CrestinOrtodox 02-03-2015

In timpul vizitelor mele în România, printre alţii l-am cunoscut şi pe Prof. Dr. Pavel Chirila şi i-am preţuit râvna, dragostea către Dumnezeu şi către om, cucernicia şi activitatea sa fără de arginţi. Are o mare sensibilitate faţă de durerea omenească, faţă de oamenii care suferă, şi se luptă, cu puterile de care dispune, să-i odihnească pe oameni şi, cel mai important, să-i ajute să-L afle pe Hristos, să guste din iubirea Lui şi să se unească veşnic cu El. In această lucrare îl ajută diferiţi împreună-ostenitori cu dânsul, printre care şi un binecuvântat ieromonah, părintele Teofan Munteanu. Domnul doctor Chirila m-a rugat să scriu prologul cărţii cu titlul Psihologia în textele Sfintei Scripturi, şi o fac cu multă bucurie.

Fericitul întru pomenire părinte Ioannis Romanidis, profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic, spunea că dacă creştinismul ar fi apărut în epoca noastră, nu l-am fi înţeles ca pe un sistem filosofic, social sau etic, nici măcar ca pe o religie, ci ca pe un spital duhovnicesc, de vreme ce el îl vindecă pe om de neputinţele sufleteşti, aceasta având urmări şi în trup. Adevărata boală este îndepărtarea omului de Dumnezeu - Care este izvorul vieţii. Sfântul Maxim Mărturisitorul scria (şi mai târziu acest cuvânt a fost reluat de Sfântul Grigorie Palama) că mintea care se îndepărtează de Dumnezeu se face fie demonică, prin mândria părţii raţionale a sufletului, fie dobitocească, prin patimile părţii poftitoare şi ale iuţimii.

Hristos a venit în lume pentru a-l vindeca pe om aşa încât, vindecat, acesta să-L vadă pe Dumnezeu ca Lumină. A luat asupră-Şi firea pătimitoare şi muritoare a omului, întreaga lui existenţă, în afară de păcat, pentru a tămădui ceea ce Sfântul Grigorie Teologul numea, cu un cuvânt bine ţintit, „cele de netămăduit". Biserica, Trupul lui Hristos, este spitalul duhovnicesc care îl vindecă pe om de gânduri, de închipuiri, de pofte, de patimi şi îl conduce la comuniunea cu Dumnezeu. Medicamentele duhovniceşti care îl vindecă pe om sunt credinţa în Dumnezeu, Tainele Bisericii, rugăciunea, postul şi celelalte, dar mai mult decât toate împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos - numite de Sfântul Ignatie Teoforul „leacul nemuririi". Prin clerici, Hristos îl vindecă pe om în Biserică - acea „Casă de oaspeţi" din parabola samarineanului milostiv.

Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, este cartea vindecării duhovniceşti, arătând modul şi metoda vindecării. Aşa precum medicii cunosc din cercetarea lor cum funcţionează fiecare membru al trupului, felul bolilor şi modul lor de tratare, iar această ştiinţă o transcriu în cărţi pentru a putea fi învăţată şi de alţii care vor dori să ajute sănătăţii, tot astfel se întâmplă şi cu Sfânta Scriptură: Sfinţii s-au vindecat mai întâi pe ei înşişi, au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, au văzut slava Lui, iar mai apoi şi-au transcris experienţa în cărţile Vechiului şi Noului Testament, astfel încât şi ceilalţi oameni să poată ajunge la această experienţă.
Desigur, precum este şi firesc, Sfânta Scriptură se citeşte şi se tâlcuieşte în cadrele în care a fost scrisă, adică în Biserică: câtă vreme Biserica este spitalul duhovnicesc, iar clericii sunt medicii duhovniceşti, înseamnă că Sfânta Scriptură nu se interpretează în afara Bisericii şi în afara ermeneuticii Sfinţilor Părinţi.

Părintele Ioannis Romanidis spunea că aşa după cum cineva care vrea să facă o operaţie nu citeşte pur şi simplu o carte de chirurgie, ci trebuie să se afle într-un spital şi să ia lecţii de la profesori chirurgi, acelaşi lucru se petrece şi cu tâlcuirea Sfintei Scripturi.

Dr. Pavel ChirM a înţeles că Sfânta Scriptură este o carte de medicină duhovnicească ce ne vorbeşte despre vindecarea duhovnicească a omului, şi pentru aceasta a ales multe versete care vorbesc despre sănătatea duhovnicească, despre bolile duhovniceşti şi despre metoda prin care omul se poate tămădui. Nu este suficientă însă numai citirea acestor pasaje scripturistice; în continuare, omul va trebui să caute în Biserică (acest Spital duhovnicesc) un medic duhovnicesc, pentru a se tămădui prin Sfintele Taine, prin credinţă şi prin rugăciune. Aceasta nu înseamnă că se vor vindeca neapărat toate bolile şi neputinţele trupeşti. în Biserică omul se vindecă duhovniceşte, dobândeşte credinţă şi iubire, va scăpa de gânduri şi de închipuiri, va agonisi pacea lăuntrică, se va îndrepta către Dumnezeu, va ajunge a nu se mai teme de moarte. Dacă dincolo de acestea mai rămân anumite slăbiciuni neuropsihice, medicii specialişti potriviţi îşi au şi ei locul lor, atunci când îşi fac lucrarea cu dragoste, profesional, dar şi cu respect faţă de nevoile sufleteşti ale fiecărui om, faţă de convingerile lui bisericeşti sau religioase.

Mă rog ca toţi cei care vor citi această carte să afle pacea, să simtă că Dumnezeu nu este nici procuror, nici judecător, nici părinte aspru, nici stăpân feudal care pretinde satisfacţie, ci este cu totul numai iubire, milă, filantropie, un adevărat doctor. Folosul care va ieşi din citirea acestei cărţi îl va ajuta şi pe scriitorul ei.

+ Hierotheos
Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie