de controversele legate de Mişcarea Legionară, prezentarea suferinţelor din gulagul comunist este extrem de relevantă pentru recuperarea sensului istoriei şi experienţa accederii la miezul trăirii creştine: mărturisirea crucii şi învierii lui Hristos. Memorialistica închisorilor comuniste arată finalitatea ascunsă a „raiului fără Dumnezeu" care îşi descoperă aici adevărata faţă: presiunile şi teroarea în direcţia dezumanizării omului.
Strigătul către Dumnezeu surprins de doamna Aspazia Oţel-Petrescu într-o asemenea pogorâre la iad este semnul deschiderii profunde faţă de dragostea Lui lucrătoare şi transformatoare.