Claudiu Izvoranu 08-05-2015

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Astăzi vom vorbi despre blestemata patimă a blasfemiei. Este ceva înfricoşător! Pământul suportă povara apăsătore a blasfemiei de la fiii oamenilor. El vuieşte de această crimă, şi o vedem în fapt. Nu ştiu care este raportul, dar bărbaţii sunt cei care rostesc blasfemiile înspăimântătoare împotriva Aceluia Care ţine universul cu privirea Lui. Ei săvârşesc această crimă în orice moment, şi dacă aruncăm o privire la mulţimea oamenilor, am putea să apreciem câte blasfemii înfricoşătoare ţintesc cerul, în fiecare moment, şi întâlnesc sau, mai degrabă, rănesc inima Aceluia care S-a răstignit pentru ei.

Şi mulţimea nemărginită a demonilor blesteamă neîncetat şi fără oprelişti, pentru că viaţa, sensul existenţei lor nu este altul. Ei nu au alt scop decât să-L doboare pe Dumnezeu
la picioarele lor. Milioane de demoni blesteamă neîncetat, urmaţi de oamenii care continuă şi completează lucrarea lor. Şi astfel, Hristos este răstignit în toată vremea de făpturile Lui.

Evreii L-au răstignit odată, dar noi, creştinii ortodocşi, cei izbăviţi de osânda veşnică prin Preacuratul Lui Sânge, îl răstignim din nou, îi producem răni, Ii punem coroana pe capul Lui Sfânt şi-I provocăm mult mai multă durere decât evreii care nu credeau în El.

Credem, ne-am curăţit în baia Sfântului Botez, ne împărtăşim cu El, după aceea îl blestemăm. Pot să spun că aceasta este cea mai mare crimă şi păcat dintre toate crimele şi păcatele pe care le poate săvârşi omul. Orice-ar face, acestea sunt îndreptate împotriva lui sau a altora, acest păcat însă vizează direct pe Hristos şi pe Maica Domnului. Omul care blesteamă o face nu pentru că-i greşeşte Dumnezeu. Orice i se întâmplă - sau la serviciu, sau acasă - copiilor sau soţiei, în loc să blesteme acele persoane, fără voie şi necontrolat, îl coboară pe Dumnezeu şi-L calcă în picioare cu blesteme şi cuvinte murdare.

Ar trebui să ne gândim la inima lui Hristos şi a Maicii Domnului, rănite atât de mult când aud continuu blasfemii, cu toate că Hristos este în tot momentul pregătit, cu inima deschisă, să-l primească pe cel care blesteamă, să-l ierte, să-l îmbrăţişeze, să-l sărute şi să-i deschidă poarta raiului. îndelunga răbdare a lui Dumnezeu n-are limite. Noi oamenii păcătuim continuu - când cu un păcat, când cu altul - şi-L amărâm permanent. Din fericire, există încă puţini oameni ce-I oferă mângâiere şi se va milostivi asupra robilor Săi (Deut. 32, 36). Şi Maica Domnului se amărăşte mult pentru acest păcat! Vă voi spune următoarele: Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, voind să împodobească slujbele din Postul Mare, dar şi să ofere o cinstire, o slăvire şi o închinare specială Maicii Domnului, au rânduit ca Imnul Acatist, cu nenumăratele »Bucură-te" să se cânte în fiecare vineri seara, în primele cinci săptămâni.

Printre aceste multe cântări, se aude un glas care ne spune: „De ce-mi spuneţi să mă bucur? Cum s-o fac, din moment ce voi, creştinii ortodocşi, care recunoaşteţi slăva Fiului meu, puneţi la cale să-L răstigniţi! Il blestemaţi, Il necinstiţi în multe feluri si in acelaşi timp, îmi spuneţi să mă bucur! Indreptaţi-vă viata şi mă voi bucura, atunci voi primi cântările voastre din toată inima mea; este suficient să vă schimbaţi modul de viaţă. Blasfemia voastră împotriva Fiului meu se aude în toată vremea. De ce faceţi aceasta? Pentru faptul că S-a răstignit pentru voi, Şi-a vărsat Preacuratul Sânge pe cruce, S-a lăsat biciuit, batjocorit şi încoronat cu coroană de spini? Pentru că vă dă trupul şi Sângele Lui spre viaţa veşnică, voi blestemaţi fără ruşine şi fără nici cea mai mică evlavie Numele Lui Sfânt, şi după aceea îmi spuneţi să mă bucur? Nu se poate! Numai dacă vă veţi schimba, atunci mă voi bucura şi eu cu adevărat, ca o mamă pentru fiii ei".

Prin urmare, blasfemia aduce mânia lui Dumnezeu, însă, în îndelunga Lui răbdare, El ne aşteaptă să ne întoarcem ca să ne mântuiască.

Omule al lui Dumnezeu, tu, creştine ortodox, care eşti botezat, izbăvit şi renăscut în colimvitra Tainei Botezului, blestemi numele lui Hristos, al Maicii Domnului, Sfânta Cruce şi pe sfinţi, neluând seama la binefacerile nemărginite şi nesecate ale lui Dumnezeu faţă de tine?

- Dar nu vreau s-o fac, spune el.

- Dacă te-ar ameninţa cineva cu pistolul şi ţi-ar spune „dacă mă blestemi, te omor", ai face-o?

- Nu. Cum să-l blestem, dacă mă omoară?

- Dar Hristos, Dumnezeul tău, Creatorul, ce ţi-a făcut? El este plin de iubire şi de binefaceri pentru tine, si în loc de mană, tu îl adăpi cu fiere? Noi, nefericiţii, răstignim din nou pe Domnul slavei şi după aceea aşteptăm să avem zile bune, binecuvântate. Din nefericire, ele vin din ce în ce mai rele, din cauza blasfemiei noastre adresate lui
Dumnezeu.

Un om, acum bun creştin, pocăit, a venit şi s-a mărturisit. La întrebarea dacă blesteamă, mi-a spus că altădată da, dar acum nu. Apoi mi-a zis:

Părinte, ştiţi cum m-am oprit să săvârşesc acest păcat? Eu blestemam foarte mult şi, în special, pe Maica pomnului. Intr-o zi dormeam şi am simţit că mă zgâlţâie cineva şi am deschis ochii. Am văzut în faţa mea o femeie îmbrăcată în negru, albă la chip şi foarte frumoasă care mi-a zis:

- Fiul meu (nu i-a zis „necredinciosule"), ce rău ţi-am făcut în viaţă? De ce mă blestemi?

Atunci am înţeles că mă aflu înaintea Maicii Domnului şi am rămas ca trăznit. Şi pe loc mi-a luat limba cu mâna, mi-a tras-o şi mi-a lungit-o atât de mult, încât a lipit-o de tavanul dormitorului şi mi-a zis:

Acum, dacă vrei, blesteamă-mă. Eu n-am putut, desigur, şi atunci i-am făcut semn că nu voi mai face. Şi mi-a zis:

- Iţi voi vindeca limba, dar dacă vei blestema din nou atunci îţi voi lua copilul. De atunci, părinte, niciodată n-am mai necinstit-o pe Născătoarea de Dumnezeu. Am blestemat întreaga mea viaţă şi nu ştiu de ce Hristos şi Maica Domnului nu mi-au luat-o.

I-am răspuns:

- Omule al lui Dumnezeu, dacă te iubeşte cineva, Acesta este cel blestemat de tine. Hristos îţi arată iubire mai mult decât femeia, copiii şi părinţii tăi. Dacă te-a jignit nevasta ta, ce i-ai face?

- Aş alunga-o de acasă.

- Cu toate că tu o iubeşti, dacă tu i-ai face aşa ceva, ea ce ţi-ar face?

- M-ar alunga.

- Dacă te-ar blestema copilul de două sau de trei ori, cei-ai face?

- L-aş snopi în bătaie.

- Tu cu ce te foloseşti acum, când blestemi persoanele care te iubesc cel mai mult, Hristos şi Maica Domnului? Este posibil vreodată ca un om care te iubeşte fără margini să-ţi facă răul? Nu! Şi în timp ce fapta ta este vrednică de pedeapsa viitoare, Dumnezeu nu-ţi face nimic. Te-a pedepsit cu ceva?

- Nu, părinte.

- Ţi-a făcut rău? -Nu.

- Eşti nebun? -Nu.

- Eşti raţional? Este prea mult să fii numit raţional, pentru că un om raţional nu face lucruri nefireşti. Este logic să te iubească cineva atât de mult, să-ţi facă binefaceri atât de mari şi tu să ridici glasul împotriva lui, din moment ce altul greşeşte?

-Nu.

Acestea sunt valabile pentru orice om care scoate foc din gura lui. Gândiţi-vă că în acel ceas în care omul deschide gura lui, faţa lui Dumnezeu se întoarce atât de mult de la el, nu pentru persoana lui, ci pentru lipsa lui de evlavie şi de mulţumire.

Bineînţeles, din moment ce Dumnezeu iubeşte pe fiecare om, iubeşte şi blestemul, pentru că altfel nu l-ar lăsa să trăiască. Faptul că el este în viaţă este dovada că Dumnezeu îl aşteaptă, îi primeşte pocăinţa şi nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să trăiască. Oare voiesc eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu -şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu? (Iezechiel 18,23).

Am spus şi mai înainte că, de obicei, omul nu vrea să blesteme, şi o face fără să înţeleagă. Nici nu se gândeşte la Dumnezeu sau la Maica Domnului în acel moment, dar limba lui îl găseşte imediat şi uşor. Acesta este îndemnul blasfemiei, pentru că există un astfel de demon care îl împinge pe om să săvârşească acest păcat. în timpul cât blesteamă, omul se umple de mânie şi înfăţişarea sufletului lui este groaznică şi, dacă cineva ar putea s-o privească, s-ar înspăimânta, pentru că nu diferă cu mult de cea a diavolului. De aceea, şi demonii sărbătoresc în acel moment.

Un om care blestema a murit şi, în ceasul în care i-a ieşit sufletul, limba lui s-a lungit de doi coţi, ochii i s-au deschis larg ca şi gura, de parcă trebuia să explodeze. Articulaţiile picioarelor şi ale mâinilor i s-au desfăcut. Exact aşa se povesteşte şi despre moartea soţului Sfintei Teodora, aşa a văzut soţia lui credincioasă că i s-a întâmplat acestuia.

Intr-adevăr, cel care va pleca din această viaţă fără pocăinţă şi îndreptare şi, în special, împovărat cu păcatul blasfemiei, la sfârşit va fi vădit.

Omule, vei muri mâine şi vei fi judecat de Acesta pe care-L blestemi. Şi ce crezi, că dacă vei muri acum, vei vedea faţa lui Dumnezeu? Niciodată! Demonii te vor lua din pat. Tu spui că blestemi dintr-un obicei rău, dar este mai degrabă obişnuinţă diavolească. Diavolul trebuie izgonit, de aceea îngenunchează, roagă-te şi imploră-L pe Dumnezeu ziua şi noaptea: „Izbăveşte-mă, Doamne, de demonul blasfemiei". Pocăindu-te şi rugându-te, îţi va intra în minte că faci o crimă pe care nu trebuie s-o mai repeţi. în iad, jos, cei care blesteamă vor fi agăţaţi de limbă.

Să presupunem că un părinte are doi-trei copii care se joacă înaintea lui. La un moment dat se ceartă între ei, ridică glasul şi-l blesteamă pe tatăl lor. Atunci părintele va protesta, îi va mustra, îi va bate şi le va spune: „Copii, eu vă iubesc aşa de mult, vă îngrijesc, vă hrănesc, vă adorm şi voi, în jocul vostru, mă blestemaţi pe nedrept?". Şi părintele este un om cu păcate, despre care cineva ar putea să spună că i s-a întâmplat aceasta prin îngăduinţa lui Dumnezeu.

Dumnezeu, ce trebuie să ne facă nouă, care-L blestemăm continuu, atunci când deschidem gura şi batjocorim numele Lui, de privirea Căruia tremură tot universul? Cum îndrăzneşte tina să arunce foc şi mânie împotriva lui Dumnezeu? Iar Acesta îl vede pe om şi-i zâmbeşte spunându-i: „Fiul Meu, te iert şi te aştept! Vino doar şi te voi ierta, îţi voi deschide poarta raiului şi te voi face moştenitor al împărăţiei Mele".

Hristos primeşte pe om ori de câte ori se pocăieşte, căci are baia Sfintei Spovedanii răspândită în toată lumea, şi aşteptă şi luminează şi ajută pe orice păcătos ce va veni să se cureţe şi să devină părtaş al împărăţiei Lui. Domnul este îndurător, mult-milostiv acum, nu şi după moarte. Atunci va fi neîndurător, pentru că „după moarte nu este pocăinţă". Nu trebuie să ne apropiem de Dumnezeu pentru ameninţarea cu iadul după moarte, ci pentru iubirea Lui. Când noi păcătuim, blestemăm, ne mâniem, şi El ne iubeşte şi ne iartă, aceasta este cea mai mare ameninţare pentru iadul nostru. Oare ne este atât de greu să spunem „am păcătuit" şi să ne întoarcem? De-abia a rostit omul aceste cuvinte şi Dumnezeu îi răspunde: iertate sunt păcatele tale. Vedem oameni nepocăiţi, cu păcate împovărătoare, consemnate în catastif şi, la un moment dat, ei apar luminaţi şi se întorc. Ingenunchează şi depun crimele lor înaintea judecăţii duhovniceşti şi primesc imediat iertarea păcatelor. Fără cătuşe, închisoare, îngrădire, omul împovărat poate să primească iertarea, dar nu o face pentru că nu-l lasă demonul, care vrea să-l aibă la mână în vremea morţii şi să-l ducă în iadul cel fără de întoarcere.

Mă minunez de adâncul milostivirii divine! Cât de mare este inima lui Dumnezeu dacă acceptă continuu aceste blasfemii îngrozitoare, pe care diavolul le ridică împotriva Lui.
Nu cunosc dacă voi ştiţi multe despre duhul blasfemiei, despre demonul care blesteamă prin gândul omului. Dumnezeu îngăduie acestui duh să blesteme prin om pe Hristos, pe Maica Domnului şi pe sfinţi. Desigur, aceasta se întâmplă prin îngăduinţă, din cauza înfumurării omului, ca el să se smerească. De aici, ştim şi faptul că diavolii fără număr săvârşesc pe faţă păcatul blasfemiei, şi toate acestea se întâmplă înaintea ochiului neadormit al lui Dumnezeu. El, însă, în îndelunga Lui răbdare, ne aşteaptă să ne întoarcem şi să ne mântuim. Ne oferă timp, dar noi îl cheltuim fără de folos, căci n-am înţeles bine problema mântuirii, n-am conştientizat exact ce se întâmplă după moarte. Dovada acestei realităţi este viaţa noastă. Anii curg, pleacă, ducând cu ei ameninţarea morţii, care nu ştim când va veni.

Credem în veşnicie, în iad, în dogmele Bisericii Ortodoxe, dar vedem că nu ne mişcăm în direcţia cea bună, nu ne schimbăm ca să devenim vrednici de împărăţia lui Dumnezeu. Ceasul acela va veni şi ne vom tulbura, atunci ne va părea rău, şi mai întâi mie, dar ce folos dacă nu vom putea să îndreptăm absolut nimic! Deci să ne străduim să pregătim sufletul pentru viaţa cealaltă. Ceea ce ne va ajuta foarte mult în iubirea de Dumnezeu este să luăm aminte la îndurarea Lui faţă de noi toţi. hgăduinţa şi îndelunga Lui răbdare arată dragostea Lui faţă de noi, căci altfel nu ne-ar fi aşteptat.

Din parabola fiului risipitor vedem că Dumnezeu nu ne cere multe lucruri. Acela a cerut partea sa, a luat-o şi a cheltuit-o şi, după aceea, luminat de Dumnezeu, s-a întors la tatăl lui. De-abia s-a gândit că a eşuat în efortul lui de a trăi singur, că trebuie să se întoarcă, şi iată că tatăl a şi ieşit din casă şi l-a aşteptat, aşa cum îl aşteaptă pe orice om păcătos.
Şi pentru că Dumnezeu îl iubeşte pe cel care-L blesteamă şi-l aşteaptă, şi noi trebuie să îi iubim pe oamenii aceştia şi să începem lupta, oferindu-le ajutorul, ca să înceteze această crimă. Fiecare dintre noi, când vedem în jurul nostru un bărbat, un copil, un vecin săvârşind acest păcat al blasfemiei, să-l ajutăm cât pute cu rugăciunea şi cu discernământul. Să-i luminăm şi să-i povăţuim după cum se cade cu iubire şi vorbă frumoasă, ca să nu mai rănească inima lui Hristos şi a Maicii Domnului şi să nu se mai bucure diavolul. Pentru că se ştie că după moarte aceştia vor da faţă cu Judecătorul nemitarnic, şi-i va câştiga acela, diavolul.

Este foarte mulţumitor şi încurajator faptul că vin la scaunul de spovedanie bărbaţi care se întorc, plâng şi îşi schimbă modul de viaţă. Acest fapt este urmarea iluminării lui Dumnezeu, a rugăciunilor, a ajutorului creştinilor şi, în special, al femeilor.

De aceea, să ajutăm pe cât putem, cu harul lui Dumnezeu, încât diavolul să nu mai piardă continuu sufletele oamenilor, ci să le câştige Hristos. Amin.
Avva Efrem Filotheitul