CrestinOrtodox.ro 17-06-2015

Numim cuvânt lăuntric capacitatea minţii de a fi activă, în decursul căreia aceasta cugetă, judecă, generalizează şi raţionează. Aşadar, cuvântul lăuntric este activitatea intelectuală a minţii, adică mintea în lucrare. Numim cuvântul lăuntric şi cuget pe criteriul identităţii de lucrare; căci cugetul este mintea în mişcare, iar cuvântul este puterea care pune mintea în mişcare; o minte fără cuvânt nu e minte, adică putere activă, ci o oglindă în care se reflectă noţiunile lucrurilor, pe care le păstrează acolo atâta vreme cât se află în sfera ei, dar le leapădă imediat ce se sting. Cuvântul care îi dă minţii capacitatea de a raţiona este cel ce produce idei şi exprimă categoriile care determină lucrurile; mintea concepe noţiunile de trandafir şi de violetă şi distinge pe una de cealaltă, dar ca să afirme că trandafirul este de culoare roşie, iar violeta de un albastru ultramarin, ca să clasifice trăsăturile acestora, e nevoie să devină cuget prin intermediul cuvântului care intră în activitate.

In capacitatea de a cuvânta sunt vădite pecetea divină a sufletului şi înţelepciunea dumnezeiască ce a stimulat mintea spre a se pune în mişcare ca să ajungă să se cunoască pe sine şi creaţia care o înconjoară. Punând în mişcare mintea prin cuvânt, înţelepciunea dumnezeiască i-a dat acesteia trupul ca un înveliş organic şi de o desăvârşire minunată, care se arată nu doar în ansamblul elementelor sale constitutive, ci şi în organele de simţ - un trup care-l face să se distingă de toate celelalte fiinţe din univers. Mintea este cea care produce, prin mijlocirea cuvântului şi a perfecţiunii trupului, fenomenele vieţii spirituale a omului, prin care acesta se înalţă pe culmea cea mai înaltă, de unde se pot observa măreţia şi rangul său sublim în ansamblul creaţiei lumii.

Viorica Lazlo 07-05-2015

Am fost îndemnaţi să purcedem la alcătuirea cărţii de faţă în urma discuţiilor purtate cu câţiva studenţi care susţineau că numai sub aspectul calităţii sufletul omului diferă de sufletul necuvântătoarelor; discuţia a avut ca punct de plecare un [articol de] ziar în care se relata salvarea unei oarecare monahii de către un câine în timpul incendiului care cuprinsese mănăstirea. Cu scopul de a respinge opiniile lor eronate am alcătuit un mic studiu de numai şaisprezece pagini, cu titlul „Despre relaţia şi diferenţa dintre sufletul omului şi cel al necuvântătoarelor", pe care l-am şi publicat. Lucrarea era disproporţionată în raport cu [dimensiunea şi] importanţa temei şi nefinisată, şi prin urmare nu avea forţa să-i convingă pe prietenii mei studenţi, care aduceau multe obiecţii. Critica şi observaţiile lor ne-au sporit osârdia şi am luat decizia curajoasă de a studia temeinic tema şi de a scrie cât mai informat şi mai profund cu putinţă. Lucrarea de faţă este rezultatul acelei hotărâri. Prin alcătuirea acestei scrieri ne-am propus să arătăm ce este omul şi în ce constă diferenţa dintre om şi fiinţa necuvântătoare şi în funcţie de acest scop am dezvoltat subiectul lucrării.

Lucrarea cuprinde patru părţi ce au în vedere aspectele supuse cercetării. In prima parte se studiază şi se defineşte omul din punct de vedere somatic şi psihologic. In partea a doua se evidenţiază caracterul unitar al neamului omenesc. In cea de-a treia parte analizăm principiul naturii sufletului, în cea de-a patra vom arăta că sufletul acesta este nemuritor.

Lucrarea elaborată de noi se rezumă la aceste teme. Prin alcătuirea ei ne-am fixat ca scop să le arătăm celor aflaţi în neştiinţă care este prăpastia ce desparte pe om de animal şi în ce constă şi care e calitatea nobleţei caracteristice omului. Ne vom considera fericiţi dacă lucrarea va fi pe măsura aşteptărilor şi îşi va atinge scopul pentru care a fost scrisă; pentru că singura răsplată a trudei noastre va fi recunoaşterea acesteia.

Kymi (insula Evia), în 16 ale lunii februarie 1893 Să vă bucuraţi de sănătate!
+ Nectarie, Mitropolit de Pentapole