Cantarea treptelor - Carti.Crestinortodox.ro

Cantarea treptelor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Nu se afla in stoc

Volumul reproduce integral cele 131 de postume ale lui Daniel Turcea, aflate, din toamna anului 2001, în Arhiva de la Nicula a Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Descriere

Cantarea treptelor

„Volumul reproduce integral cele 131 de postume ale lui Daniel Turcea, aflate, din toamna anului 2001, în Arhiva de la Nicula a Mitropolitului Bartolomeu Anania. Sora poetului, doamna Daniela Turcea, le-a transcris dintrun bogat fond de manuscrise moştenite şi păstrate cu sfinţenie după moartea prematură a autorului, în 1979. Cât de fidelă e recuperarea şi transcrierea versurilor, unele dictate pe patul de spital, altele abia schiţate, rămâne încă o problemă de istorie literară. Tocmai de aceea, în câteva cazuri, au fost necesare discrete intervenţii în text, pentru îndreptarea neclarităţilor de sens şi a unor erori gramaticale (comentariile finale înregistrează diferenţele de la o ediţie la alta). În unitatea de ton şi de credinţă a volumului, important este că cititorul poate lectura aceste convorbiri cu Dumnezeu în termenii de simplitate sugerată poetului de părintele Sofian Boghiu. Spre deosebire de răzvrătirea libertăţii a lui Arghezi sau de contingentul transfigurat al lui Nichifor Crainic, autohtonismul sacralizat al lui Ion Pillat, trăirea contemplativă a lui V. Voiculescu sau de jubilaţia iluminată a lui Ioan Alexandru, în poezia lui Daniel Turcea religiosul este asumare conştientă şi deplină a suferinţei ca esenţă a iubirii. Un fel de etos al fericirii înţeleasă ca asceză şi utopie a privirii în sine. Prin urmare, şi poezia este asumare de destin în veşnicia lucrării lui Hristos.”
Aurel Sasu

Specificaţii

  • Editor: Eikon
  • ISBN: 9786067110647
  • An aparitie: 20 Decembrie 2014
  • Numar pagini: 252
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 16 x 22.5 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • mihaela 12-04-2021
    5 din 5 stele
    Cantarea Treptelor

    In putine cuvinte ..o carte de suflet , despre suflet .. poezii cu o mare incarcatura duhovniceasca . O bucurie si o binecuvantare sa o am in biblioteca mea .

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor