Criza varstei de mijloc - Carti.Crestinortodox.ro

Criza varstei de mijloc

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Nu se mai produce

Daca vrei sa evoluezi si sa-ti imbunatatesti viata de familie, indiferent cat de buna este deja, pentru a face din experienta varstei de mijloc o cale de intrare intr-un mod de viata mai multumitor, atunci aceasta carte ti se adreseaza tie. 

Descriere

Criza varstei de mijloc

Trauma imbatranirii

Este dificil pentru fiecare dintre noi sa ignore semnele imbatranirii. Imediat ce apar, isi pun amprenta asupra starii noastre psihologice. Fiecare dintre acestea poate provoca propria sa trauma: parul grizonat si rar, cresterea in greutate, riduri pe pielea fetei si a mainilor, barbia dubla, pernute si alte adaosuri nedorite pe fata. Industria cosmetica ofera trucuri pentru cele mai multe dintre ele. Mai demult femeile erau cu precadere cele care faceau uz de toate astea, dar astazi industria cosmetica atrage un numar mereu in crestere de barbati. Intr-o lume dominata de factorul economic, care se debaraseaza de cei in varsta, este evident ca se constituie intr-un avantaj faptul de a nu arata ca esti la o varsta inaintata. Reclamele diferitelor produse rezoneaza cu dorinta noastra de a parea tineri. Este clar ca incercam sa intarziem un lucru sau chiar sa-l negam cu desavarsire. Trauma imbatranirii se fundamenteaza pe amenintarea ca in scurt timp ne vom afla pe taramul celalalt.

E evident ca societatea noastra nu vede vreun privilegiu in varsta inaintata. Sfarsitul dramului este cu totul de neacceptat. Mai rau decat a ajunge pe taramul celalalt pare eventualitatea azilului de batrani. In acesta vedem acumularea tuturor dezavantajelor imbatranirii. Daca ai vizitat vreun azil, iti vei fi spus probabil in sinea ta: „Aici nu-i de mine. Prefer sa mor". Cei care se afla acum intr-o astfel de institutie isi vor fi spus ceva asemanator in urma cu cativa ani. Aceste institutii difera, dupa cum e firesc, esential una de alta in raport cu cat isi permite cineva sa plateasca, dar nici una dintre ele nu poate evita atmosfera neplacuta de izolare si de dependenta.
Avem tendinta de a-i izola pe batrani. La fel facem cu toate situatiile pe care nu vrem sa le vedem. Facand institutii pentru indivizii retardati, infirmi, deformati, diferiti rasial, limitati cultural, pentru bolnavii cronici si dependentii de droguri, putem foarte usor sa uitam de existenta lor. Daca acesti indivizi ar fi trait in cartierele noastre sau ar fi venit in bisericile noastre nu ne-am fi amintit doar de existenta lor, ci si de raspunderea proprie pentru starea lor si de eventualul nostru destin.

Acest destin poate deveni amenintator de clar incepand cu varsta de mijloc. Parintii tai imbatranesc si se apropie de ceasul in care probabil nu vor mai putea sa traiasca singuri. Ce-o sa faci? Ai nevoie, eventual, de ajutor pentru aceas-ta hotarare. Daca te-ai mai intalnit cu asa ceva, stii cat de greu este. Daca membrii comunitatii ar incerca impreuna sa-i ajute pe batrani, multi dintre ei ar putea sa ramana la casele lor pentru mai multa vreme. In alte tari, azilele isi extind serviciile la domiciliul persoanelor in varsta, pentru a nu fi nevoie ca acestia sa le paraseasca. Exista de asemenea mari ansambluri de apartamente pentru varstnici, cu administratie centrala, care le ofera toate serviciile necesare pentru acoperirea nevoilor lor.

Societatea noastra nu a creat astfel de posibilitati, pentru ca interesele ei sunt mai narcisiste si mai mioape. Astfel, singura posibili-tate care ramane pentru batranii ce au nevoie de ajutor sunt azilurile care in fapt sunt afaceri pri-vate, de profit, ce-i trateaza pe varstnici aproape exclusiv ca sursa de castig. Este evident ca batra-nii au nevoie de o societate si comunitati care sa-si asume o anume raspundere fata de batranii aflati in sanul lor si sa coopereze pentru a-i ajuta sa ramana membri independenti ai comunitatii pe cat este mai mult cu putinta.
Procesul de imbatranire nu doar duce la moarte, ci si sfarseste in moarte. Stadiile avansate de declin ale varstei a treia ridiculizeaza imaginea societatii cu oameni frumosi. Este dificil pentru oricine sa conceapa imaginea barbatului frumos, cu un trup musculos, plin de masculinitate si rezistenta, care este aproape invulnerabil, in raport cu batranetile. Este foarte dificil pentru societate sa-si vada idolii bolnavi si foarte speriati. Este atat de dificil pentru unii oameni sa traiasca semnele imbatranirii, incat planuiesc sa-si puna capat vietii inainte ca batranetile sa le-o devasteze, iar cand vine ceasul isi pun planul in aplicare. Un actor, cunoscut pentru intruchiparea unui hegemon crud si neimblanzit, a vorbit despre deplorabilele umilinte si insulte care vin odata cu batranetile.

Din cauza parintilor in varsta, persoanele varstei a doua sunt prinse in capcana unor raspunderi impredictibile. Parintii nostri, din cauza incapacitatii sporite de a-si purta de grija singuri, pot cere din ce in ce mai mult din timpul, energia si interesul nostru. Am crezut ca i-am lasat pe parinti ca sa ne unim cu partenerii nostri de viata, dar acum parintii au nevoie de noi. Concomitent, copiii, despre care am crezut ca au plecat de acasa ca sa-si asume raspunderile pentru vietile lor, pot avea si ei nevoie de noi. O fiica poate sa treaca prin trauma divortului si sa cada pe umerii ei grija copiilor inca mici. Sau un fiu poate sa aiba dificultati in gasirea unui serviciu si sa vrea sa se intoarca pentru o vreme acasa. Cuplul care are de infruntat toate acestea poate incepe sa-si simta varsta. Desigur, varsta de mijloc nu inseamna abandonarea responsabilitatilor de familie, dar ar trebui sa nu-si aiba propria viata? Copiii ar trebui sa-si petreaca jumatate din viata incercand sa satisfaca asteptarile parintilor privitoare la felul in care isi vor trai viata, iar cealalta jumatate ingrijindu-si parintii la varsta batranetii si satisfacandu-le adesea pretentiile absurde si egoiste? Este oare datoria fata de parinti care ii face pe oamenii de varsta a doua sa se preocupe exclusiv de parintii lor si sa neglijeze aproape in intregime relatia conjugala?

Oare nu cumva cordonul ombilical care ii leaga de parinti nu a fost taiat? Oare nu cumva relatia lor maritala este o aparenta care disimuleaza faptul ca adevarata relatie de camaraderie sau -de ce nu? - erotica este cu parintii, al caror loc in viata lor nimeni altcineva nu-l poate revendica? Si oare, in cele din urma, acesti oameni n-au invatat despre viata si despre legaturile cu ceilalti decat acest lucru, iar atunci cand parintii vor muri, vor repeta acelasi sablon si cu copiii lor? Oare nu cumva nu nevoile copiilor sunt acelea ce dau nastere datoriei parintilor de a se grabi sa le vina in ajutor, ci nevoia, atat a unora, cat si a celorlalti de a fi lipiti unul de altul, este cea care nascoceste nevoile imaginare si stringente ale copiilor care functioneaza asemenea unui pretext desavarsit pentru ca relatia „incestuoasa" sa continue la nesfarsit?

Oare nu incearca traditia crestina sa rezolve toate acestea, atunci cand prin gura lui lisus Hristos subliniaza: „Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine." (Mt. 10, 37), lamurind ca El este „Calea, Adevarul si Viata" (In. 14, 4) si, prin urmare, datoria fata de viata este deasupra datoriei fata de parinti si copii? Nu acelasi lucru scoate in evidenta si randuiala Tainei casatoriei, sustinand: „pentru aceasta (pentru casatorie) va lasa omul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup"? Oare viata consta in relatiile dinafara casatoriei si relatiile „incestuoase" sunt o forma de aparare ce-i „pazeste" pe cei care se tem in viata de intamplarile ce pot avea loc in afara relatiilor de familie? Pentru dezvoltarea necesara a unui individ si pentru o suficienta plenitudine a vietii este imperioasa iesirea sa din cadrul familiei, fapt care-i va da posibilitatea sa-si extinda cercul relatiilor, acesta fiind motivul pentru care Biserica interzice unirea prin casatorie dintre rude.
Oricum, varsta de mijloc este a doua si ultima sansa ca omul sa se dezlege de vrajile „incestuoase" si sa realizeze, poate pentru prima data, faptul ca „amandoi sunt un trup" intr-o relatie in afara cadrului familiei, care pana atunci nu a avut loc, sau sa reinvie o astfel de relatie care a prins viata dintru inceput, dar s-a stins pe drum.

Experienta a evidentiat ca asteptarea unei asemenea minuni nu este irealizabila, chiar daca aceeasi experienta a demonstrat ca aceasta minune este o exceptie. Norma ne atesta ca relatiile „incestuoase" continua pana la prabusirea finala, care este inevitabila, si pentru un anume interval de timp par sa functioneze, asiguran-du-le celor implicati clipe infinite de frumusete erotica „incestuoasa".
Primul contact cu moartea este de obicei in cazul unui bunic sau al unei bunici. Multi oameni la varsta a doua au trait deja decesul unuia dintre parinti, frati, copii sau prieteni. Cu cat crestem, cu atat mai mult este de asteptat sa traim asemenea pierderi care, in afara de durere si intristare, ne amintesc si de moartea noastra care ne asteapta. Viata implica si moartea si este necesar sa ne impacam cu aceasta realitate.

Pentru viata ce ne ramane de trait avem nevoie de sprijinul celorlalti. Fiecare relatie umana este unica. De aceea fiecare pierdere lasa un gol ce nu poate fi umplut. Totusi, locul detinut de cel pe care l-am pierdut este necesar sa nu ramana pentru totdeauna gol. Exista oameni care au la cei optzeci de ani ai lor tot atatia prieteni cati au avut la patruzeci de ani. Acesti oameni au capacitatea sau motivatia de a lega noi prietenii ce inlocuiesc pe cei pe care moartea i-a luat de lan-ga ei. Unii pot fi tineri, mult mai tineri decat ei. Cu toate acestea, prieteniile lor nu sunt mai putin de substanta decat cele pe care le-au pierdut.
In pofida previziunilor care vorbesc despre imbatranire si moarte, rar le tratam pe acestea in mod deschis. Isidor, sotul care a dorit sa-si destrame casatoria, n-a vorbit niciodata pe fata despre nelinistile sale privitoare la batranete. Vorbea in schimb de cautarea implinirii lui inainte de a fi prea tarziu. Ce sa fie prea tarziu? Acestea sunt cuvinte cumplite pentru un om preocupat obsesiv de frica imbatranirii. Disperarea lui Isidor reiese clar din afirmatia sa: „Indiferent cine va fi cel ranit, eu trebuie sa-mi duc la capat hotararea si acest lucru trebuie sa-l fac acum".

Aristotel isi manifesta nelinistea din cauza imbatranirii intr-un alt mod. Era dependent de alcool. Cu cat treceau anii, cu atat mai mult era silit sa se preocupe de serviciu. Serviciul functiona ca o deviere de la nelinistea sa, iar dependenta de alcool era modul in care trata inevitabilul impas. Daca si-ar fi privit direct in fata spaimele, ar fi putut sa descopere un mod mult mai eficace de a le infrunta.
Modul in care Eugenia isi trata spaimele imbatranirii erau mai evidente decat cele ale lui Aristotel. Chiar daca era la varsta de patruzeci de ani, continua sa se imbrace asemenea unei adolescente. Se entuziasma mai ales atunci cand i se spunea ca ea si fiica ei de nouasprezece ani seamana ca niste surori. Nu doar imbracamintea si pieptanatura, dar si felul in care vorbea o asezau in aceeasi categorie cu cei de varsta fiicei sale. Amuzamentul initial resimtit de fiica fata de incercarea mamei de a parea tanara s-a transformat in cele din urma in nemultumire. Avea de infruntat destul de multa concurenta din partea celor de varsta ei si fara rivalitatea din partea mamei.

Intr-o seara, la un picnic, cand mama sa flirta cu destula arta cu prietenii fiicei sale, aceasta i-a spus: „Pentru numele lui Dumnezeu, mama, incearca sa te comporti pe masura varstei tale".
Multi oameni la varsta de mijloc, incercand sa para tineri - cu toate ca nu mai sunt - se zbat sa incropeasca cu ajutorul cosmeticelor sau al inter-ventiilor chirurgiei plastice sau prin vopsirea parului o infatisare tinereasca. Isi creeaza adesea niste masti ingrozitoare, pentru ca lucrul adevarat cel mai urat este mai frumos decat cel mai frumos lucru fals. Este pacat ca risipesc o pretioasa energie pentru a fi ceea ce nu vor mai fi niciodata si n-o folosesc pentru a fi ceea ce pot fi. In ciuda acestor moduri penibile de tratare a imbatranirii, varsta de mijloc este momentul in care trebuie sa investim in procesul imbatranirii creatoare. Daca vom indeparta „ochelarii de cal" culturali, vom vedea ca imbatranirea are si deosebite avantaje si ofera sanse pretioase.

O mare parte a perspectivelor negative ale imbatranirii este determinata de factori culturali. Cei la o varsta inaintata au fost asezati arbitrar in afara curentului principal al vietii sociale. Sunt impiedicati sa contribuie la viata sociala si chiar la cea de familie. Aceasta desconsiderare, sentimentul pe care il are cel aflat la varsta senectutii ca nu este de folos, il duce de asemenea la pierderea scopului. Omul are nevoie de o motivatie pentru a se trezi dimineata. Daca nu exista aceasta ratiune, poate foarte usor sa uite ce zi este. Ce importanta mai are?

Varstnicii sunt informati cu certitudine de lumea afacerilor si de cea medicala ca simptomele degenerative ale imbatranirii sunt inevitabile, ireversibile si globale; si acest lucru sugereaza ca valoarea unui individ cu astfel de simptome se diminueaza. Asadar, varstnicii vor trebui sa se retraga nu doar de la serviciu, ci si din viata. Chiar si la varsta de mijloc, atunci cand uitam ceva sau cand simtim o oarecare durere, putem spune „am imbatranit". Suntem programati in aceasta directie de prejudecatile epocii noastre. Ai nevoie de o personalitate foarte puternica ca sa poti refuza sa urmezi acest drum predeterminat.

Acum este momentul sa investesti in batranetea ta. In timp ce oamenii se maturizeaza, tind sa ramana fixati in limitele modelelor pe care le urmeaza. Evident, merita sa aducem cu noi la varsta senectutii o mostenire valoroasa a felului de a ne purta. Am auzit pe un om in varsta de optzeci de ani spunand ca daca ar fi stiut ca avea sa traiasca atat de mult, si-ar fi purtat mai mult de grija. La inceput mi s-a parut comic. Cum ar fi putut ajunge la optzeci de ani daca nu si-ar fi purtat de grija? Dar este un fapt cert ca ar fi putut. E cu putinta ca cineva sa abuzeze de trupul sau, de mintea sa, de spiritul sau si sa traiasca totusi pana la adanci batraneti. Omul acesta avea dreptate. Este posibil, intr-adevar, ca omul sa nu se ingrijeasca cum trebuie si sa traiasca multi ani, pentru faptul ca viata umana este extrem de complicata si este determinata de multi factori, adesea de neinteles; dar motivul principal pentru care este necesar sa ne ingrijim cum trebuie de viata noastra nu este lungimea vietii, ci calitatea ei. Omul acesta ar fi avut poa-te niste batraneti mai bune daca la varsta de mijloc si-ar fi purtat de grija mai bine din punct de vedere trupesc, mintal si sufletesc.

Specificaţii

  • Editor: Sophia
  • ISBN: 9789731363844
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2013
  • Numar pagini: 189
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • Marin Luca 19-02-2014
    5 din 5 stele
    Nu inveti sa traiesti in salile de studiu

    Parintele Filoteu Faros ne descopera ca "teologia crestina este pastorala, ca ea nu poate fi academica si scolastica, adica sa se preocupe de realitatea umana doar in salile de studiu. Nu e cu putinta ca cineva care este profesor de chirurgie sa nu fie chirurg. Nici chirurgia nu este un obiect de studiu teoretic. Chirurgia nu se invata in salile de studiu. Si nu poate fi invatata din carti. Cartile, bineinteles, ajuta, dar cum ii invata un chirurg pe elevii sai chirurgia? Ii ia in sala de operatii si le da sansa sa-l vada chiar in clipa cand opereaza. Si dupa ce face acest lucru de suficient de multe ori, atunci ia pe fiecare dintre elevi, ii pune in mana bisturiul si il lasa sa opereze. Iar in clipa in care elevul este pe punctul de a face o miscare gresita, il opreste si acest lucru se repeta pana cand acesta invata sa puna bisturiul in pozitia in care trebuie, pentru a salva, nu pentru a ucide. La fel stau lucrurile si in ceea ce il priveste pe pastor".

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor