Omul fara chip. Instrainarea ethosului crestin - Carti.Crestinortodox.ro

Omul fara chip. Instrainarea ethosului crestin

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Nu se afla in stoc

Aceasta carte tulburatoare, Omul fara chip. Instrainarea ethosului crestin, scrisa "cu durere si dragoste pentru omul contemporan”  denunta  criza reala  a vietii crestine moderne. Aceasta criza  nu poate fi rezolvata  cu ajutorul unor formule...

Descriere

Omul fara chip. Instrainarea ethosului crestin

Demersul de fata, care nu este rodul cunostintelor de biblioteca, ci al experientei, s-a nascut din confuzia si indoielile pe care starea lumii contemporane le produce fata de eficacitatea invataturii crestine. Nu se adre­seaza oamenilor care sunt hotarati sa evite cu orice pret ceea ce s-ar putea sa le provoace neplacere; nici celor care in chip nevrotic simt nevoia de a crede ca in viata, optiunile, filosofia lor au atins perfectiunea si, in conse­cinta, nu vor sa faca nici o schimbare, ci celor care nu neaga si infrunta cu indrazneala faptul ca sunt purtatorii unei firi cazute, ca pacatul si esecul reprezinta destinul comun al oamenilor; se indreapta spre cei carora o eventuala schimbare nu le provoaca spaima, ci entuziasm.(Pr. Filotheos Faros) 

Specificaţii

  • Editor: Sophia
  • ISBN: 9789731873305
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2013
  • Numar pagini: 200
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • Carmen Visan 07-07-2015
    5 din 5 stele
    DOAMNE, NU AM OM!

    “Toata aceasta tragica risipa de viata umana in scopul redactarii cataloagelor bibliografice, trimiterilor, notelor de subsol si tezelor de doctorat, pe care niciodata, nimeni nu le va citi si care nu au nici cea mai mica influenta asupra vietii oricarui om, in clipa in care atatia oameni cauta cu disperare om care sa le poarte de grija, sa le vorbeasca si sa-i asculte si fiindca nu reusesc sa-l gaseasca, recurg la evadari riscante si sfarsesc singuri si parasiti intr-o moarte tragica!”

    (…) “Acum cand epoca traficului de idei a trecut de mult si cand satul arde, frumoasele idei ale “teologiei” academice din afara zidurilor academice nu numai ca sunt inactuale, ci si pot fi si o bataie de joc exagerata. Poate este delectant sa asculti despre participare si indumnezeire, stand intr-un confortabil fotoliu frumos colorat in salonul tau frumos aranjat si inconjurat de familia ta strans-unita si de prieteni, insa ce pot face aceste frumoase discutii despre cele spirituale si cele ceresti tanarului torturat de golul pe care i-l creeaza lipsa unei prezente umane reale in viata sa? Aceluia care a crescut intr-un gol sentimental, pentru ca parintii lui erau absenti chiar si trupeste, sau cel putin duhovniceste si sentimental, si care cauta disperat orice fel de scapare, fie ea si distrugatoare, din insuportabila durere interioara pe care i-o creeaza aceasta frustrare!

    Ce pot face aceste discursuri pline de profunzime sotilor care s-au instrainat, familiilor dezbinate, batranilor abandonati, trupelor de oameni insingurati care cu toata viata lor mizera striga: nu am om! si care, asa cum este si normal, daca nu au posibilitatea sa iubeasca si sa fie iubiti de omul pe care il vad, nu pot sa-L iubeasca pe Dumnezeu, pe Care nu Il vad si sa-I simta iubirea Lui? Nu este o bataie de joc inumana sa descrii acestui om iubirea – si, desigur, intr-un mod rapitor – in loc sa i-o oferi? Nimeni nu mai are nevoie de o descriere a faptului Bisericii. Toti avem nevoie de Biserica, imperativ si disperat, traind in tragica noastra societate asociala si cu oamenii ei deconectati, amputati si singuri, si toti ii cautam pe aceia care vor incerca sa alcatuiasca Biserica. Pentru ca din nefericire exista numai oameni care cauta Biserica si aproape nimeni nu este dispus sa o alcatuiasca pentru acestia care o cauta. Nicaieri nu se vad cei dispusi sa ia parte la aventura arderii de sine care este necesara pentru a te darui, spre a alcatui Biserica“.

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor